Drama unui băiat de 16 ani din Botoșani: „Mă sperie gândul că oricând pot să paralizez”

Drama unui băiat de 16 ani din Botoșani: „Mă sperie gândul că oricând pot să paralizez”

În decurs de câțiva ani, viața lui Babiuc Sebastian, un băiat de doar 16 ani din localitatea Cândești, județul Botoșani, a luat o întorsătură nefavorabilă, fiind diagnosticat cu mai multe boli grave care ar putea să-i pună viața în pericol.

Încă de la 9 ani, copilul a început să aibă dureri mari de spate, iar coloana vertebrală i s-a deformat într-un timp scurt, primind diagnosticul de Charcot Marie Tooth, o boală pentru care nu există tratament.

După scurt timp, și de parcă acest diagnostic nu i-ar fi fost de ajuns, băiatul a primit alte vești proaste din partea medicilor specialiști, fiind diagnosticat și cu Colioză Toracică Severă și Cifoză Toracică, afecțiuni progresive care deformează coloana vertebrală. Băiatul are dureri cumplite fiindcă aceste deformări ale coloanei apasă pe măduva spinării, putând duce în orice moment la paralizie.

„Ani de zile am urmat recuperări, însă fără niciun rezultat. Mă sperie gândul că oricând pot să paralizez, coloana apăsând pe măduva spinării. Pe lângă acest gând mai sunt și durerile pe care le provoacă aceste boli, care sunt foarte mari și greu de suportat”, povestește băiatul.

Crescut doar de mama sa, tânărul trăiește cu speranța că vor avea banii necesari pentru a putea urma o alimentație sănătoasă, atât de necesară intervenției chirurgicale pe care speră că o va efectua în curând.

„Deoarece mama mă crește singură, nu ne-am putut permite să am o alimentație foarte sănătoasă, altădată neavând nici măcar o bucățică de pâine să punem pe masă. Mama mea se străduiește cât poate să acopere aceste cheltuieli  dar cheltuielile pentru transport, alimentație și medicamente sunt foarte mari pentru ea”.

Ca să poată face această operație, băiatul are nevoie, pentru câteva luni, de o alimentație formată din multe fructe și legume pentru a-și întări corpul și imunitatea.

„Mama mea nu își permite să îmi cumpere acestea deoarece ele sunt foarte scumpe pentru noi. Vă rog, ajutați-mă să îmi întăresc corpul și să pot face operația de îndreptare a coloanei. Niciodată nu voi putea avea toate acestea fără ajutorul vostru”.

Familia are nevoie de lemne de foc, alimente pentru câteva luni de zile, îmbrăcăminte și încălțăminte și o bicicletă normală pentru Eusebiu.

Donațiile se pot face în conturile bancare de mai jos, deschise pe numele asociației umanitare SPRO (Speranța pentru România), care se ocupă de cazul lui Babiuc Sebastian.

BCR

IN LEI: RO16RNCB0015163548220001

IN EURO: RO59RNCB0015163548220003

COD SWIFT: RNCBROBU

Banca Transilvania

IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601

IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601

COD SWIFT: BTRLRO22

ING Bank

IN LEI: RO61INGB0000999909241779

IN EURO: RO84INGB0000999909241850

COD SWIFT: INGBROBU

BRD

LEI: RO34BRDE020SV83172010200

EUR: RO17BRDE020SV83172350200

USD: RO09BRDE020SV83172510200

COD SWIFT: BRDEROBU

RAIFFEISEN BANK

LEI: RO79RZBR0000060021092494

EUR: RO83RZBR0000060021092519

COD SWIFT: RZBRROBU

CEC BANK

LEI: RO17CECEB00030RON0604187

EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211

COD SWIFT: CECEROBU

Detalii suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0770.372.401

Email: infosperanta@gmail.com

 

 

Spune-ne opinia ta