Vezi cât ar putea să coste un metru cub de apă la Botoşani, peste cinci ani!

Vezi cât ar putea să coste un metru cub de apă la Botoşani, peste cinci ani!
Executivul Consiliului Judeţean va veni într-o şedinţă viitoare cu un nou proiect de hotărâre privind aprobarea strategiei tarifare pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare, odată cu aprobarea acesteia urmând ca de la jumătatea anului să fie majorate şi tarifele pentru serviciile oferite de Nova Apaserv.

La şedinţa precedentă, mai mulţi consilieri judeţeni au cerut amânarea aprobării acestei strategii, spunând că tarifele la apă sunt mult prea mari, în condiţiile în care pe lângă actualizarea cu indicele de inflaţie va mai fi aplicată o creştere de 5%.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a explicat că aceste majorări nu sunt decise peste noapte, ci au fost convenite în momentul în care s-a semnat contractul de finanţare pentru realizarea investiţiei în reţeaua de alimentare cu apă şi canal din judeţul Botoşani. Acesta a precizat că astfel de majorări au fost operate anual, începând cu anul 2008, şi se vor face până la finalizarea proiectului.

“Cred că a fost mai degrabă o neînţelegere. În momentul în care s-a aprobat proiectul de finanţare, POS Mediu 1, a fost o strategie şi un calendar de actualizare a preţurilor. Nu s-a înţeles foarte bine, a fost mai degrabă o chestiune care a ţinut de o poziţionare politică decât de o realitate. Acel preţ nu este altceva decât un indice de actualizare la inflaţie şi un procent de 5%. Investiţia este foarte mare, cota de participare a operatorului şi implicit a Consiliului Judeţean trebuie recuperată de undeva. Noi calendarul l-am urmărit în fiecare an, până la 30 iunie am actualizat preţurile, este strategia de tarifare care este cumva complementară acelui calendar. Strategia a fost aprobată de fiecare UAT şi trebuie aprobată şi la nivelul judeţului", a precizat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

Potrivit acestuia, pe studiile care s-au făcut în momentul în care s-a demarat mega-investiţia pe apă şi canal din judeţul Botoşani s-a făcut şi un calcul privind evoluţia tarifelor, în anul 2020, când ar trebui să se finalizeze proiectul, pentru un metru cub de apă ar trebui să plătim 8-9 lei.

Totuşi, Sorescu spune că respectivele calcule ar putea fi refăcute.

“La finalizarea proiectului, undeva în anul 2020, preţul la apă va fi cel stabilit prin studiul de impact, undeva la 8 sau 9 lei metru cub. Studiile acestea s-au făcut la început. Nu exclud posibilitatea că putem reface acest studiu, dar noi suntem în derularea unui proiect. Dacă rezultatele financiare permit, se poate face un alt studiu şi să menţinem nivelul preţului apei la altul decât cel stabilit din studiu. Discutăm de un operator la care Consiliul Judeţean este operator majoritar. În momentul în care îţi permiţi să ţii preţul la un anumit nivel nimeni nu va încerca să facă un profit ca să dea salarii mari în condiţiile în care lumea te înjură şi ai un nivel de trai care nu îşi permite recuperarea. Gândirea este una care va fi întotdeauna în acord cu ceea ce vor şi oamenii", a spus Gheorghe Sorescu, care consideră că preţul actual perceput pentru un metru cub de apă este un preţ corect, pe care îl poate suporta populaţia.
 În prezent, pentru un metru cub de apă tariful este de 3,32 lei, fără TVA.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Două apartamente afectate de incendiul din spatele Complexului Bulevard! Ce s-a găsit în locuinţa care a luat foc!

astăzi, 09:30
185

Potrivit col. Cristian Amarandei, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cauza producerii incendiului din apartamentul situat la parterul blocului este de natură electrică....

Sens giratoriu definitiv pe Bulevardul George Enescu

Marţi, 23 Ianuarie 2018
1275

Decizia autorităţilor de a amenaja un sens giratoriu pe Bulevardul George Enescu, la intersecţia cu strada Bucovina, s-a dovedit a fi una bună, după cum susţin reprezentanţii Primăriei Botosan...

Trecere de pietoni înfiinţată la cererea mai multor părinţi

Marţi, 23 Ianuarie 2018
1406

O altă decizie luată, marţi, de Comisia de sistematizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani a fost aceea de a se amenaja o nouă trecere de pietoni pe una dintre arterele din ora...