Revoltător! Botoşăneni puşi să plătească de două ori mai mult decât consumă!

Revoltător! Botoşăneni puşi să plătească de două ori mai mult decât consumă!
Situaţie incredibilă în mai multe scări de bloc din municipiul Botoşani! Mai mulţi botoşăneni s-au trezit că au de plătit către operatorul de apă facturi de două ori mai mari faţă de ceea ce au consumat ei într-o lună. Revoltaţi, oamenii au mers să depună reclamaţii la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, spunând că s-au săturat să fie furaţi de operatorul de apă.

Miercuri dimineaţă, o botoşăneancă a venit la Protecţia Consumatorului să reclame faptul că trebuie să plătească o factură pentru 14 metri cubi de apă, în condiţiile în care aceasta spune că lunar nu consumă mai mult de şapte metri cubi.

"Nu se poate aşa ceva. Cu ce sunt vinovată eu că alţii nu sunt corecţi? Am depus contestaţii peste contestaţii la apă, dar nu m-a băgat nimeni în seamă. Nu ştiu ce să mai fac", a spus botoşăneanca.

Astfel de situaţii apar în cazul scărilor de bloc unde sunt persoane care nu dau indexul la timp sau care nu vor să îl dea, consumul împărţindu-se între locatari.

Din păcate, comisarii de la Protecţia Consumatorului nu pot face nimic.

"Este aceeaşi problemă cu repartizarea diferenţei dintre citirea totală de pe scară şi apometrul general la intrarea pe proprietate. De exemplu, la un apartament stau două persoane, cu venituri mai reduse, şi consumă în jur de doi metri cubi. Diferenţa de repartizat pentru fiecare persoană din scară era de trei metri cubi, deci familia respectivă consumă doi metri cubi şi va achita opt. Cei din scară nu dau la timp din neglijenţă sau voit.  Nu putem inteveni pentru că este regulamentul aprobat", a precizat Mirel Roglaschi, comisar-şef adjunct al CJPC Botoşani.

Acesta susţine că astfel de probleme nu vor mai fi atunci când contractele de furnizare a serviciilor de apă şi canal se vor încheia cu asociaţiile de proprietari.
 
"Am înţeles că doar la Timişoara şi Botoşani este situaţia aceasta, că restul ţării au contracte pe asociaţii, cum a fost înainte de 2007. O să fie factură pe asociaţie, cel de la asociaţie împreună cu un reprezentant are dreptul să intre în casa proprietarului cu o notificare de cinci zile sau în caz de forţă majoră pe loc. Având şi fondul de rulment el achită factura totală şi apoi face încasările de la consumator şi repatizarea diferenţelor nu o să mai fie necesară pentru că o să intre la citire",  explicat Mirel Rogalschi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Negoiță a luat o decizie importantă înaintea meciului cu FC Botoșani

astăzi, 09:47
450

Patronului dinamovist i-a trecut supărarea după meciul câștigat cu Juventus București, scor 3-0, iar vineri le-a virat salariile fotbaliștilor lui Miriuță.Conform surselor GSP, Negoi...

CUMPLIT! Fetiță de 5 ani, înjunghiată mortal de propriul tată! FOTO

astăzi, 09:20
14717

O copilă de 5 ani, din satul Vânători, comuna Gorbănești, județul Botoșani, și-a sfârșit zilele fiind ucisă de propriul părinte. S-a întâmplat în noaptea d...

Ce notă a obținut directorul Muzeului Județean la evaluarea activității!

astăzi, 08:19
725

Activitatea managerului Muzeului Județean Botoșani, Aurel Melniciuc, a fost evaluată de o comisie formată din specialiști în cultură și consilieri județeni.În urma analizei rap...