Revolta locuitorilor unui cartier din Botoşani: "Suntem orăşeni cu lampă în casă!" - FOTO, VIDEO

Revolta locuitorilor unui cartier din Botoşani: "Suntem orăşeni cu lampă în casă!" - FOTO, VIDEO
Zeci de familii care locuiesc în cartierul Luizoaia din municipiul Botoşani, pe străzile Aleea Nicolae Pisoski, Aleea Iacob Iacubovici şi o parte din strada Doboşari, s-au săturat să plătească impozite şi taxe locale ca la oraş, dar să aibă condiţii mai rele ca la ţară.

De mai bine de 10 ani, oamenii au trimis petiţii peste petiţii la Primăria Botoşani pentru a li se asigura un minim de confort în ceea ce priveşte utilităţile, dar până în ziua de azi nu au primit vreun răspuns concret.

Sătule să tot aştepte, circa 65 de familii au înaintat o nouă petiţie către Primăria Botoşani şi către Consiliul Judeţean, prin care cer să fie sprijinite în vederea organizării unui referendum pentru trecerea cartierului Luizoaia la comuna Răchiţi.



Teritoriul pe care aceştia şi-au construit casele a aparţinut iniţial de comuna Răchiţi, dar printr-o înţelegere tacită a autorităţilor dintre anii 1991-1992, a trecut de la Răchiţi la municipiul Botoşani.

"Noi cerem de la consilierii locali să ne ajute cu utilităţi. Nu avem nimic. Numai îndatoriri, dar drepturi deloc. Vrem utilităţi! Unii stau cu lămpi, alţii au tras de la o firmă curent şi plătesc la preţ de societate. Ne-am rugat din 2003, cu tabele, în fiecare an am făcut petiţii, dar nimic. Vrem să trecem la comuna Răchiţi, că poate ne ajută ei cu ce avem nevoie. Ne-a ajuns cuţitul la os", a declarat Vasile Babiuc.

"Toţi locuitorii aproape au semnat. Ce orăşeni suntem noi, cu lampă? De foarte mult timp facem hârtii să ne dea un minim de utilitate. Impozite plătim la fel ca cei de pe Împărat Traian, zona D de impozitare a oraşului şi nu avem utilităţi deloc. Şi dacă tot ne dau numai hârtii şi ştampile, să trecem la Răchiţi", a spus şi Gheorghe Glis.







Oamenii vor ca autorităţile locale să îi ajute cu apa curentă, canalizarea, reţeaua electrică, dar şi cu depozitarea deşeurilor care acum se face necontrolat pentru că multe persoane nu au încheiat contracte cu operatori de salubritate.

 "Am fost duşi în eroare deoarce am primit promisiuni iniţiale de acces la toate utilităţile, fiind nevoiţi ulterior să le realizăm din venituri proprii şi pe munca noastră. Uneori chiar am fost efectiv obligaţi, şantajaţi, de autoritatea din municipiul Botoşani. De exemplu, am fost obligaţi să facem defalcări ale terenului pentru un drum de 10 metri în vederea obţinerii autorizaţiilor de construcţie, deşi opinăm că era suficient un drum de 8 metri. Dar un caz revoltător este al unui cetăţean care a cumpărat un teren de 500 de metri pătraţi şi este obligat să cedeze 50 de metri pentru drum", se arată în petiţia depusă de cetăţeni.

Oamenii cred că prin afilierea la comuna Răchiţi vor fi băgaţi în seamă de autorităţi inclusiv în vederea atragerii unor fonduri europene pentru utilităţi.

În plus, semnatarii petiţiei spun că sunt mulţi cetăţeni care locuiesc în acest cartier de la marginea oraşului şi care nu au mutaţia efectivă pe cărţile de identitate deoarece nu pot obţine autorizaţia de construcţie, situaţie în care nu se pot bucura de prerogativele dreptului de proprietate consfinţit prin legile ţării.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lider sindical al polițiștilor botoșăneni: "La Botoșani s-a instaurat o frică de a reproșa șefilor"

astăzi, 15:01
571

Problemele cu care se confruntă polițiștii și neajunsurile din sistem de multe ori nu sunt transmise mai departe și șefilor.Asta susține Virgil Bordei, lider la nivel local al Confederație...

Poliţiştii şi jandarmii botoşăneni, acuzaţi de lipsă de reacţie în cazul scandalului produs de rromi în curtea Spitalului Mavromati

astăzi, 13:00
887

În şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, fostul şef al acestei structuri din mandatul trecut şi fost şef al Poliţiei Rutiere, Dumitru Zmău, şi-a îndemnat foştii co...

Avertizare meteo: Ploi și vânt!

astăzi, 10:57
574

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenționare meteo de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului.În zonele de munte, precum și &ici...