"Să ne întâlnim la poarta raiului!"

"Să ne întâlnim la poarta raiului!"

PARINTELE PAISIE OLARU

Ieroschimonahul Paisie Olaru, nascut in Stroiestii Botosanilor, este unul dintre cei mai îndrăgiţi duhovnici ai mănăstirilor nemţene din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Un om sărac din punct de vedere material şi nu foarte învăţat, dar bogat în har, blând, răbdător, smerit. Părintele Paisie Olaru vorbea cu Dumnezeu şi cu oamenii din suflet, întotdeauna cu multă dragoste. A căutat o viaţă întreagă "un colţişor de rai", dorinţă şi rugăciune pe care le exprima pentru fiecare credincios care venea la el: "Dă-le, Doamne, un colţişor de rai!".


Părintele Olaru, părintele povăţuitor al multor suflete, s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani. A primit la botez numele de Petru şi a fost ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Olaru, Ioan şi Ecaterina, doi oameni simpli, dar cu multă frică de Dumnezeu. La fel ca fraţii săi, copilul Petru a primit o educaţie în bună creştere duhovnicească.

Părintele Ioanichie Bălan, unul dintre marii duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria, în primul volum al ediţiei "Convorbiri duhovniceşti", a surprins imaginea părinţilor, a satului natal, a copilăriei părintelui Paisie, despre care el însuşi a vorbit: "Tata ştia Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum şi alte rugăciuni, şi se ruga cu glas tare, să auzim şi noi. Zicea ca preotul Domnului să ne rugăm!, şi se bătea cu pumnul în piept. Cât despre mama, aceasta le spunea de multe ori copiilor: Măi băieţi, să fiţi cuminţi, ca să nu dăm cinstea pe ruşine!".

Mai apoi, la bătrâneţe, părintele Paisie a evocat, cu multă sensibilitate, într-o scrisoare, imaginea celei care i-a fost "mămuca dragă": "Parcă o văd cu ochii minţii cum în braţe mă ţinea şi mă învăţa de-ale credinţei. Draga mea, mămuca mea! Că nimic nu e mai scump pe acest pământ decât numele de mamă! Ea pe mine m-a născut şi m-a crescut până să-mi dau seama. Ar fi trebuit să o iubesc mai mult şi să o pomenesc mereu şi pentru sufletul ei scump să mă rog lui Dumnezeu". (Garoafa Coman, Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, Bucureşti, 1999, pp. 24-25)

Peregrinările prin lume şi drumul călugăriei

După ce a terminat cele trei clase la şcoala primară din sat (atâtea clase se făceau atunci), tânărul Petru a mers la armată şi a participat la Primul Război Mondial. În 1918, s-a întors cu bine de pe frontul din Ungaria şi a primit ca răsplată din partea statului 5 hectare de pământ pe care le-a dăruit fraţilor săi. În anul 1921 a ales viaţa monahală şi a hotărât să meargă la Schitul Cozancea, Botoşani, unde s-a nevoit ca un adevărat sihastru timp de aproape 30 de ani.

"Vieţile Sfinţilor m-au îndemnat la călugărie şi dragostea mea pentru Domnul!", spunea părintele într-o convorbire cu arhimandritul Ioanichie Bălan, în vara anului 1984 .

Urmând şirul anilor şi al datelor cronologice, la 9 iunie 1922 Petru a fost tuns în monahism şi a primit numele de Paisie. A urmat o perioadă de câţiva ani buni petrecuţi în linişte, într-o pădure, unde şi-a construit o chilie mică cu paraclis de lemn, în care se ruga neîncetat, noaptea citind Psaltirea, se nevoia cu posturi până seara şi îngrijea de părinţii bolnavi din mănăstire. În tot acest timp a crescut pe lângă sine câţiva ucenici aleşi, printre care şi pe arhimandritul Ilie Cleopa.

În anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar la 4 aprilie 1947 a primit Taina Preoţiei, pentru ca mai apoi să fie numit stareţ al Schitului Cozancea. După ce aproape un an a fost egumen la mănăstirea botoşăneană, dorul de viaţa pustnicească i-au îndreptat paşii duhovnicului, în 1948, spre Mănăstirea Sihăstria, din Neamţ. Timp de patru ani s-a nevoit la Mănăstirea Slatina, din Suceava, tot ca duhovnic, cât timp stareţ a fost arhimandritul Ilie Cleopa, după care a stat jumătate de an la Schitul Rarău, episod povestit de însuşi părintele Paisie în 1984: "Am stat închis o săptămână. Apoi egumenul m-a examinat dacă am deprins rugăciunea. I-am spus că nu am putut-o deprinde. Când a auzit el, s-a supărat şi mi-a zis: Eşti un vas mic şi gol! Mai stai în chilie încă o săptămână ca să înveţi rugăciunea minţii. Am mai stat o săptămână şi sâmbăta, când m-a examinat, ca să nu-l supăr din nou, i-am spus că am deprins-o. Iar el bucuros mi-a poruncit să o dau şi la alţii. Eu însă nici acum n-am deprins cum trebuie rugăciunea minţii, că nu am viaţă duhovnicească şi nu iubesc pe Domnul cât ar trebui".

În primăvara anului 1953, Părintele Paisie s-a întors la Sihăstria, unde a trebuit să ţină piept persecuţiei împotriva monahismului din anii 1959-1964. Ca urmare a acestor contexte istorice, mănăstirea a rămas fără stareţ şi fără părintele Cleopa, care s-a retras pentru a treia oară în munţi. Astfel, bătrânul duhovnic Paisie s-a văzut lipsit de slujitori, cu toată greutatea apăsându-i pe umerii, însă cu multă rugăciune, răbdare şi blândeţe a reuşit să aducă liniştea duhovnicească în mănăstire, în sufletele membrilor oştii, a clericilor, călugărilor, mirenilor care veneau din ce în ce mai mulţi la Spovedanie.

"Hai la rai, la rai, la rai, cu căruţa cu doi cai!"

După ce, în 1964, situaţia de la Sihăstria s-a îmbunătăţit vizibil, ieroschimonahul Paisie Olaru a plecat iarăşi în căutarea liniştii şi a singurătăţii, pe care le-a găsit în chilia sa de la Schitul Sihla (1972-1984). Aici a continuat rugăciunea neîncetată, la care s-au adaugat privegherea necontenită, postul şi înfrânarea. Dormea foarte puţin şi săvârşea zilnic rânduiala celor şapte Laude în biserică. Când se întorcea de la Utrenie, unde era nelipsit, se îndrepta spre chilie şi zicea: "Hai la rai, la rai, la rai, cu căruţa cu doi cai!". Uneori adăuga: "Da ce ai în ea?". Şi tot el răspundea: "Ce a pus fiecare, aceea are". Odată, ucenicii l-au întrebat care sunt acei doi cai, iar părintele Paisie le-a răspuns: "Smerenia şi dragostea, căci cu acestea se ajunge cel mai uşor la mântuire".

Se întâmpla ca deseori, noaptea, părintele să le aducă aminte ucenicilor de moarte: "Vai, vai, moarte nemiloasă, tu pe toţi îi scoţi din casă, de-i om tânăr, de-i bătrân, tu pe toţi îi scoţi în drum".

Îşi iubea mult fiii duhovniceşti - călugări, mireni, clerici şi ierarhi -, pe care îi primea la rugăciune şi la Spovedanie la orice oră din zi şi din noapte. Avea darul cunoaşterii gândurilor. Primul sfat pe care îl dădea era rugăciunea: "Rugaţi-vă! Rugaţi-vă din toată inima! Rugaţi-vă cât mai mult lui Dumnezeu. Să nu ne lenevim, că mare război dă diavolul ca să nu ne rugăm. Rugăciunea cu simţire şi cu lacrimi ne uneşte cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor".

"Răbdare cu mulţumire, pentru scumpa mântuire!"

În anul 1986 părintele s-a întors în obştea Mănăstirii Sihăstria şi în urma unei fracturi la piciorul drept a rămas imobilizat în chilia sa multă vreme. Ca şi cum atâta suferinţă nu era de ajuns, s-a îmbolnăvit de cataractă la ambii ochi, iar auzul a începe să îi scadă tot mai mult. Nu a renunţat şi nu s-a lăsat descurajat de boală. Mărturisea pe oricine venea la scaunul său de Spovedanie şi a fost prezent până în ultimele clipe ale sale în viaţa obştii şi a credincioşilor cu sfaturi şi îndemnuri.

"Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor..."

Un alt sfat pe care îl dădea părintele Paisie era: "Când ieşi de aici şi te întorci în lume, să-ţi păstrezi sufletul curat. Chiar dacă vezi multe pe acolo, dar să nu te arunci în noroi, că greu se mai duce de pe suflet. Dacă priveşti şi nu intri în cele ale lumii este ca şi cum te-ai murdări de praf - te scuturi şi mergi mai departe. Dar dacă te-ai murdărit, să alergi să speli repede haina sufletului, că altfel eşti pierdut".

Liniştirea sufletelor

Părintele Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria, care a descris în chip minunat, ca şi părintele duhovnic Cleopa, viaţa şi nevoinţele părintelui Paisie, îşi aminteşte: "La despărţire, părintele Paisie adresa obişnuitul său salut: Să ne întâlnim la uşa raiului!

În zorii zilei de 18 octombrie 1990, la vârsta de aproape 94 de ani, părintele Paisie Olaru s-a mutat în lăcaşurile cereşti.

Slujba înmormântării, de sâmbătă, 20 octombrie, a adunat la un loc mii de ucenici, călugări şi mireni, în frunte cu un mare sobor de preoţi, condus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Părintelui Paisie îi plăcea adesea să spună capitolul al treisprezecilea din Epistola I a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni: "Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucura de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată". (Raluca Brodner)
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lider sindical al polițiștilor botoșăneni: "La Botoșani s-a instaurat o frică de a reproșa șefilor"

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
1445

Problemele cu care se confruntă polițiștii și neajunsurile din sistem de multe ori nu sunt transmise mai departe și șefilor.Asta susține Virgil Bordei, lider la nivel local al Confederație...

Poliţiştii şi jandarmii botoşăneni, acuzaţi de lipsă de reacţie în cazul scandalului produs de rromi în curtea Spitalului Mavromati

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
1433

În şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, fostul şef al acestei structuri din mandatul trecut şi fost şef al Poliţiei Rutiere, Dumitru Zmău, şi-a îndemnat foştii co...

Avertizare meteo: Ploi și vânt!

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
774

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenționare meteo de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului.În zonele de munte, precum și &ici...