Președintele Consiliului Județean Botoșani, CONDAMNAT DEFINITIV de instanță!

Președintele Consiliului Județean Botoșani, CONDAMNAT DEFINITIV de instanță!

Judecătorii Curții de Apel Suceava au dat, joi, sentința definitivă în procesul în care s-a judecat apelul declarat în dosarul în care președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a fost judecat pentru fals intelectual și uz de fals.

Magistrații Curții de Apel Suceava au menținut pedeapsa dată inițial de Judecătoria Botoșani, în luna martie, care l-a condamnat pe Florin Țurcanu la șase luni de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de doi ani și șase luni.

Țurcanu a fost obligat de instanță și la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 21.200 de lei.

Vezi DECIZIA Curții de Apel Suceava!


Ar putea fi suspendat!

Prefectul județului Botoșani are posibilitatea ca, din momentul în care primește hotărârea Curții de Apel Suceava, să înceapă demersurile pentru suspendarea președintelui Consiliului Județean în baza Legii 393/2004 privind statutul aleșilor locali și a Legii administrației publice locale.

Sentință după trei ani de procese!

Florin Turcanu a fost trimis in judecata la inceputul anului 2011, fiind acuzat ca, in calitate de presedinte al PNL, a folosit acte false pentru a le exclude din partid pe Cristina Bahrin si Aurelia Arosoaie, care si-au pierdut functiile de vicepresedinte al Consiliului Judetean, respectiv consilier judetean.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie - iulie 2009,  Ţurcanu Florin, deputat în Parlamentul României, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal - filiala Botoşani (funcţie ocupată începând cu primăvara anului 2009), a semnat o serie de hotărâri în care se consemna, în mod necorespunzător adevărului, că diferiţi membri ai acestei organizaţii politice au fost excluşi din partid prin hotărârea Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21.06.2009.

Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită. În acest fel, inculpatul Ţurcanu Florin a semnat acte (hotărâri, adrese) prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din data de 21.06.2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din cadrul Partidului Naţional Liberal.





 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum să evităm pericolele internetului, sfaturi pentru părinți!

astăzi, 14:35
2

Într-un document redactat la începutul anilor 2000 în Statele Unite ale Americii, intitulat „Familia ta și ciberspațiul”, se vorbeşte despre lucrurile pe care părinț...

Toți profesorii corectori de la Evaluarea Națională și BAC 2024 vor fi în centre de evaluare, nu vor mai evalua de acasă, anunță Ligia Deca

astăzi, 13:36
55

Profesorii corectori de la Evaluarea Națională și examenul național de Bacalaureat 2024 vor fi în centre de examen, nu vor mai putea evalua lucrările elevilor de acasă, așa cum s-a î...

Parlamentul a votat proiectul de lege USR: câinii-ghizi își pot însoți stăpânii nevăzători oriunde!

astăzi, 12:46
23

 Proiectul a fost adoptat marți de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare de către președintele Klaus Iohannis pentru ca măsurile să se aplice, potrivit g4media.ro„Filoso...