Presa rusa: Traian Basescu este un personaj interesant care, spre deosebire de predecesorii sai, vorbeste Rusia de rau

Presa rusa: Traian Basescu este un personaj interesant care, spre deosebire de predecesorii sai, vorbeste Rusia de rau

 Traian Basescu si Vladimir Putin  gandul.info

Romania este cea mai indepartata tara dintre vecinii apropiati ai Rusiei, scrie publicatia electronica de informatii si comentarii Slon.ru. Toti care au trecut pe acolo stiu cat de putin se scrie si se vorbeste despre Rusia, comparativ, sa spunem, cu Polonia sau Cehia, unde nici o veste venita din Rusia nu trece neobservata. Aproape la fel de putin se vorbeste in Rusia despre Romania. De aceea, afirmatiile politicienilor romani sunt iertate la Moscova, spre deosebire de cele ale polonezilor, care nu sunt iertate. Mai precis, ele trec, practic, neobservate, cu exceptia prefesionistilor din MAE, care, in virtutea meseriei, observa ce fac cei prea putin cunoscuti opiniei publice din Rusia.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, reales pentru un al doilea mandat nu fara scandal, nu este cunoscut aproape deloc. Pacat, pentru ca este un personaj interesant, care, spre deosebire de predecesorii lui, vorbeste despre Rusia mult, foarte mult de rau.

Atitudinea Moscovei fata de Basescu, scrie mai departe publicatia citata, poate fi perfect ilustrata de faptul ca imediat dupa numararea buletinelor de vot, in locul felicitarilor de rigoare pentru victoria repurtata, MAE rus l-a acuzat din nou pe presedintele ales al Romaniei de declaratii neprietenoase pe perioada campaniei electorale. Presa romana a pus nemultumirea diplomatiei ruse pe seama comentariilor lui Basescu legate de vizita neoficiala efectuata in Rusia de principalul lui adversar, presedintele Senatului, Mircea Geoana. Vizita a avut loc in aprilie, dar Basescu i-a amintit in permanenta lui Geoana acest episod: cum a indraznit sa mearga in Rusia fara aprobarea sefului tarii, si ce a facut el acolo? Oficial, Geoana, liderul social-democratilor romani, a fost oaspete la congresul colegilor lui din Rusia justa, dar presedintele Basescu a respins aceasta explicatie.

Basescu a trecut de la vorbe la fapte

Spre deosebire de predecesorii lui, Basescu trece de la vorbe la fapte. Niciodata Romania nu a promovat o politica atat de deschisa de recrutare in randurile ei a cetatenilor romani din Moldova, Ucraina si, implicit, a moldovenilor din Rusia. Faptul ca drapelul Romaniei a fluturat, in aprilie anul curent, pe cladirea Parlamentului Moldovei, iar Moldova este si acum prada haosului – este urmare directa acestei politici, chiar daca dovezi privind participarea directa a Bucurestiului in organizarea acelor manifestatii nu exista, noteaza Slon.ru. Problema este ca Romania nu recunoaste Pactul Molotov-Ribbentrop si de aceea ii considera cetatenii sai pe toti cei care au trait in Basarabia si nordul Bucovinei in momentul includerii lor in URSS. Dar si pe toti urmasii care s-au imprastiat prin toate colturile URSS, inclusiv cu ajutorul NKVD. Ca atare, dupa destramarea URSS, cetatenii Moldovei sau Ucrainei care au trait in Basarabia si nordul Bucovinei, pot obtine cetatenie romana dupa o procedura simplificata.

Basescu a facut inimile patriotilor sa bata mai puternic. El a adus Romania in UE, deschizand pietele vest-europene pentru toti posesorii de pasapoarte romanesti. Si atunci, la Chisinau si Cernauti au inceput sa se formeze cozi pentru aceste pasapoarte. Este de la sine inteles, comenteaza Slon.ru, ca aceasta politica a presedintelui tuturor romanilor nu putea sa nu ridice semne de intrebare la Chisinau si Kiev. Pentru ambele capitale, Basescu s-a transformat intr-un cosmar. In vara anului trecut, Basescu l-a sfatuit pe Vladimir Voronin, care a condus Moldova multi ani, sa nu uite de soarta lui Ceausescu. La scurt timp, Voronin a declarat ca a obosit si a demisionat. Sub mandatul lui Basescu, Romania a castigat disputa cu Ucraina legata de Insula Serpilor. Dupa razboiul dintre Rusia si Georgia, din august 2008, politicieni ucraineni si oficialitati au inceput sa acuze Romania de tendinte expansioniste si de distribuirea de pasapoarte printre ucraineni.

In ceea ce priveste Rusia, este evident ca nu va exista o prietenie stransa intre Kremlin si Palatul Cotroceni, mai ales atata timp cat Moscova va continua sa priveasca Moldova drept zona a influentei sale. Bucurestiul va ramane aproape de Bruxelles, pentru ca aceasta pozitie va imprima un plus de greutate politicii sale in Moldova. Comentariile neprietenoase ale MAE rus joaca la mana lui Basescu, apreciaza Slon.ru, precizand ca presa romana a preluat imediat concluziile centrului american de studii si analiza, Stratfor, potrivit carora Basescu este catalogat principal inamic al Kremlinului in Balcani. Studiul da de inteles ca instabilitatea politica din Romania avantajeaza Rusia.

Hotnews

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Suspectul crimei din Centrul Vechi rămâne în arest preventiv. Urmează trimiterea în judecată

Marţi, 19 Septembrie 2017
521

Cum mandatul de arestare emis pe 24 august pe numele lui Vasile G. se apropia de expirare, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au solicitat instanţei ca măsura preventivă să ...

Primar din judeţ, prins de ANI că a făcut afaceri cu pajişti

Marţi, 19 Septembrie 2017
1129

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate, primarul Stelian Maxim, în calitate de consilier local al comunei Blândeşti, a votat Hotărârea Consiliului Local pri...

Corecţia financiară aplicată pentru proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean afectează toate proiectele Consiliului Judeţean

Marţi, 19 Septembrie 2017
331

Corecţia financiară a fost contestată în instanţă, însă în cazul în care instanţa nu va da câştig de cauză forului judeţean, orice alt proiect de accesare de fo...