Opt copii, un preot si cativa oameni inimosi: Haideti sa ne crestem noi copiii!

Opt copii, un preot si cativa oameni inimosi: Haideti sa ne crestem noi copiii!
Intr-o primavara, o botosaneanca batea la usa unui preot marturisind infrigurata ca 8 copii, care nu sunt ai ei, nu mai au ce manca. Preotul, in usa altarului, asculta uimit cum, in orasul plin cu oameni, o femeie cumpara un kilogram de untura din piata si unge pe paine, pentru ca cei 8 copii sa mai reziste cateva zile.

Minicentrul Ruxandra, din municipiul Botosani. Un batran din Anglia, pe care copiii il numesc Bunicul, aduna bani de la straini pentru a intretine, in Romania, cativa copii: acoperis, masa, haine, rechizite si toate cele trebuincioase, la care se adaugau si cele trei salarii pentru femeile care ingrijeau de prunci.

Primavara trecuta, Bunicul, care isi duce tot mai greu cei peste 80 de ani, le-a transmis ca nu mai reuseste sa stranga bani. Norii abatuti pe cerul niciodata prea senin al micutilor nu le-au descurajat pe femei.

"O batranica de pe strada venea, din cand in cand, si ne spunea: iaca, 200 de mii. Atata am, luati ce stiti ca va trebuie. Luam paine de toti banii, macar sa mancam paine goala cateva zile", spune Rodica Axinte, una dintre angajatele de la Casa Ruxandra.


"Parinte, faceti ceva pentru noi!"

Copiii au crescut acolo. E casa lor, familia lor. "Au fost prin centre, unii prin mai multe case de copii. Elena si fratele ei sunt la liceu, cei mai mici invata la Scoala 1. Gabi e cel mai mic, are 7 ani, inca nu merge la scoala. Acum sunt mari, cand au venit erau toti tunsi zero, nu stiai care e fata, care e baiat", spune doamna Rodica.

Petrica povesteste cum a cazut cu bicicleta. S-a lovit, are semne pe fata, dar nu a renuntat la bicicleta. "Petrica invata bine! Ia premiu la scoala si e meticulos ca o fata". Gabi a invatat singur sa citeasca, i-a uimit pe toti cand intr-o seara, la bucatarie, a cerut o carte si le-a citit primele cuvinte.

Cand au venit vestile de la Bunicul, doamna Rodica a sperat ca se vor descurca, insa zilele treceau si datoriile se adunau, iar foamea incepea sa fie o obisnuinta a fiecarei zile.

"Am intrat intr-o zi in Biserica Vovidenia. Am stat mult, ca nu aveam curaj. Ce sa ii spun parintelui? Dar nu ceream pentru mine, asa ca mi-am facut curaj. I-am spus: Parinte, faceti ceva pentru noi, o pomenire, niste mancare de pe la crestini, de la o pomenire, sa hranim copiii acestia. Parintele a raspuns imediat ca ne va trimite mancare, dar nu am apucat sa fac decat vreo trei pasi, ca m-a strigat inapoi. "Nu vreti sa facem mai mult pentru copiii acestia?". Nu imi venea sa cred. Dumnezeu ne-a ajutat, de atunci a trecut un an si copiii au ce manca. La Pasti, a venit un crestin trimis de parintele si i-a luat pe toti copiii, le-a cumparat haine noi", povesteste doamna Rodica.  


Parintele Apostoaie: Daca au cerut ajutor inseamna ca Dumnezeu i-a trimis!
 
Parintele Partenie Apostoaie, de la Biserica Vovidenia, isi aminteste ziua in care Dumnezeu i-a trimis la usa o femeie.

"Anul trecut prin luna mai, o doamna din parohie, despre care stiam ca lucreaza la o asociatie pentru copii, a venit si a spus: "Parinte, nu mai avem mancare la copii, ieri am cumparat niste untura din hala ca sa avem ce unge pe paine copiilor!". Inseamna ca e problema serioasa, mi-am spus, si ca Dumnezeu mi-a trimis aceasta femeie sa o ajut", povesteste parintele Partenie Apostoaie.

Parintele a aflat apoi ca un domn din Anglia, numit de ei Bunicul, a inchiriat acum vreo 18 ani un apartament unde avea copii preluati prin Protectia Copilului. Batranul a luat apoi o casa pe fundatie, care are acum 8 copii.

Lunar, in cei 17-18 ani, Bunicul trimitea 2000 lire la fundatie pentru mancare, haine, utilitati, salarii la trei persoane, femeile care stateau permanent cu copiii.

"Doamna Rodica mi-a explicat ca Bunicul, fiind in varsta si imbolnavindu-se, nu mai poate aduna colecte pentru copii, asa ca s-au sistat fondurile. Apoi, au aparut presiuni din partea altor culte, care stiau situatia grea", spune parintele, care in acel moment s-a decis sa infiinteze o asociatie umanitara, pentru a putea prelua legal misiunea de ingrijire a copiilor.

"In iunie am inceput demersurile, am crezut ca in doua, trei saptamini vom avea tot gata, intre timp activitatea a mers, prin biserica am adunat alimente, banutii pentru utilitati, de la apa, detergent, imbracaminte, plus salarii la cele 2 femei, pentru ca intre timp una a renuntat din cauza conditiilor financiare. Toata birocratia cu actele pentru asociatie a durat pana prin februarie-martie anul acesta, cand Asociatia "Inimi la unison", cu statut si tot ce trebuie, a fost gata", spune rasufland greu parintele Apostoaie, dar multumit ca inca un pas a fost facut.

Conditia Bunicului: Copiii sa ramana ortodocsi!

Asociatia are ca obiect de activitate actiunea sociala, de la omul care inca nu s-a nascut pana la omul care nu are ce manca.

"Pe asociatie am facut act de comodat cu Bunicul, pentru ca nu avem constructia noastra sau ceva de inchiriat. Cladirea este a asociatiei vechi, fiind contract de comodat pe un an nu avem voie sa facem investitii.  Interesant este ca Bunicul a pus doua conditii: copiii sa ramana ortodocsi (desi el nu este ortodox, este anglican), si sa le pastram pe cele doua doamne".

Bunicul a mai pastrat, inscrisi pe fundatia sa, patru dintre cei opt copii, obligatia Asociatiei "Inimi la unison" fiind cea de a plati toate utilitatile, mancare si alte cheltuieli, plus 4 ore jumatate din norma celor doua femei.

 

O casa parasita poate deveni un camin!

Aici, parintele tace o clipa. Stie ca greul abia urmeaza. Va ridica in curtea bisericii casa pentru copii. Pana atunci, se roaga la Dumnezeu sa apara un roman care sa aiba aceeasi deschidere ca acel batran din Anglia. Sunt atatea case parasite, ar duce copiii, ar face imbunatatiri, ar investi intr-o centrala cu lemne. Sau o locuinta de inchiriat, chiar si un apartament la parter... Dumnezeu va lumina vreo inima de crestin!

"Trebuie sa ne crestem noi copiii, acel om a facut destul. Avem 8 copii cu mancare, utilitati, doua persoane de platit si multa speranta. Daca au venit in acea duminica in intampinare si au cerut ajutor inseamna ca Dumnezeu i-a trimis", spune increzator parintele Apostoaie.

Stie parintele ca acesta este doar inceputul. Prin Directia Copilului va lua si alti copii, dar se gandeste mai ales parintele la copiii cu parinti plecati la munca in strainatate, au mama, au tata, dar tot orfani sunt.

"Noi, romanii, sa facem, nu sa asteptam sa faca altii. Inceputul este greu. Dar daca nu vom incepe de undeva nu voi avea niciodata sansa. Am incercat si vad ca se poate. Daca da Dumnezeu sa putem face cu cantina cu tot, atunci iau copiii, facem incetisor... Daca as avea o casa mai aproape de biserica, as avea si o supraveghere mai atenta", spune parintele Apostoaie.

Cheltuielile sunt mari, vara este un pic mai ieftin dar deja sunt restante la gaz. Cu o locuinta pe care ar putea-o izola, cu o centrala buna, unde se poate investi, se poate duce mobilier, cu instalatie electrica si de apa, s-ar reduce poate si cheltuielile. In acest timp s-ar ridica noua cladire, in curtea bisericii.

Pana acum, englezii ne-au crescut 8 copii. Din colecta de alti oameni, probabil nu foarte bogati nici ei. Dar copiii sunt ai nostri si multi altii au nevoie de ajutor.


Ajutor pentru viata!


O casa in care nu mai locuieste nimeni si pe care Asociatia ar renova-o pentru a putea locui copiii, un apartament in care se poate sta cu chirie, o factura platita la energie electrica sau la apa... Mancare, rechizite, detergenti, obiecte de igiena...

Sunt atatea fapte, gesturi mici, dar extrem de importante, cu care crestinii ar putea veni in intampinare. Pana cand se va ridica o casuta, pana cand Asociatia "Inimi la unison" va reusi sa isi dezvolte activitatea. Apoi alti si alti copii vor beneficia de un acoperis, de masa si caldura.

E un inceput. Primii pasi sunt cei mai grei, si acestia au fost facuti. Acum e nevoie de noi, si depinde de noi sa ne crestem copiii acasa...
 
Cei care pot oferi sprijin, de orice fel, se pot adresa Bisericii Vovidenia (intersectia strazii Cuza Voda cu strada Mihail Kogalniceanu), din Botosani, sau prin intermediul redactiei.

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Costel Enache, nervos pe arbitri: Şi arbitrii pot greşi, însă nu ştiu de ce o fac totdeauna împotriva echipei noastre

Duminică, 10 Decembrie 2017
917

Costel Enache a spus că este de părere că fotbalul este un sport supus greşelii atât de jucători cât şi de arbitri, însă nu este de acord ca arbitrii să greşească doar &ici...

Nicolae Dică, după victoria categorică cu FC Botoşani: Am fost pregătiţi din toate punctele de vedere

Duminică, 10 Decembrie 2017
531

Tehnicianul a spus că era o presiune în plus după victoria obţinută de CFR Cluj ce se distanţase la opt puncte înaintea jocului de la Botoşani. "Ne aşteptam să avem u...

O carte homeopatică: "Simt boala ca iubire a lui Hristos"

Duminică, 10 Decembrie 2017
238

Părintele Ioan Cr. Teşu este, pentru mine, un reper, dar şi un sprijin moral, mesajul său, pe atât de fundamental, pe atât de creştinesc, fiind ca în Kali Yuga modernă, "a cărei marcă e di...