Nova Apaserv a inceput debransarea datornicilor!

Nova Apaserv a inceput debransarea datornicilor!

Furnizorul serviciilor de apă și canalizare S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani a demarat, începând cu 1 februarie 2012, o amplă campanie de recuperare a creanțelor atât de la persoane fizice, cât și de la agenți economici și instituții publice.

În lunile decembrie 2011 și ianuarie 2012 au fost trimise somații către toți utilizatorii care înregistrează datorii mai vechi de 90 de zile urmând a se proceda la sistarea serviciilor de apă-canal prestate de societate.

Măsurile vor fi luate atât împotriva utilizatorilor persoane fizice, dar și a societăților comerciale sau a instituțiilor publice care înregistrează debite restante.

Având în vedere că realizarea indicatorilor economici ai societății depind în mod direct și de gradul de realizare a încasărilor, nu vor fi făcute excepții în aplicarea măsurilor stabilite, transmite societatea Nova Apaserv.

"Va fi făcută aplicarea prevederilor clauzelor contractuale, respectiv a articolului 6.8 al. (1) litera "a", conform căruia operatorul va întrerupe furnizarea serviciilor în cazul în care utilizatorul nu achită facturile în perioada de scadență. Reluarea furnizării serviciilor se va face numai după achitarea integrală a debitului restant și a penalităților aferente dar și a taxei de sistare și reluare a furnizării ce va fi achitată separat", se arata in comunicatul remis redactiei.

Măsurile menționate au fost deja aplicate pentru șase agenți economici și 10 utilizatori persoane fizice.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă: O botoșăneancă a dispărut de acasă împreună cu copilul ei de 4 ani!

astăzi, 13:41
137

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 49 de ani, din comuna Hudești, care a părăsit domiciliul în data de 22 aprilie 2024, împreună cu fiul...

Care este starea lui Benzar, fotbalistul rănit grav la meciul cu Dinamo: ”Greu de crezut că-l mai putem folosi în etapele următoare!”

astăzi, 13:15
392

FC Botoșani a învins Dinamo, 2-1, într-un meci plin de evenimente. Au fost de toate: un autogol, un penalty ratat, un antrenor eliminat, un fotbalist trimis la cabine și un altul care a ...

Ediția a doua a Conferinței științifice „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de nord a Moldovei”, la Botoșani

astăzi, 12:30
37

În intervalul 25-26 aprilie 2024, Muzeul Județean Botoșani, Secția Istorie-Arheologie, organizează conferința științifică „Hierasus – Cercetări arheologice în zona de ...