MIHAI EMINESCU: Scrieri politice

MIHAI EMINESCU: Scrieri politice

 MIHAI EMINESCU (15 ianuarie 1850, Botosani - 15 iunie 1889, Bucuresti)  

Cu cît trec una după alta zilele, cu cît se prelungeşte fără nici un termen prevăzut sesiunea estraordinară, cu atîta cestiunea revizuirii se încîlceşte mai mult, cu atît neliniştea şi temerile cresc şi cuprind toate minţile, cu atît mai mult toată lumea îşi pierde cumpătul şi facultatea chibzuirii. O stare de nervozitate acută domneşte în toate cercurile. Judecata rece lipseşte de pretutindeni şi mai ales de acolo unde ar trebui neapărat să nu lipsească.

Trecem prin nişte zile în adevăr foarte grele şi trebuie în sfîrşit să ne dăm seama că aceasta este plata, foarte scumpă poate, a greşelilor şi rătăcirilor noastre politice săvîrşite de treizeci de ani încoace. De la mişcarea din 48 şi pînă astăzi naţiunea românească, pe tărîmul politic, n- a făcut alta decît a se lepăda sistematic de orice tradiţie, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original în viaţa ei naţională, şi-n acelaşi timp a adopta, cu mai multă ardoare decît cuartalurile de coloni din America de miazănoapte şi pe o scară tot atît de înaltă, toate reformele, toate  eoriile cosmopolite, toate calapoadele internaţionale, în viaţa politică şi intelectuală, în limbă, în moravuri, în tot. Libertate fără margini pentru orice individ, pentru toate necurăţeniile ce s- ar scurge din cele patru colţuri ale lumii, în România ca şi- n America; fraternitate şi egalitate între om şi om; republici mari şi mici şi prezidenţi de republică pe toate uliţele şi- n toate cafenelele, în România ca şi-n America; şiretenia, vicleşugul şi cinismul - virtuţi cetăţeneşti; gheşeftul? scopul; şi politica umanitară mijlocul. Acestea pe tărîmul politic; pe cel economic, nimic, curat nimic; din nenorocire întru aceasta ne deosebim cu totul de America. Rezultatul îl vedem, şi poate că aşa de tîrziu încît îl vedem în zadar.

Sîntem azi un popor de abia aproape cinci milioane de suflete. Nimic, aproape absolut nimic nu se produce în adevăratul înţeles al cuvîntului în ţara aceasta decît pe tărîmul agricol; în cea mai mare parte agricultura noastră se lucrează într - un chip cu totul rudimentar şi, mulţumită nestatorniciei de temperatură ce domneşte în valea dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, producţia noastră atîrnă mai mult de la bunăvoinţa cerului, de la mila elementelor lui. Două milioane şi jumătate de ţărani (cifră exagerată poate), populaţie în adevăr românească, lucrează pămîntul şi dau singura producţie reală în această ţară, pe cîtă vreme restul locuitorilor români, cei din oraşe, tîrguri şi tîrguşoare, populaţie amestecată din curcituri asimilate românilor, din străini neasimilaţi încă şi din jidani neasimilaţi şi neasimilabili, fac negustorie, speculă, camătă, ocupă miile de funcţii publice, trăiesc din gheşefturi şi din politică.

Populaţia rurală în marea ei majoritate, mai ales cea mai depărtată de tîrguri, n- are drept hrană zilnică decît mămăligă cu oţet şi cu zarzavaturi, drept băutură spirt amestecat cu apă; foarte rar, la zile mari, şi nici chiar atunci în multe cazuri, se învredniceşte să mănînce carne şi să bea vin; trăind sub un regim alimentar aşa de mizerabil, ţăranul a ajuns la un grad de anemie şi de slăbiciune morală destul de întristătoare. Chipul unui ţăran român, om de la ţară, trăit în aer liber, seamănă cu al uvrierului stors de puteri în umbra fabricilor. Cine a umblat prin satele noastre, mai ales prin cele de cîmp şi de baltă, a putut constata că d- abia din trei în trei case se găseşte o familie care să aibă un copil, mult doi, şi aceia slabi, galbeni, ligniţi şi chinuiţi de friguri permanente. Această populaţie, pe lîngă toate necazurile ei, mai are unul ce pune vîrf la toate : administraţia. De Dumnezeu nu mai are nici o teamă muncitorul de la ţară, pentru că Dumnezeu 1- a părăsit, pentru cine ştie ce păcate, în mîna acestei administraţii, compusă în cea mai mare parte din haitele de cafenegii, din ştrengarii şi necăpătuiţii de prin tîrguri. Această corporaţie liberală şi umanitară nedreptăţeşte, batjocoreşte şi jefoaie pe ţăran fără nici o milă; sînt membri în această onorabilă corporaţie al cărora numai numele bagă în năbădăi sate întregi. Aceasta ca stare normală şi constantă, fără să mai pomenim că pe la soroace vine şi cîte o împrejurare mai însemnată, ca de exemplu afacerea Mihlescu- Warszawschy.

În acelaşi timp, în oraşe mari şi mici, liberalismul şi umanitarismul ne prieşte foarte bine: în numele libertăţii se face camătă fără margine; în numele egalităţii şi fraternităţii deschidem bra ele tutulor elementelor stricate pe care le rejecteaz ţ ă chiar societăţile ipercivilizate şi, numele naţiunii române, facem politică radicală, aspirînd la o republică, ba chiar şi la mai multe. Toată mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizaţii calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate si lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în ţară se numeşte politică. Acela ce cutează a se revolta faţă ca această stare de lucruri, acela care indrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mîntuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberale umanitare are ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.

Rezultalul unei asemenea vieţe publice îl vedem astăzi: primejdia revizuirii art. 7 nu stă atît în însăşi cestiunea izraelită cît în starea în care ne aflăm cînd ni se pune această cestiune. Cu multă greutate, cu destul chin, poate şi este speranţă că se va dezlega cestiunea evreilor, şi independenţa, deja destul de scump plătită, ne va fi recunoscută; va rămîne însă de dezlegat o cestiune cu mult mai gravă şi mai grăbitoare, cestiunea vieţii noastre publice, cestiunea dacă trebuie să urmăm calea pe care rătăcim de atîta vreme sau daca trebuie să mai putem apuca pe calea cea adevărată.

Vom fi un stat independent, cum vom face uz de această independenţă, aceasta e cestiunea cea mare.
 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apel la 112 taxat scump! Atentatorul de la mall-ul botoşănean a fost condamnat de judecători

astăzi, 07:44
834

În primele zile ale lunii ianuarie, un apel la 112 alarma un oraş întreg: în mall ar fi o bombă. Autorul, un tânăr de 35 de ani, supărat pe partenera de viaţă că î...

Accident pe Împărat Traian! Un botoşănean a ajuns la spital!

Vineri, 22 Septembrie 2017
2561

Bărbatul de 51 de ani tocmai traversa strada Împărat Traian, undeva în zona dispensarelor medicale, când un Opel Astra, condus de un bărbat de 43 de ani din Mileanca, l-a surprins...

Efective sporite de jandarmi la manifestările din weekend și la protestul din Piața Revoluției

Vineri, 22 Septembrie 2017
1081

La misiunile de asigurare a ordinii şi siguranţei la manifestările publice, precum Festivalul Mărului din localitatea Băiceni, meciurile de fotbal de la Săveni, Dorohoi şi Darabani şi la patru...