EXCLUSIV: Poliția face verificări privind înmatriculările prin partajul voluntar!

EXCLUSIV: Poliția face verificări privind înmatriculările prin partajul voluntar!

Polițiștii botoșăneni fac cercetări privind modul în care s-au înmatriculat zeci de autoturisme în județ prin metoda partajului voluntar.

Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări a Direcției Generale a Finanțelor Publice, existând suspiciuni că au fost făcute și unele ilegalități în scopul sustragerii de la plata timbrului de mediu

“Am primit o sesizare din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice Botoșani prin care ni se solicită să efectuăm verificări cu privire la veridicitatea tranzacțiilor unor autovehicule supuse înmatriculării în România, existând suspiciuni că această modalitate, partajul voluntar, a fost utilizată în scopul eludării normelor legale privind achitarea timbrului de mediu.", a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvând al IPJ Botoșani.

La nivelul județului Botoșani 300 de autoturisme au fost înmatriculate prin metoda parajului voluntar, fiind doar doi notari care au acceptat această practică.

Înmatricularea autovehiculelor prin partaj voluntar nu mai este posibilă de la începutul săptămânii trecute, când a fost abrogată prevederea care spune că vehiculele dobândite prin partaj sunt scutite de la plata timbrului de mediu.

Prin această metodă, la nivel național mii de autoturisme au fost înmatriculate fără a fi plătit vreun leu pentru taxa de mediu.




 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
88

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
53

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
54

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...