Eugen Turcanu raspunde cu DOCUMENTE acuzatiilor venite din partea primarului! "Ma terorizeaza. Daca e cazul ma autodenunt la DNA" - FOTO, VIDEO

Eugen Turcanu raspunde cu DOCUMENTE acuzatiilor venite din partea primarului! "Ma terorizeaza. Daca e cazul ma autodenunt la DNA" - FOTO, VIDEO

 Eugen Turcanu  

Acuzat de primarul Ovidiu Portariuc că a atribuit contractul în vederea realizării documentaţiei tehnice pentru instalaţia de nocturnă şi încălzirea în gazon de la Stadionul Municipal, pentru a servi anumitor interese,  directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi  Agrement, Eugen Ţurcanu, se apără cu documente şi spune că poate dovedi în orice moment prin acte tot ceea ce s-a făcut legat de acest obiectiv de investiţii atât de controversat în ultimele zile.

Eugen Ţurcanu susţine că discuţiile despre nocturnă au început încă din luna septembrie 2013, dar în data de 4 octombrie a primit o adresă de la viceprimarul Cosmin Andrei în care se preciza “în vederea bunei desfăşurări a campionatului naţional de fotbal până la data de 30 octombrie trebuie demarată şi finalizată procedura în vederea achiziţiei proiectului tehnic pentru obiectivul “Nocturnă şi încălzire în gazon"".  

Conducerea DSPSA a purtat discuţii cu trei firme, respectiv Helios Bucureşti, Flash Lighting şi Elba Timişoara care au trimis oferte de preţ, însă acestea au specificat că nu se bagă şi pe partea de reţele.   

Spre exemplu, oferta cu care a venit Helios doar pentru nocturnă a fost de 589. 428 euro cu tot cu TVA (pret cu tot cu stalpi si cabluri).

După discuţiile cu aceste firme, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, susţine că a fost chemat de primarul Ovidiu Portariuc care i-a pus în faţă un proiect al firmei Ecoenergy Engineering, firmă care aparţine consilierului local Gheorghe Iavorenciuc, care a venit de fapt cu un calcul luminotehnic făcut de Philips.

Doar pentru lampile de la nocturna, fara stalpi si fara cabluri, pretul este de 549.957 de euro cu tot cu TVA.  

“După discuţiile pe care le-am avut cu două din cele trei firme mă cheamă domnul primar şi îmi spune că are un proiect foarte bun pentru mine şi îmi dă dosarul cu precizarea că e un proiect gata făcut de profesionişti. E un calcul luminotehnic făcut de Philips pentru alte stadioane dar care nu are legătură cu realitatea de la Botoşani. La două zile vine reprezentantul firmei Ecoenergy Engineering care îmi aduce numai pentru lămpile de la Stadion oferta de 549.000 de euro. Este un preţ triplu faţă de cel al celorlalate firme. Un reprezentant al firmei Philips ne-a mai adus o prezentare cu diverse stadioane care într-adevăr sunt numărul 1 în Europa dar nu era pentru Botoşani. Era o chestie de prezentare", a spus Eugen Ţurcanu.  



Directorul DSPSA acuză că în timp ce el era pus să se ocupe de toată această chestiune cu nocturna, de fapt cărţile au fost făcute la Bucureşti chiar de către primarul Ovidiu Portariuc.  

“După ce am semnat contractul cu cei de la Elpro i-am întrebat cu ce variantă s-au hotărât că bâjbâiau la început. Toată problema era pe partea de nocturnă ş tot insistam să ia varianta cea mai ieftină. Corpurile de iluminat din proiectul Philips pe care mi l-a dat domnul primaru sunt de trei ori mai scumpe decât la firma Helios care avea cea mai mică ofertă. Şi îmi spun că domnul primar a fost la Bucureşti în luna octombrie la Flash Lighting care este reprezentantul naţional al Philips, s-a întâlnit cu directorul acestei societăţi şi cu vicepreşedintele pe Europa al Philips şi au bătut palma, s-au înţeles. Nici nu a vrut să se uite pe celelalte oferte şi s-a ajuns la ce a vrut el. Asta a fost înainte de a se schimba soluţia tehnică", a precizat Ţurcanu.  

În ceea ce priveşte firma care a executat proiectarea, Elpro, Eugen Ţurcanu a precizat că a fost o selecţie de oferte, şi nu o atribuire directă, contractul fiind atribuit în baza criteriului “preţul cel mai scăzut."  

Oferta Elpro a fost de 80.550 de lei, fără TVA, în timp ce alte două societăţi care au făcut oferte au venit cu preţuri mai mari, respectiv SC Scorpion SRL Botosani, cu 82.000 de lei, fără TVA şi SC Elproex SA Botoşani, cu 81.500 de lei fără TVA. 


Cât priveşte devizul transmis după realizarea proiectului, de 1,6 milioane de euro, Eugen Ţurcanu, spune că preţul a crescut în timpul proiectării tocmai pentru că viceprimarul Cosmin Andrei a cerut schimbarea soluţiei tehnice, prin amplasarea stâlpilor în afara Stadionului, creştere confirmată prin cifre în cazul unei astfel de soluţii şi de alte firme.   

“Încep oamenii să lucreze, dau drumul la treabă, ne întâlnim la şedinţe de lucru şi vine domnul Cosmin Andrei şi spune că vrea schimbaţi stâlpii în afara Stadionului. La mijlocul proiectării a decis schimbarea soluţiei de lucru care scumpeşte execuţia cu 15-20%. L-am chemat pe proiectant şi consultanţii şi am discutat şi preţul ar putea să coboare cu 15-20%. Vor prezenta până joi un deviz total", a explicat directorul DSPSA.  

Eugen Ţurcanu a declarat că tot acest război care se poartă în ultimele zile pe tema nocturnei are de fapt un alt substrat.  

“Domnul Portariuc nu ştie cum să găsească un ţap ispăşitor la problema care de fapt este alta. Adevărul gol-goluţ este că noi nu putem face nocturna. Domnul primar ar trebui să spună cetăţenilor lucrul acesta decât să găsească tot felul de motive şi fumigene. Din păcate toate hârtiile sunt la mine şi nu la el. Dacă le avea le ascundea şi spunea numai versiunea lui, dar hârtiile sunt la mine. Nu vreau să fiu ţapul ispăşitor al domnului Portariuc pentru nerealizările dumnealui şi nici cârpa dumnealui. Mă umileşte sistematic, mă terorizează şi mă ameninţă întruna de vreo şase luni numai asta face. Când a tăiat panglica la Stadionul Municipal am fost foarte bun", a declarat Ţurcanu care a mai completat că este acoperit de lege în tot ceea ce a făcut iar şefii din Primărie nu au fost străini de ce s-a întâmplat.   

“Consecinţa este că domnul primar şi-a băgat coada şi a trucat toată licitaţia şi a băgat toate firmele care le-a vrut el. Asta dacă vrea război. De ce nu spune verde în faţă dacă are sau nu bani. Nu este decât o metodă de a abate atenţia oamenilor de la alte teme. Nu ştiu care sunt alea, dar se pare că e doar o vendetă politică. Pe mine legea mă apără. Vrea să mă distrugă, să îmi pună pumnul în gură să îmi închidă toate căile de apărare. Eu nu sunt vinovat cu nimic. Dacă e cazul mă autodenunţ la DNA, la procuratură, şi voi da declaraţi cu ce mi mi-au cerut să fac şi ce am făcut. Eu am lucrat după lege." a spus directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement.  

In ceea ce priveste declaratia facuta marti de primarul Ovidiu Portariuc, care a precizat ca seful DSPSA a avut la dispozitie un proiect gratuit de nocturna, cel putin pe ceea ce inseamna parte electrica, dar ca a preferat sa plateasca cateva sute de milioane de lei pentru ca acest proiect sa fie facut de un "coleg de partid", Eugen Turcanu spune ca singurul proiect pe care l-a vazut a fost cel luminotehnic facut de Ecoenergy Engineering.

"E a zis ca mi-a dat un proiect gratuit, dar nu era un proiect, era particica aia de calcul luminotehnic facut de Ecoenergy si dupa aia am facut cu Elpro. Eu n-am primit informatia asta, ca daca primeam din partea celor de la Philips sau din partea lui, erau discutii. Acum aud pentru prima data de discutia asta", a incheiat Eugen Turcanu.

Citeste si: Nocturna îi face zile negre lui Eugen Ţurcanu: "Domnul viceprimar i-a pus la dispozitie un proiect gratuit", acuză Portariuc!

Citeste si: Directorul DSPSA, la un pas de a-si pierde functia! Vezi ce vrea sa faca primarul Ovidiu Portariuc

Citeste si: Cosmin Andrei acuza ca proiectarea pentru nocturna a fost data unei "firme de casa a PDL"!

 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Condamnat cu suspendare pentru trafic de minori, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a condus beat!

astăzi, 10:47
40

Principala infracțiune care apare în mandat este cea de conducere sub influența alcoolului, însă în acest caz este vorba doar de o nouă infracțiune, comisă în termenul de...

Autoutilitară la un pas de distrugere, după ce motorul a luat foc! (Foto)

astăzi, 10:14
120

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la compartimentul motor al unei autoutilitare.Evenimentul s-a întâmplat în munici...

Mașină răsturnată în șanț, șofer preluat de polițiști și dus urgent la spital!

astăzi, 10:00
1256

Miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care se deplasau pe D.N. 29C, în comuna Cândești, au observat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile....