Datori vânduţi cu cardul de cumpărături: "Este cămătărie, inselaciune pe faţă", spune juristul de la Protecţia Consumatorului!

Datori vânduţi cu cardul de cumpărături: "Este cămătărie, inselaciune pe faţă", spune juristul de la Protecţia Consumatorului!

Cardurile de cumparaturi au adus la disperare zeci de botosaneni. Perioadele in care se acordau credite doar cu buletinul, iar oamenii s-au grabit sa isi cumpere in special aparate electrice si electrocasnice, a reprezentat inceputul cosmarului pentru majoritatea acestora.

Scenariul era unul comun. Oamenii se prezentau la magazin pentru achizitionarea produselor, iar la semnarea contractului li se inmana un card cu ajutorul caruia urma sa isi plateasca ratele, carduri emise de institutii non-bancare. La scurt timp, acestia primeau acasa o instiintare de la respectiva unitate prin care erau anuntati ca pe card dispun de o anumita suma ce putea fi retrasa sau folosita la cumparaturi. Pe moment, acest aspect nu a starnit suspiciuni. Calvarul oamenilor a inceput abia cand au ajuns la sfarsitul perioadei in care trebuiau sa achite ratele pentru produsele achizitionate, cand s-au trezit ca au de platit sume astronomice reprezentand dobanzi si comisioane.

Zeci de reclamatii!

Zeci de botosaneni care au ajuns in aceasta situatie s-au adresat Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului si au reclamat firma EFG Retail Services Bucuresti, cea care a emis cardurile de cumparaturi, care ulterior s-au transformat in carduri de credit. Numai in a doua jumatate a anului trecut, peste 50 de botosaneni s-au adresat inspectorilor de la Protectia Consumatorului, dupa ce au primit somatii ca au de platit sume de ordinul miilor de lei, desi ei achitasera integral contravaloarea produselor cumparate. Si anul acesta, in jur de zece persoane au depus astfel de reclamatii.

"In a doua jumatate a anului trecut am inregistrat cele mai multe reclamatii, care vizau firma EFG Retail Services Bucuresti. Oamenii au reclamat ca au facut cumparaturi, sa zicem in valoare de 3.000 de lei, iar dupa ce au achitat 6.000 de lei, au primit somatie de la firma din Bucuresti ca mai au de achitat sume, in unele cazuri acestea fiind de-a dreptul astronomice. O parte dintre consumatori nu aveau carduri, au avut initial conturi, iar ulterior au primit si carduri. Noi banuim ca existau si bani pe cardul respectiv, pentru ca nu aveau nevoie de card pentru a depune suma in cont. Ideea este ca oamenii au fost dezinformati. Primeau extrase de cont cu o suma minima de plata, reprezentamd dobanzi si comisioane si multi s-au trezit ca dupa ce au platiti cinci ani mai datoreaza sume de bani care insumeaza valoarea produselor cumparate", a declarat Sanda Constantinica, jurist in cadrul CJPC Botosani.

Solutii favorabile consumatorilor!

Intrucat firma este din Bucuresti, reclamatiile au fost directionate catre comisarii de la Protectia Consumatorului de acolo, iar majoritatea petitiilor au fost solutionate in favoarea consumatorilor.

"Recomandam ca atunci cand o persoana semneaza un contract, sa il citeasca cu foarte mare atentie. Noi suspectam ca oamenii nici nu au incheiat contracte cu firma EFG Retail Services si nici nu au stiut de continutul contractelor cand au luat bani, pentru ca aceastea le-au fost transmise ulterior. Din punctul nostru de vedere a fost inselaciune pe fata, camatarie, si nimeni nu trebuie sa ia bani fara sa stie pe ce perioada, ce dobanzi si comisioane are de platit si la ce riscuri se expune", a spus juristul CJPC.

Ba mai mult, oamenii s-au plans ca sunt sunati de firme de recuperare, care in numele EFG Retail Services ii ameninta ca li se vor lua casele daca nu platesc. Cei de la Protectia Cosumatorilor recomanda tuturor celor aflati in aceasta situatie sa se adreseze Politiei.

 

 

 

 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Veste bună pentru bunica Elena, femeia singură și imobilizată la pat. ”Mulțumim tuturor celor ce ați ajutat concret!”

astăzi, 10:50
45

O asociație din Botoșani s-a oferit chiar să o preia pe bunica Elena în centrul destinat oamenilor fără adăpost.Astfel, potrivit celor transmise de preoteasa Anamaria Macuc, cea care a...

O femeie de 97 de ani a ieșit singură din casa cuprinsă de flăcări! (Foto)

astăzi, 10:14
158

O femeie în vârstă de 97 de ani, din localitatea Pădureni, a rămas fără casă în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibil...

Zi neagră pentru drumari: o femeie de 45 de ani a murit, un bărbat este în stare gravă. Apel către participanții la trafic!

astăzi, 09:41
730

În timp ce efectua lucrări de întreținere curentă, o echipă de drumari a fost implicată într-un accident rutier.Cu toate că lucrările efectuate erau semnalizate corespunz...