DANIEL BOTEZATU: Sigiliul orasului Botosani

DANIEL BOTEZATU: Sigiliul orasului Botosani

 prof. DANIEL BOTEZATU, inspector scolar educativ  

Vechea pecete a Botoşanilor, alături de la fel de vechea organizare municipală  concretizată în instituţia şoltuzului (voitului, în cazul celor reprezentându-i pe locuitorii armeni), cu acel consiliu al celor 12 pârgari (uneori apare şi pârgarul cel mare), reprezintă expresia relativei libertăţi urbane româneşti concretizată prin privilegiul de sigilare a actelor proprii. În acelaşi timp, pecetea târgului Botoşani se înscrie în şirul sigiliilor urbane moldoveneşti cu elemente figurative ce îşi trag originea din cadrul natural rustic, sugerând apartenenţa la un mediu rural iniţial, în care s-au conturat formarea şi evoluţia târgului.

Însemnul municipal al Botoşanilor este o pasăre, identificată de toţi cercetătorii cu păunul. Folosirea păunului ca emblemă sigilară a Botoşanilor este expresia simbolică a statutului privilegiat al acestui târg, deosebit de toate celelalte oraşe ale Ţării Moldovei prin aceea că era târg al Doamnei. În acelaşi sens, Eugenia Greceanu remarcă faptul că alegerea păunului ca simbol individualizant al târgului Botoşani, în egală măsură târg al Doamnei, arată o bună cunoaştere a mitologiei greco-romane, păunul fiind atributul caracteristic al Junonei.

Fără  îndoială, sigiliul reprezentând păunul a început a fi folosit din momentul în care Botoşanii devin apanaj al Doamnei. Probabil că atunci a şi fost înlocuită vechea marcă sigilară a târgului, pe care trebuie să o fi avut Botoşanii, dacă nu cumva tot păunul va fi fost pe sigiliul lor şi înainte, caz în care, printr-o fericită coincidenţă, devenind feudă a Doamnei, vechea reprezentare a peceţii le va întări şi mai mult noua identitate.

Primul document cunoscut pe care s-a aplicat sigiliul Botoşanilor este cel din 20 iulie 1603, prin care şoltuzul în funcţie, cu cei 12 pârgari, fostul şoltuz şi alţi oameni buni din târg sunt martori la zălogirea unei case dintr-un sat de la ţinutul Sucevei către Pătraşcu, ureadnic din Botoşani. Următorul document ştiut pe care s-a aplicat, tot în fum, aceeaşi pecete, datează din 18 aprilie 1604. În legenda slavă a acestui sigiliu, bine executat, folosit probabil şi în secolul al XVI-lea, se utilizează, spre deosebire de sigiliile altor oraşe, nu termenul de târg, ci acela de miasto. În câmpul sigilar se observă o pasăre întoarsă spre stânga, fără a fi conturnată, ce pare a ţine ceva în cioc (un peşte?). Sub pasăre este o terasă uşor curbată la cele două capete, la unul dintre ele, cel din dreapta, fiind figurată şi o stea cu şapte raze. Pasărea este flancată în spate, la dextra, de un spic, iar în faţă, la senestra, de o vietate semănând cu o şopârlă, plasată cu capul în dreptul picioarelor păsării, ale cărei aripi întredeschise sugerează fie coborârea în zbor, fie pregătirea pentru a zbura. Întreaga reprezentare este încadrată într-un cerc format dintr-o linie dantelată în exteriorul căreia, un alt cerc delimitează spaţiul exergei. În exergă, legenda, în slavonă, are textul: "†SIIA PECEATĂ ESTĂ MIA<S>TĂ BOTĂŞIANSKĂGO".

Acest sigiliu este înlocuit ulterior de un altul, mai grosier executat, a cărui imagine s-a păstrat prin aplicarea pe un document din 5 august 1670. De această dată nu încape îndoială că pasărea din câmpul sigilar nu ar fi un păun, cu gâtul lung, bine evidenţiat şi coada răsfirată. Şi de această dată păunul este orientat spre stânga şi are sub el o terasă ce pare a reprezenta fie o coroană, fie o cetate peste care se suprapune un alt simbol, neidentificat. De o parte şi de alta al păsării sunt figurate câte o cunună de spice. În registrul de deasupra corpului păunului se află o mobilă neidentificată, susţinută de o terasă dreaptă. Legenda este în limba română, dar scrisă cu litere chirilice "† PECEATĂ TRĂG BOTĂŞ". Actul pe care s-a aplicat această pecete se încheiase în urma unei judecăţi orăşeneşti, pentru un loc de casă din mijlocul târgului, între feciorii unui armean cu nume românesc, Căldăruşe, şi un moldovean, mediatori fiind cei doi vornici de Botoşani iar martori, de-a valma, târgoveţi "rumâni şi armeani".

Aceeaşi pecete rotundă, cu diametrul de 3,3 cm, a fost aplicată, în fum, pe actul din 20 decembrie 1676, prin care Gheorghe al lui Pavel şi feciorii săi le dau călugărilor de la Mănăstirea Doamnei vatra unui heleşteu de pe apa Dresleucei, în contul unei mai vechi datorii, martori fiind Eremia, şoltuzul de Botoşani şi patru preoţi.

În cazul peceţii aplicate în fum pe actul din 22 iulie 1680, se poate desluşi doar legenda, pe care, comparând-o cu cea de pe sigiliile aplicate documentelor din 1676 şi 1670, constatăm că provine de la acelaşi tipar. Şi în acest document, pecetea târgului s-a aplicat deşi pricina respectivă nu era de resortul competenţelor sfatului municipal, fiind vorba de o vânzare de ocină dintr-un sat aflat în ţinutul Hârlăului, nici măcar în ocolul Botoşanilor, cumpărător fiind Constantin Jora, vornicul de Botoşani. Printre martori sunt amintiţi "Lupul, şoltuzul românesc din Botăşeni şi şoltuzul armenescu". În acest caz, aplicarea sigiliului trebuie înţeleasă ca o consacrare juridică a înţelegerii dintre părţi, în condiţiile în care persoana cu autoritate mai mare decât cea a şoltuzului, Jora, vornicul de Botoşani, care era chiar una dintre părţi, dispunea de pecetea inelară personală, care nu avea însă putere juridică; în plus, după cum am menţionat, Jora era parte în acest act de vânzare.

La 15 decembrie 1737, mai mulţi târgoveţi români, armeni şi evrei din târgul Botoşanilor stabilesc, în urma poruncii vornicului de Botoşani, valoarea casei cu pivniţă proprietatea lui Ion, sin Titicescu şi a fiului său vitreg. Acest document prezintă două elemente de specificitate: unul se referă la pecete, aplicată în fum, care este alta decât cea cu care se sigilaseră precedentele trei documente la care ne-am referit, iar celălalt are în vedere faptul că sigiliul târgului s-a aplicat deşi documentul nu îi pomeneşte nici pe şoltuz, nici pe pârgari.

Legenda noii peceţi, tot în limba română, este "† PECE<ATĂ> TRĂ<G> BOTĂŞEN<I>". Pecetea este la fel de prost executată  ca şi precedenta, aşa încât, în dextra, eventuala terminaţie a cuvântului PECEATĂ nu se distinge, nu din cauză că pecetea nu ar fi fost bine aplicată, ci pentru că matricea avea un defect care făcea terminaţia acestui cuvânt ilizibilă pe toate documentele unde s-a aplicat pecetea.

Spaţiul din interiorul conturului păsării este haşurat cu linii ce se întretaie. O altă deosebire faţă de vechea pecete o reprezintă locul în care s-a aplicat semnul †, marcând invocaţia simbolică. La vechea pecete, acest semn era aplicat în dextra sus, în timp ce la sigiliul din 1737 el se află jos, la mijloc, în dreptul picioarelor păunului, plasate de această dată mai realist, în dreptul centrului de greutate al păsării, nu în spatele acestuia, ca în sigiliul precedent.

Un al doilea lucru care atrage atenţia la acest document este faptul că sigiliul s-a aplicat în absenţa şoltuzului sau pârgarilor, ori cel puţin aceştia nu au fost menţionaţi ca atare. Putem bănui că măcar unul dintre cei care iscălesc de o parte şi de alta a peceţii, ca martori, făcea parte din consiliul municipal, în calitate de pârgar. Absenţa şoltuzului, deşi documentar el va fi constatat la Botoşani şi peste mai bine de 50 de ani, poate fi un indiciu al unei relative căderi în desuetudine a acestei funcţii, poate din cauza responsabilităţilor suplimentare, sau poate datorită pierderii de "substanţă" a funcţiei, prin preluarea unor atribuţii de către anumiţi slujbaşi domneşti; în ambele situaţii, calitatea de şoltuz nu mai era dezirabilă, fiind percepută mai curând ca o corvoadă aducătoare de necazuri şi consumatoare a unui timp preţios, care putea fi folosit în scopuri mai bune.

Nici în următorul document pe care s-a aplicat această nouă  pecete nu este semnalată prezenţa şoltuzului sau a pârgarilor, ascunsă poate în masa amorfă a martorilor: "şi la această  danie s-au tâmplat mulţi oamini buni şi târgoveţi de Botşeni [...]". În schimb, printre martorii care au asistat la încheierea tranzacţiei sunt pomeniţi "săhastrul Agafton" şi "protopopul de Botşeni", ceea ce ar putea însemna faptul că simpla aplicare a peceţii, ca garanţie juridică a valabilităţii actului încheiat, în absenţa şoltuzului, avea nevoie şi de garanţia morală, dată de prezenţa celor două feţe bisericeşti.

După  alte câteva decenii, însemnul municipal al Botoşanilor este din nou schimbat. La 14 august 1779, pe actul pe care Cerbul, staroste de jidovi şi cu fraţii săi, vând un loc de casă din târg lui Adam Paraschiv, este aplicată o pecete nouă, prima diferenţă majoră faţă de cea precedentă fiind dată de poziţia în câmp a păunului, orientat de această dată spre dreapta.

O altă diferenţă lesne de observat este aceea că în noua pecete legenda este încadrată într-o exergă. Un element de noutate insolită îl constituie menţionarea în registrul inferior al câmpului, sub terasa pe care se află pasărea, care abia mai păstrează vagi asemănări cu un păun, a anului 1780. Aceasta era, aşadar, pecetea deja pregătită pentru anul următor, deşi până atunci mai erau patru luni! În exergă, cu litere mai îngrijite decât în precedentele sigilii, legenda se desfăşoară după cum urmează: "†PECETE TÂRGULUI BOTOŞONI" (sic!). Sugestiv pentru noile realităţi urbane din Botoşani şi din alte târguri ale Ţării Moldovei este locul în care s-a aplicat pecetea: în colţul din stânga jos al actului, înghesuită de iscăliturile părţilor implicate în vânzare şi ale martorilor lor. În dreapta peceţii, cel care a şi aplicat-o scrie: "Eu P<a>văl cupar am pus pecete"; nici un cuvânt, aşadar, despre şoltuz, o instituţie care, cel puţin la Botoşani, era  pe cale de dispariţie.

      Deşi fusese făcută cu gândul de a fi folosită începând cu anul 1780, această pecete a fost retrasă nu atât din cauza scrierii defectuoase a numelui târgului (să fi fost meşterul care a făcut tiparul mai puţin familiarizat cu limba română?), cât mai ales deoarece în anul 1780 apare o nouă ştampilă municipală, reprezentându-l pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul. Legenda încadrată în exergă lămureşte noua situaţie: "PECETEA TÂRGULUI BOTOŞAN<I> AFIEROSIT LA S<FÂN>T<UL> GHEO<R>GHIE 1780".

Afierosirea peceţii municipale la o biserică domnească era de natură  a suplini autoritatea laică a lucrului judecat sau actului încheiat, pe care şoltuzul o exercita, prin intermediul sigilării respectivului act, autoritate care încetase să mai existe în condiţiile în care instituţia şoltuzului şi a pârgarilor era în plină disoluţie, cu autoritatea spirituală pe care o aveau Biserica şi oamenii săi. Cu aceasta ia sfârşit şi iluzia reprezentativităţii, în vechiul său înţeles, a celui care aplica sigiliul, din moment ce de atunci înainte acest lucru urma să îl facă epitropul acelei biserici, una dintre cele trei ctitorii domneşti din târg.

La 20 ianuarie 1787, stolnicul Manolache Dimache, vornicul de Botoşani, îl rânduieşte pe Constantin sin Apostol ca epitrop al bisericii Sf. Gheorghe, încredinţându-i şi sigiliul târgului pentru întărirea zapiselor, din care se şi asigura venit bisericii (câte o oca de ceară pentru fiecare act întărit). La acea dată, Vornicia de Botoşani avea controlul deplin asupra peceţii târgului: numea epitropul bisericii la care era afierosit acest sigiliu şi tot Vornicia încredinţa respectivului epitrop pecetea, stabilind şi venitul pe care aplicarea acesteia, pe fiecare act municipal, trebuia să îl aducă. La 4 aprilie 1793 şi la 20 aprilie 1820 erau rânduiţi alţi epitropi ai bisericii Sf. Gheorghe păstrători ai peceţii târgului, ceea ce înseamnă că timp de 40 de ani toate documentele târgului au fost sigilate de către epitropii acestui lăcaş.

Noua pecete este aplicată pe un zapis din 12 aprilie 1800, prin care Ecaterina Cuciureanu, văduva clucerului Athanasie, vinde la doi negustori armeni din târg trei dughene de piatră. La o cercetare atentă a peceţii se constată că între aceasta şi cea aplicată pe actul din 1780 există câteva detalii care nu concordă.

Astfel, în cazul peceţii din 1800, este vizibil căpăstrul calului, inexistent la pecetea reprodusă de Artur Gorovei. În al doilea rând, dacă la sigiliul din 1800 turla bisericii, reprezentată în partea dreaptă a câmpului sigilar, aproape că este la acelaşi nivel cu urechile calului, în cel aplicat pe actul din 1780 turla este la nivel cu botul calului. În sfârşit, diferă între cele două sigilii şi poziţia picioarelor calului.

În ceea ce priveşte pecetea aplicată pe actul din 1800, suliţa Sf. Gheorghe împarte câmpul sigilar în două registre perfect egale. Se remarcă grija deosebită pentru detalii şi naturaleţea reprezentării. În partea superioară a câmpului sigilar, două mobile îl flanchează pe Sf. Gheorghe, conţinând iniţialele acestuia: pe cea din dextra "CT", pe cea din senestra "ΓE". Ca şi peceţile anterioare, şi aceasta este aplicată în fum.

Acelaşi sigiliu, dar în tuş, este  aplicat pe un act din 11 iunie 1804, care consacră vânzarea unei case din mahalaua Morăreşti. În schimb, pecetea aplicată pe un document datat 1 septembrie 1826, al Eforiei târgului Botoşani şi adresat Vorniciei de acolo, reprezentându-l tot pe Sf. Gheorghe, este diferită de celelalte două folosite până atunci.

Artur Gorovei reproduce şi o altă pecete a târgului, aplicată  pe un document din 4 mai 1831, din Colecţia Dombrowoski, observând că ea diferă de aceea din 1780, semnalată de Iorga şi fotocopiată şi în monografia din 1926 a Botoşanilor. Aşadar, până în 1831 se folosiseră patru peceţi închipuindu-l pe Sf. Gheorghe, neidentice una cu cealaltă, diferenţiate prin modul de reprezentare a unora dintre amănunte. În schimb, pe o scrisoare din 20 ianuarie 1832, a "Obştiei" târgului Botoşani către Divanul Împlinitor al Cnejiei Moldovei, s-a aplicat în fum, primul dintre specimenele acestor peceţi, cel din 1780, reprodus de Artur Gorovei.

În 1832 se schimbă din nou pecetea, urmare a adoptării Regulamentului Organic, prin care se dă o nouă organizare administraţiei comunale din oraşele Moldovei. Acest din urmă sigiliu, aplicat pe un document din 25 iulie 1832, este diferit radical faţă de stemele municipale ale târgului Botoşani. Noua emblemă este o coasă, aşezată în câmp în poziţie oblică, lama fiind orientată spre dreapta, coasa fiind încadrată într-un scut dreptunghiular central, având în registrul de jos menţionat anul 1832. Scutul este timbrat de o coroană închisă, din stânga căreia, în exergă, începe legenda cu următorul conţinut: "PECETE SFATULUI MUNIŢIPAL DE BOTOŞENI". Scutul timbrat este susţinut de doi delfini afrontaţi. Noua pecete este întrucâtva asemănătoare cu cea a Judecătoriei ţinutului Botoşani, aplicată pe un act din 5 martie 1832. Coasa este figurată tot într-un scut dreptunghiular, timbrat de o coroană deschisă, cu cinci fleuroane, terminată cu glob crucifer. Scutul este flancat la dextra de o cunună de spice, iar la senestra de o mlădiţă de copac. Pe coroană, cu litere latineşti, scrie, "LEX". În scut se află o balanţă susţinută de o senestroseră. Legenda acestei peceţi ovale este: "PECETE GIUDICĂTORIE ŢINUTULUI BOTEŞAN 1832".

Foarte apropiată de această reprezentare este pecetea ţinutului Botoşani, aplicată pe un document din 2 septembrie 1832 şi a cărui legendă o citeşte greşit Artur Gorovei. Singura diferenţă este că la această pecete coroana este perlată în interior cu cinci perle care înlocuiesc cuvântul "LEX".

Interesantă  este pecetea Vorniciei de Botoşani din 1814 (1817?), aplicată pe o chitanţă a acestei Vornicii din 6 iulie 1828. De formă rotundă şi aplicată în fum, ea are câmpul sigilar împărţit în două registre prin chenarul de la mijloc, în care este scris "BOTOŞONII". În registrul superior, la mijloc stă coasa, orientată spre stânga, flancată la dreapta de o lună (semiluna descrescentă), iar la stânga de un soare format din zece raze. În registrul inferior este scris anul 1814 (7?), ultima cifră lăsând loc interpretărilor. Sub an, o acoladă flancată la dreapta de un spic de grâu, iar la stânga de o mlădiţă de copac.

Nu cunoaştem când s-a făcut primul sigiliu al Botoşanilor, dar putem bănui că acest lucru s-a întâmplat după ce a fost acordat privilegiul domnesc de târg. Primul sigiliu cunoscut, cel aplicat pe acte din 1603 şi 1604, a fost probabil folosit şi în secolul al XVI-lea. Pasărea din câmpul sigilar seamănă, însă, prea puţin cu un păun. Rămâne un semn de întrebare şi asupra fiinţei sau obiectului ce se observă în ciocul păsării.

Următorul sigiliu, făcut şi folosit în secolul al XVII-lea, deşi grosier, arată mai clar că pasărea respectivă este un păun. Neclară este mobila de la picioarele păunului, interpretată de noi ca fiind reprezentarea unei cetăţi, posibilă figurare a oraşului Botoşani peste care tronează păunul, simbolul protector al "cetăţii".

Din secolul al XVIII-lea pecetea este înlocuită, din nou, de o alta, închipuind tot un păun. În contextul instaurării domniilor fanariote şi  în condiţiile diminuării considerabile a autonomiei orăşeneşti, acesta fiind secolul în care hotarele, vetrele şi vechile libertăţi urbane sunt constant şi deopotrivă uzurpate, sigiliul îşi pierde vechea sa semnificaţie, cu atât mai mult cu cât nu şoltuzul mai este cel care îl aplică, ci diferiţi dregători domneşti sau alte persoane desemnate de către vornicul de Botoşani.

În acest sens trebuie înţeleasă apariţia noii peceţi, cea din 1780, afierosită bisericii Sf. Gheorghe, ai cărei epitropi, numiţi de vornicii de Botoşani, se substituiau şoltuzilor de până atunci prin dreptul ce-l căpătaseră de a întări toate zapisele din târg. Prin aceasta, valoarea de simbol municipal a peceţii, dar şi menirea sa judiciară, sunt dublate de conotaţia economică pe care o dădea faptul că fiecare aplicare a respectivei peceţi aducea bisericii Sf. Gheorghe câte o oca de ceară.

Din 1832, când încep a fi aplicate prevederile regulamentare, Botoşanii capătă o nouă pecete în care elementul central îl constituie  o ... coasă! Ca un reflex al istoriei seculare a târgului şi ca o rămăşiţă a vechii peceţi cu păunul, coroana care timbrează scutul seamănă cu o coadă răsfirată de păun. De altfel, coasa devine simbolul central şi pe celelalte peceţi botoşănene, a Judecătoriei ţinutului Botoşani, a ţinutului ca atare şi a Vorniciei.

Când se va definitiva elaborarea stemei judeţului Botoşani, la care încă se lucra în momentul conceperii acestei lucrări, simbolul municipiului Botoşani figurat pe această stemă nu poate fi altul decât păunul. S-ar respecta, astfel, tradiţia istorică şi s-ar reprezenta elementul definitoriu care reflectă unicitatea statutului oraşului între celelalte aşezări urbane româneşti: Botoşanii, târg al Doamnei!
 

Mic dicţionar explicativ

Şoltuz  (Voit) – echivalentul primarului de astăzi

Pârgari –  echivalentul actualilor consilieri locali

Pârgarul cel mare – echivalentul actualului viceprimar

Vornic (Ureadnic) – până la un punct, echivalentul actualului prefect, era reprezentantul Domniei în fiecare târg

Junona –  soţia lui Jupiter, mai marele zeilor în mitologia romană, avea ca semn distinctiv păunul 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O soferiţă însărcinată a suferit un atac de panică după un accident! Un echipaj Smurd, solicitat la faţa locului

Joi, 23 Noiembrie 2017
1226

Evenimentul a avut loc, joi după-amiază, la intrare în oraşul Săveni dinspre Botoşani. Tânăra, de 27 de ani, se afla la volanul unui VW Passat, fiind acroşată de un autoturism...

Dezbatere la Liceul "Regina Maria" Dorohoi: Educația digitală versus educația tradițională - FOTO

Joi, 23 Noiembrie 2017
432

Joi, 23 noiembrie, un grup de  reprezentanți ai Centrului Europe Direct Botoșani a efectuat  o deplasare la Dorohoi, la Liceul Regina Maria, pentru o inedită activitate în...

Comunicat - Doina Federovici: "Județul Botoșani a primit de la Guvern fondurile necesare pentru asigurarea cheltuielilor din domeniul asistenței sociale"

Joi, 23 Noiembrie 2017
310

Președintele PSD Botoșani a anunțat astăzi că în urma solicitărilor autorităților locale, Guvernul a alocat din fondul de rezervă necesarul de bani pentru asigurarea cheltuielilor privi...