Cum motivează judecătorii condamnarea lui Florin Ţurcanu!

Cum motivează judecătorii condamnarea lui Florin Ţurcanu!

Judecătorii Curții de Apel Suceava au motivat de ce l-au condamnat pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) , Florin Ţurcanu, la şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia a fost dată în decembrie 2014 și este definitivă. Aceeași pedeapsă fusese dată, în faza de fond, și de Judecătoria Botoșani.

Concret, magistraţii de la Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Ţurcanu de fals şi uz de fals, după ce a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, aceştia pierzându-şi astfel funcţiile de consilieri judeţeni sau locali.

În martie 2015, Țurcanu, unul dintre "greii" PNL, a demisionat din conducerea filialei Botoșani. Acesta spunea că "s-a săturat" de politică şi că s-a întors deja "la muncă în privat", însă l-a propulsat pe fratele său, Mihai, pentru ocuparea postului pe care chiar el l-a lăsat vacant.
 
Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată în anul 2011 pentru că a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, deşi în Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani acestora li s-a ridicat doar sprijinul politic. 

"Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită", se arăta în rechizitoriu.

Hotărâri emise în fals

Anchetatorii arătau că Ţurcanu a semnat acte prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din 21 iunie 2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din PNL şi că, în realitate, în cadrul acestei şedinţe singurele sancţiuni aplicate au fost retragerea sprijinului politic faţă de membrii Aurelia Aroşoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie şi excluderea din partid a lui George Ostafie.

"Ulterior, realizând că sancţiunea retragerii sprijinului politic nu duce la încetarea de drept a calităţii de consilier, acest efect avându-l doar sancţiunea excluderii din partid, inculpatul Florin Ţurcanu a procedat la emiterea în fals a unor hotărâri în care se atestă că sancţiunea este aplicată şi faţă de Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin şi Cristian George Ostafie", mai susţineau anchetatorii.

În urma acestor hotărâri, persoanele respective şi-au pierdut calitatea de consilier local sau judeţean.
 
Cum motivează magistrații
 
Potrivit magistraților, în sarcina lui Țurcanu în mod corect a fost reţinută şi infracţiunea de uz de fals care la data trimiterii în judecată era prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal din 1968.

“Această infracţiune există în raport de comunicările efectuate de conducerea PNL Botoşani către diferite autorităţi publice prin care erau înştiinţate despre măsurile luate în şedinţa delegaţiei permanente din 21 iunie 2009. Reţinând că hotărârile adoptate de partid în care se menţiona că s-a decis în acea şedinţă retragerea sprijinului public şi excluderea din partid a unor membrii au fost întocmite în fals, se constată şi existenţa infracţiunii de uz de fals în raport de actele ce atestă aspecte necorespunzătoare realităţii".
 
“Folosind înscrisurile întocmite în fals (respectiv parte din hotărârile emise de PNL Botoşani şi care au fost comunicate autorităţilor locale sau adrese de înştiinţare a acestora cu privire la măsurile dispuse de partid) ceea ce a avut drept consecinţă pierderea calităţii de consilieri judeţenei sau locali a persoanelor vizate de acele înscrisuri, inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de uz de fals", Curtea de Apel Suceava.

Sursa: EVZ.ro

 

 

 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dumitru Dragomir susține că un medic ”plecat din Botoșani” i-a dat un leac de viață lungă! ”M-a văzut că eram așa roșu la față, credea că sunt bețiv!”

astăzi, 10:21
242

Dumitru Dragomir susține că a învățat asta de la un reputat medic cu origini botoșănene.„Fii atent, că nu mai știi pe cine să crezi în țara asta. Toți medicii ăștia ...

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenționarea de tip Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:10
112

Meteorologii eu emis o avertizare de tip Cod Galben valabilă până vineri, la ora 18.00.Vântul va avea intensificări în Moldova, în estul și sud-estul Transilvaniei cu v...

Prefectul, apel în ședință pentru siguranța elevilor: „Observ că s-au făcut progrese...” (video)

astăzi, 09:40
53

O astfel de situație, a cazurilor de violență în școli, a fost punctată și de către șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, comisar șef de poliție Costîn...