Constantin Arcu, "Cocteil în cranii mici" - Un roman de stringentă actualitate

Constantin Arcu, "Cocteil în cranii mici" - Un roman de stringentă actualitate
Un prozator care se impune impetuos în ultimele două decenii este Constantin Arcu, bun cunoscător al lumii magistraţilor, literaţilor şi ziariştilor dintr-un oraş de provincie nord-moldavă căruia îi ia pulsul cu nerv şi dezinvoltură scripturală nedezminţită şi de invidiat. Ultimul său roman, Cocteil în cranii mici, iese de sub tipar la Editura Paralela 45, Piteşti, 2011 şi excelează prin tehnici narative mai mult decât interesante, cum ar fi alternarea perspectivei obiective cu cea confesivă, cultivarea cu acribie şi ştiinţă psihologică a suspansului, grefarea digresiunilor social-politice pe tulpina epică a unei incitante poveşti de dragoste plasate sub semnul imposibilităţii ei, diplomaţia retorică de a-şi atrage complicitatea cititorului pe care-l ţine cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii ş.a.m.d.

Protagonistul discursului de factură omniscientistă este judecătorul F. a cărui biografie se întregeşte din mers, ca de altfel şi a altor personaje implicate în poveste, de-a lungul celor peste 220 de pagini compartimentate în 27 de capitole judicios structurate şi echilibrate cantitativ. Domnul jude F. ar putea întregi galeria nu prea aglomerată a magistraţilor incoruptibili în această tranziţie care este una a rătăcirilor de tot felul şi în care corupţia este la apogeul ei floral. În tinereţe, magistratul se căsătorise cu fiica unui nomenclaturist, dar mariajul nu durase prea mult. Convieţuirea pasageră se soldase cu un copil de care tatăl nu va avea habar niciodată şi care trăia undeva în Occident. Cei care  intră în posesia acestui amănunt genealogic întrevăd în descoperirea întâmplătoare un prilej de şantaj, dar nu-şi mai pun planul în aplicare întrucât altul mai diabolic dăduse între timp rezultatele scontate. În ecuaţia vulnerabilizării judelui care atingea vârsta de jumătate de secol şi trăia lână o soţie devotată, este introdusă femeia fatală, juna stagiară Delia Dogaru, născută Kiriakos, "ispita cu păr mov şi ochii verzi". Deşi ştie că de darurile greceşti e bine să te fereşti, bărbatul matur şi chibzuit până atunci cade în mrejele tinerei stagiare căreia ar fi urmat, lucrând în acelaşi complet de judecată, să-i asigure mentoratul. Principiile şi morala rigidă care-i conferiseră magistratului statutul de funcţionar intransigent încep să se clatine din clipa în care alunecoasa mala mujer intră în viaţa lui.

Romanul se constituie în cea mai mare parte a sa ca diagrama unei iubiri imposibile: diferenţa de vârstă, spaima de bătrâneţea iminentă a bărbatului, lipsa lui de certitudini, bănuielile sâcâitoare pe care cocheta i le alimenta cu sadism de pisică căreia-i place să se joace cu şoarecele care oricum nu mai are şanse prea mari de scăpare, gelozia mai mult decât maladivă, disconfortul conjugal întreţinut şi înteţit de o soţie ce se gândea tot mai serios să divorţeze, oprobiul colegilor de instanţă, bârfa târgului şi îndeosebi a elitei sale, punerea sub semnul îndoielii a credibilităţii profesionale şi morale de care ani în şir se simţise aureolat etc. Atmosfera din biroul pe care cei doi îl împărţeau cu Ovidiu,  tipul raisonneur-ului clasic sau telenovelstic, devine tot mai tensionată de la o zi la alta. Femeia frumoasă, cu dispariţii misterioase şi reveniri la lucru dintre cele mai fireşti, exercită asupra bărbatului, şi nu doar a domnului F., efectul unui drog. Judele în care s-a trezit craiul până atunci somnolent se dovedeşte o fire slabă şi nu poate, oricât s-ar strădui, în dilema rămasă în vigoare de la eroul din teatrul clasic francez încoace, să pună capăt acestei iubiri păguboase niciodată sistată categoric de cea adorată şi pe care în momentele sale de luciditate bărbatul n-o scoate din piţipoancă, paraşută, pramatie, fufă, bestie, carcasă cu feromoni, viperă care-i învenina viaţa şi i-o făcea imposibilă. Nu lipsesc nici momentele, mai mult nişte fulguraţii parşive, când  ispita cu părul mov îl încurajează pe bietul şi debusolatul mentor şi coleg de birou şi-i sugerează nişte clipe fierbinţi ce vor fi însă amânate cu rară viclenie sine die. Aşa se face că-i ia apărarea domniţei atunci când o inspectoare din Minister, o acritură prin excelenţă, propune ca Delia să fie chemată în faţa unei comisii de disciplină. Îndrăgostitul care ar fi putut să-i fie tată enigmaticei grecoaice speră ca printr-o astfel de atitudine să-i câştige bunăvoinţa. Orbit de iubirea lui dilematică, judele e atras într-o capcană: invitat la un restaurant de lux este drogat şi face un scandal monstruos, sau se dă, cum se zice frecvent, în spactacol. Colega dispare, sub pretext că se duce la toaletă. Ca prin miracol apare un personaj salvator: senatorul şi, în perspectivă, profesorul universitar la Facultatea de drept, incompetentul şi coruptul până-n măduva oaselor, domnul Mancaş. Trezindu-se mahmur şi cu durerile îngrozitoare de cap aferente, într-o cameră pe care n-o cunoştea, scandalagiul fără voie îşi face un amar bilanţ sentimental şi etic: "Nu mai avea dubii că fusese lucrat ca la carte. Un alt simţ îl asigura că era victima unor maşinaţiuni, o plasă perversă a fost ţesută cu migală în jurul său. Şi toată isprava mirosea înfiorător a trădare. Niciodată n-a bănuit că sunt oameni care-i vor răul. Ce interese puteau să aibă? Până acum se simţise protejat de funcţia sa ca de o cochilie. Şi, dintr-odată, sentimentul acut al vulnerabilităţii. Înainte putea cere oricând protecţia statului, acum părea că statul vrea să-l nimicească. Dispăruse speranţa din viaţa sa. Îşi vedea sfâşiată credinţa căpătată în timp că se află undeva deasupra lumii, intangibil şi fără prihană" (p. 181).

Înscenarea cu drogurile i-a reuşit din plin senatorului Mancaş. Lui F. i se conturează tot mai clar în minte perspectiva demisiei de onoare, chiar dacă aceasta ia forma de pensionare anticipată. Dar Dumnezeu se pare că nu doarme. Delia Dogaru este şi ea anchetată de un procuror în legătură cu scrisorile de ameninţare trimise unei tinere judecătoare, Miruna, de care colega ei enigmatică era atrasă în chip patologic.Ca să spulbere orice bănuială că ea ar fi emiţătoarea misivelor anonime, Delia îşi trimite şi ei însăşi asemnea mesaje. Lesbiana devoratoare de bărbaţi, în sensul că-i făcea să turbeze după ea fără să le fi cedat vreodată nici măcar un sărut sau o îmbrăţişare, e părăsită în final de soţul de conivenţă, un fost luptător în Transnistria şi care urma să se stabilească în Franţa.

Un alt fir narativ îl constituie, aşa cum observam la începutul acestor impresii de lectură, confesiunile lui Cosmin Anca, fost avocat, acum întrat în învăţământul superior, pe post de lector sau conferenţiar ce-şi redactează singur cursurile şi, totodată, editează o revistă de drept. Capitolele scrise la persoana întâi sunt un bun prilej de a zugrăvi moravurile din viaţa universitară: lupte pentru întâietate profesională, intrigi, profesori ce obligă studentele la perversiuni sexuale (cazul decanului Bodron), promovări pe criterii politice şi pe bază de nepotisme, vânzări şi respectiv cumpărări de lucrări de licenţă, masterat sau doctorat, spirit gaşcar, grijă maladivă pentru soarta altora, impostură, procesomanie, calomnieri, plagieri ale unor autori străini, obsesie pentru imaginea publică favorabilă, vânarea slăbiciunilor altora spre a le exploata la nevoie împotriva lor etc. Nu te poţi abţine să nu asociezi acest personaj cu Mersault din Străinul lui Albert Camus: modul de viaţă solitar şi comod (spală farfuriile doar când nu mai au loc în chiuvetă), spaima să nu calce pe urmele unui tată alcoolic pe care-l vede destul de rar şi fără niciun fel de efuziuni sentimentale, tolerarea din politeţe a unor prieteni dubioşi, de jalnică speţă morală, precum poetul şi ziaristul Danciu poreclit Trakl, un fustangiu libidinos pe care concubina îl aruncă frecvent din apartament şi tot de atâtea ori în primeşte înapoi, dezinteresul faţă de bani, ceea ce face să refuze unele procese în care i se cere să pledeze etc. Cosmin Anca este şi el pe punctul de a deveni o victimă a Deliei Dogaru şi de a vedea un rival de temut în judecătorul F., acesta echivalând c-o oglindă în care s-ar privi după un interval de un sfert de veac. Pe Delia n-o consideră deloc vulgară. Se pare că-i intuieşte mai bine esenţa decât o face mai vârstnicul său concurent la nurii enigmaticei magistrate. Ea emană erotism prin toţi porii. "de parcă ar avea sex de înger" (p.133). Din când în când, universiatarul lipsit de ambiţii de anvergură se întâlneşte c-o aventurieră ciudată, Régine, o franţuzoaică îndrăgostită de România unde predă franceza şi germana pe apucate, contra masă şi cazare. Când aceasta pleacă din ţară, cei doi corespondează pe Internet şi ea-l ţine la curent cu evenimentele din viaţa ei: divorţul de soţul cu care a rămas prietenă, moartea mamei care la etatea de optzeci de ani se pregătea să-şi susţină examenul de bacalaureat, întâlnirea unui regizor cu care lucrează în Irlanda la nişte filme documentare, stadiul în care-şi face mâna traducând în franeză cursurile corespondentului ei român, intenţia de-a ajunge în Irak, ca şi poetul Trakl, eternul obsedat sexual al urbei moldave.

Cartea trăieşte şi prin pronunţatul ei caracter demascator al moravurilor lumii actuale. Cerşetorii urbei, de pildă, sunt constituiţi într-o adevărată caracatiţă, capii lor aparţinând lumii bune, aşa încât nimeni nu le poate cauza neplăceri handicapaţilor sau simulatorilor de handicapuri. În aceeaşi ordine de idei, interlopii sunt ocrotiţi de oamenii din justiţie, din poliţie şi chiar de parlamentari. Legăturile dintre aceste categorii de oameni sunt dintre cele mai dubioase şi rămân mereu în afara legii sau mai presus de ea. Iată cum meditează la acest aspect social nefast, strigător la ceruri, autorul prin judele F. înainte ca acesta să fie compromis de patima sa oarbă pentru o femeiuşcă lipsită de scrupule, un fel de cal troian (de-ar fi fost numai ea!) în lumea destinată să vegheze la echilibrul legislativ al semenilor: "Dar numai cât îndrăgea el judecătoarele alea curăţele din instanţă, şi erau câteva, nu avea să înşire un pomelnic. Astea nu erau puse pe căpătuială şi mereu cu bun simţ. La drept vorbind, îl îngreţoşau cei care abia aşteptau să tragă vreun tun, fără deosebire de sex. În general, lipsiţi de glagore şi de ştiinţă de carte sau cu facultate făcută la mare distanţă, unii oploşiţi în justiţie la înghesuială, din lipsă de oameni, din întreprineri şi coperative agricole unde mucegăiseră ca jurişti ani în şir. Îţi vine să vomiţi, gândi el, când îi vezi cum se pupă şi se îmbrăţişează pe la petreceri cu afaceriştii şi câtă prietenie îi poate lega de escroci şi de evazionişti. Chiar dacă sunt bine plătiţi şi nu li se cere decât corectitudine. Sunt totuşi incurabili, poţi să le dai salarii uriaşe că tot nu se pot abţine să ia şperţ la greu" (p.41). Nu mai miră pe nimeni faptul că judecătorese bine cotate profesional până la un timp se căsătoresc cu personalităţi din lumea interlopă care, astfel, capătă automat imunitate. Mai mult decât atât, unii răufăcători daţi în urmărire generală sunt ascunşi o vreme în fostele beciuri ale clădirii care a aparţinut cândva miliţiei şi apoi ajutaţi, cu acte falsificate minuţios, să treacă peste frontieră. Delincvenţii notorii au aceeaşi grupă snagvină cu mulţi dintre politicienii de anvergură ai zilei, ca, de exemplu, senatorul Mancaş, îndrăgostit de băi de mulţime, magistrat obscur pe care Evenimentele din Decembrie 89 (adică loviluţia) l-au găsit acuzat de luare de şpagă ca, imediat, să-şi fabrice un trecut de disident, năpârlire politică funcţionând, de altfel, în sute şi chiar mii de cazuri. Acest fost magistrat incolor şi insipid până la momentul în care istoria euoropeană, inclusiv românească, a început să se joace de-a schimbatul de macaz, deţine o crescătorie de porci de unde este poluat râul Calusta fără ca autorităţile ecologice să poată lua atitudine, oricât de mult s-ar da de ceasul morţii unii ziarişti să sesizeze fenomenul deloc singular într-o vreme prin excelenţă a bunului plac şi în care banul face şi desface totul parcă şi mai abitir decât în romanele balzaciene: "Fără îndoială, banii nu însemnau o chestiune de neglijat. Ei fac să dispară riduri şi diferenţe de vârstă, îndesesc părul, redau virilitate impotenţilor şi, în general prefac orice maimuţoi într-un Adonis" (p.160).
       
Carte a detensionărilor spectaculoase, a răsturnărilor de situaţii tip coup de théâtre şi mai ales a suspansului bine plasat în discursul epic, sugerând şi o modalitate abordativă fantastică (vezi figurile sângerii ce apar pe pereţii instanţei şi nu dispar decât stropite cu apă sfinţită), Cocteil în cranii mici se citeşte cu reală plăcere şi se soldează cu ascuţirea spiritului critic faţă de lumea întoarsă pe dos în care ne e dat să trăim ca sub efectul unui blestem interminabil. Efectul cathartic al lecturii nu-i deloc unul de neglijat, numele prozatorului Constantin Arcu, cu un loc de onoare sigur în paradigma povestaşilor moldavi dintodeauna, fiind deja un reper în literatura de atitudine civică actuală.


(Ion Roşioru)


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Grindină, descărcări electrice şi vânt în mai multe localităţi din judeţul Botoşani!

astăzi, 17:00
1171

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi după-amiază, o avertizare Cod Galben pentru mai multe localităţi din judeţul Botoşani. Vizate sunt localităţile: Darab...

Mașină cu gunoi rămasă blocată după ce s-a surpat strada! FOTO

astăzi, 15:10
1283

O mașină a societății Urban Serv a rămas blocată, joi, pe o stradă din municipiul Botoșani după ce o porțiune din carosabil s-a surpat.Utilajul a ridicat gunoiul de pe strada Petru Maior...

Violator recidivist din Dorohoi, trimis în judecată pentru aceeaşi faptă!

astăzi, 14:30
421

Un individ de 41 de ani din Dorohoi, Augustin B., a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi pentru comiterea infracţiunii de viol, aflân...