Obisnuit sa arborez Steagul Romaniei la Zile Mari, nu m-am putut abtine sa n-o fac si de aceasta data. E 1 Decembrie! E Ziua Nationala a Romaniei!...

De cateva zile am scos din locul unde il pastrez pe "Mandrul nostru Tricolor", l-am privit cu dragoste, l-am netezit si l-am pregatit pentru a fi asezat la balconul apartamentului, asa cum o fac de ani buni si cum sta frumos unui cetatean adevarat... Este gestul cel mai simplu si firesc de a-mi manifesta public apartenenta la o anume obarsie, de a-mi afisa dragostea si respectul pe care il port celor care si-au varsat sangele pentru apararea pamantului sfant al Tarii...

Steagul i-a coagulat si incurajat in Razboiul pentru Independenta din 1877, el i-a adunat si imbarbatat in lupta pentru intregire si integritate nationala din 1916-1918; in jurul lui s-au strans si au pornit vitejeste in al Doilea Razboi Mondial; sub el s-au adapostit cand le-a fost frig; cu el s-au acoperit de glorie bravii eroi cand dusmanul i-a ucis...

Cuvantul steag vine de la rusescul steag, dar eu vreau sa cred ca si de la cuvintele latinesti stella (stea) sau signum (semn), pentru ca steag in limba romana mai inseamna, pe langa drapel, fanion, si semn calauitor, de urmat, loc de adunare a trupelor. La inceputuri el era o bucata de panza, de culori deosebite, care avea pictat sau brodat pe el diferite semne, animale, litere, fructe sau frunze. Dacii, stramosii nostri, aveau drept steag un cap de balaur sau lup din arama cu gura deschisa si coada in fasii de panza, fixat in varful unui bat, astfel ca, atunci cand porneau la lupta, aerul trecea prin orificiul din gura si facea un vuiet infricosator, sa inspaimante dusmanul. Romanii aveau multe feluri de steaguri: pentru cohorte, pentru centurii, pentru legiuni... Unele steaguri au simbolistica universala: alb – semn al pacii, al predarii; rosu – semn al luptei revolutionare; negru – semn al mortii etc. Astazi, pe langa drapelele nationale, sunt steaguri ale partidelor politice, ale asociatiilor sportive, ale diferitelor organizatii, ale oraselor, ale scolilor, ale comunitatilor religioase etc.

Tricolorul nostru national este rezultatul culorilor intalnite pe steagurile celor trei provincii istorice romanesti. Steagul lui Stefan cel Mare, patrat la Manastirea Zografu de la Sfantul Munte este de culoare purpurie (rosie) si brodat cu albastru, pe al Munteniei se intalnesc culorile albastru si galben, iar al Transilvaniei prezinta un scut cu ghinda rosie la mijloc, cu camp albastru sus si camp galben in partea de jos. Asadar, culorile rosu-galben-albastru, variind doar ca ordine si pozitie, joaca un rol insemnat in simbolistica romaneasca din cele trei provincii.

"Trei culori cunosc pe lume
Si le tin ca sfant odor;
Sunt culori cu vechi renume,
Amintiri de-un brav popor!" (C. Porumbescu)

Tricolorul apare prima data in 1842, fiind acceptat de Al. Ghyka. La 24 mai 1860, Cuza Voda promulga o Lege, prin care ostasilor participanti la luptele din Dealul Spirii sa li se confere medalii comemorative care erau atarnate de panglici tricolore. In 1867, la 24 martie, aducandu-se in discutie chestiunea steagului in Adunarea Deputatilor, raportorul Mihail Kogalniceanu spune: "...drapelul tricolor cum este astazi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este insusi drapelul nationalitatii romane din toate tarile locuite de romani!". Practic, de atunci Tricolorul devine steagul oficial si recunoscut al statului roman ce incepuse a se infiripa.
Acum 91 de ani, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia in Cetate, Tricolorul a adunat pentru intaia oara sub faldurile sale romanii de pretutindeni – romani care au votat pentru "Romania dodoloata" de la Nistru pana in vechile hotare cu structura statala Austro-Ungara... Si vreme de un sfert de veac asa a fost... pana la amenintarea si rapirea de catre fanaticii bolsevici care pustiau moral si deznationalizau tot ce le iesea in cale ca hoardele asiatice de odinioara...
Astazi, Tricolorul national flutura pe institutiile publice, la reuniuni nationale si internationale, in unitatile militare etc., fiind un simbol si o mandrie de netagaduit a Romaniei. De la 1 ianuarie 2007, alaturi de el si nedespartit, falfaie la fel de mandru si steagul albastru cu coroana de stele albe al Uniunii Europene, al carei membru cu drepturi depline am devenit.

Gandindu-ma acum si privind retrospectiv la cele doua evenimente – 1 Decembrie 1918 si 1 Ianurie 2007 -, punandu-le in balanta si analizandu-le, constat ca ambele sunt cruciale pentru istoria patriei, dar ce mari diferente intre importanta lor... La 1 Decembrie 1918 ne-am castigat identitatea, mandria ca suntem romani, ca am devenit o Tara mare, importanta, ca suntem o natiune respectata si avem un cuvant de spus in concertul natiunilor, pe cand la 1 Ianuarie 2007 am intrat intr-o uniune de state unde ne e poate ceva mai cald, am obtinut anumite drepturi si libertati: dreptul la libera circulatie, la a-ti exprima public parerile, de a avea o anumita siguranta... dar cat de multe am pierdut... Am pierdut in primul rand mandria de a fi roman, sentimentul perenitatii poporului roman... Peste ani se va vorbi doar despre poporul european, iar incet, incet, identitatea pe care dupa secole de lupte si jertfe ne-am capatat-o, o vom pierde... Si procesul a inceput deja... Cand accepti orice cuvant care vine din exterior si-l introduci in vocabular fara nici o noima, cand nu exista nici o lege pentru protectia limbii materne, cand literatura romana adevarata se studiaza arbitrar, cand Istoria Romanilor si Geografia Romaniei sunt optionale, la alegere, suntem pe marginea prapastiei, o prapastie adanca, canionara, din care cu greu se mai poate iesi... si nu merita stramosii asa ceva... "Limba este comoara cea mai de pret a poporului si veghea asupra stralucirii ei nu trebuie sa pirotesca nicicand". (Grigore Vieru)

1 Decembrie, in loc sa fie o zi a bucuriei, a detasarii, a amintirilor frumoase, este una trista, de griji, de framantari, o zi a unui orizont sumbru... Oare vom ajunge sa sarbatorim cum se cuvine aceasta zi? Oare mai suntem in stare sa pastram, sa promovam, sa sustinem si sa respectam valorile cu care ne identificam, pe care le-am mostenit din mosi-stramosi? Mai avem dreptul sa ne laudam cu eroii Mircea, Stefan, Mihai, Cuza, Ferdinand... Suntem noi vrednicii lor urmasi?!... Daca da, atunci sa ne trezim din amorteala care ne-a coplesit, sa deschidem mari ochii, sa privim profund inainte, sa scrutam viitorul, sa ne mobilizam si sa ne intrebam: Ce-i de facut? Cum e mai bine?

Cat nu e prea tarziu, sa incepem chiar de azi temelia unei constructii identitare, o constructie stabila, solida si de perspectiva. Si caramizi avem, tinerii nostri titrati in mari universitati, competenti in orice confruntare, gata sa se puna in slujba Tarii, daca au pentru ce!

"Da, Doamne, romanului mintea cea de pe urma!"...
La multi ani!, dragi compatrioti, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei!