ADRIAN PAUNESCU

Adrian Păunescu petrece ultima zi printre români. Ultimele aplauze pe pământ. Milioane de români, printre cei trăitori ai clipelor de muzică, poezie şi cultură din anii Cenaclului Flacăra, dar şi tineri care au crescut cu poeziile sale, îl conduc astăzi pe ultimul drum.

Poezia lui Adrian Păunescu aparţine poporului său, aşa cum poporul a fost dintotdeauna al Poetului. Adulat, criticat, iubit şi urât, citit sau doar cântat, Adrian Păunescu rămâne un vulcan care, de mâine, va erupe de fiecare dată când românii îi vor murmura versurile.    

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu a fost depus la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, apoi la Ateneul Român. Slujba dinaintea înmormântării are loc la Biserica Boteanu. Poetul va odinhi de duminică, de la ora 13.00, pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. Chiar la picioarelelui Mihai Eminescu şi foarte aproape de mentorul lui, scriitorul Eugen Barbu.

Poetul a încetat din viaţă pe 5 noiembrie 2010, la vârsta de 67 de ani, după ce, în ultimele două zile, suferise mai multe stopuri cardiace şi era conectat la aparate.

Cititorii Stiri Botosani şi-au exprimat gândurile încă de la aflarea tristei veşti despre moartea Poetului. Selectăm câteva dintre ele, în semn de omagiu, astăzi, la plecarea de pe Pământ a lui Adrian Păunescu.

Ambasadorul
"Iată că Păunescu a fost înălţat de Dumnezeu la rangul de ambasador al României în ceruri! Poate că Cel de sus va asculta părerile şi ideile marelui poet pentru că mulţi dintre români nu au vrut să le asculte! Probabil că în rai este o criză de artişti din moment ce a trebuit să meargă acolo şi cel mai mare poet român al secolului XX! Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul zbuciumat şi să ai grijă de noi, scumpe şi drag maestre!" (OM)

"O lacrima mi se prelinge pe obraz involuntar, am sentimentul de desprindere a sufletului de trup, a muribundului neputincios, a infimului existential in care ne petrecem existenta, infim ce-l constientizam doar noi, cei ce avem constiinta, ma simt gol, parasit de lumina si indoliat in suferinta perpetua a sufletului lovit de o asa pierdere, caci nu voi mai putea savura versatia, tonalitatea, spiritul celui ce a fost Adrian Paunescu. Ma rog spre cosmica energie sa faca ceva pentru a imortaliza in lumina galactica acest nume, acest spirit, acest monstru sacru al literaturii romane. Ce se mai intelege astazi din valoare? Ce a ajuns pus in valoarea constiintei pentru a evalua si considera valoric ceea ce astazi e de fapt doar kitsch si mierie umana? Unde e concretul? Unde e puritatea? Unde e valoarea? Adrian Paunescu a definit iubirea, credinta de frumos, demnitatea de a fi cu adevarat om, a expus credinta si speranta in a fi liber, a condamnat si a acuzat democratic, a insuflat speranta si crezul adevarat, a materializat eternitate si energie in sufletele noastre, a generatiei perpetuu tinere care l-a inteles si iubit. El prin transfer de eternitate a ajuns lider, un erou si un simbol al valorii supreme ce defineste concret umanul. Umanul ce doar traieste si sufera, spera, iubeste, si-apoi moare. Ramane doar o scanteie in constiinta urmasilor. Prin trecerea in nefiinta a lui Adrian Paunescu nu se mai pot spune la fel cuvintele, nu se mai pot rosti la fel versatiile despre iubire, despre libertate, despre dorinta de a fi reali si demni, de a ne pastra identitatea si valoare". (Ing. Merticaru Rafael Iulian)

"Dumnezeu sa-l odihneasca. L-am iubit din tot sufletul. Mergem la librarie cand se lansau cartile lui . Poezii ca ale lui nu am citit. Si Eminescu a fost mare poet dar Paunescu facea o poezie pe moment. De dimineata plang. Nu mai pot. Eram tanara si mergem la cenaclu cu copilul meu care avea 4-5 ani in 74-75. Pacat ca Dumnezeu îi ia pe cei care mai pot sa dea tarii ceva si nu îi ia pe cei care ne baga in pamant. Pacat, a murit un mare patriot, pe care o sa îl pomenesc cat voi trai, si îi voi aprinde o lumanare tot timpul, pentru ca am fost generatia lui. Condoleante familiei din tot sufletul". (Rizea Florica)

"Am citit si recitit zeci si zeci de poezii de-a lui Paunescu,fiecare avea ceva aparte,ceva care te facea sa traiesti un sentiment anume in acel moment.La fel cand venea cu cenaclul Flacara,de multe ori mergeam la Bacau sau Roman sau Piatra-Neamt,Suceava,cand auzeam ca vine,mergeam si eu impreuna cu zeci de colegi,de prieteni,era frumos,ceva care nu am mai vazut decat atunci cand a fost la Bucuresti concertul lui Michael-Jackson (dupa 89).Dar el,marele artist Paunescu nu se poate compara cu altii,el a fost unic in felul sau.Cand recita o poezie ,traia acel moment,ni-o transmitea noua pana in adancul inimii. Ma intreb mereu,cum mereu mor cei buni? D-zeu sa-l odihneasca in pace ,sa-i fie tarana usoara. Adrian Paunescu va fi mereu in gandul si inimile noastre. Condoleante familiei indurerate". (Anna)



Trist
"Intotdeauna cand noi ne intristam la plecarea unui OM cerul se bucura. Se bucura pentru ca asista la o spectaculoasa intalnire. Se intregeste galeria "Escu", Paunescu se intalneste cu Eminescu. Poezia fi-va desavarsita in ceruri. Noua ne ramane bucuria unei file de carte, unei voci unice, unei amintiri placute. "De ce sa-ti spun La revedere/ N-am mai avea Nici un motiv/Adio drepturile-si cere/ Ca te-am pierdut definitiv." POETULE, bucura si ingerii cum ne-ai bucurat pe noi!!!" (anonim)

"A murit un mare poet. Dumnezeu sa il aiba in grija. Un om care a generat un curent fara de care poate nu mai aveam demnitatea de a iesi in strada in decembrie 89. Asteptam cu sufletul la gura emisiunile de la radio de joia cand timp de cateva ore ascultam Cenaclul Flacara. A fost un curent care a unit inimi si sentiment... Cata diferente intre generatii sesizam abia acum... Daca intr-o dictatura comunista am avut atatea valori care incetul cu incetul dispar din viata noastra, iar in 20 de ani de "democratie si nonvaloare" am reusit sa promovam doar "fufe, poponeti si libidinosi". Oare aceasta este Romania? oare aceasta este valoarea urmasilor nostri? Oare nu era cazul ca dupa decembrie 89 sa initiem o "revolutie morala"? Acum fug toti din aceasta tara... ce tara si ce oameni suntem". (Leopold)

LA MOARTEA UNUI POET
Abia cînd mor poeţii lumea-şi aminteşte
De sufletul lăsat să lîncezească
Într-un mormînt în care-şi putrezeşte
Din naştere fiinţa omenească

Cînd pleacă-n moarte cîte un poet
În lume se aprind mii de lumini
Să-i vadă chipul trist făcut colet
Cei ce pe frunte-n viaţă i-au pus spini

L-au pironit fără de milă-n fiecare zi
Cînd trupul lui se strecura prin viaţă
Comun ca orice om fără a fi
Luat în seamă ba scuipat cu greaţă

Batojocorit cînd îşi striga dreptatea
Analfabeţilor zdrobindu-le urechea
Era lăsat să-şi izgonească moartea
Singură ea fiindu-i azi perechea

Abia cînd mor poeţii ştim că i-am avut
Şi cît de singuri fără ei vom fi
Ne îngrozeşte gîndul c-am trecut
Pe lîngă ei făr’-a simţi, iubi

Dar nici de data asta moartea n-o să dea
Vreo lecţie pe care s-o înveţe
Cei care nu mai ştiu că nu-i o stea
Ci om poetul ce le-a dat poveţe

Pe care ei abia acum le află
Şi stau uimiţi în trupul lor inert
Din care nici un gînd nu saltă
Prin mintea lor zidită pe un sfert

Cînd mor poeţii este trist în lume
Iar cînd trăiesc lumea îi lasă trişti
Să-şi vadă singuri, singuri să-şi adune
Ultima clipă-n care nu exişti!
(anonim botoşănean)

"Tot poporul îşi cinsteşte Poetul! Bună treabă. Şi creştinească, şi de bun simţ. Dar, Dumnezeule, aşa de mult mi-aş fi dorit să aud aceste poveşti spuse cu lacrimi măcar câteva luni mai devreme. Să ştiu atunci că tu, poete, artist, om mare şi om simplu, călător sau pustnic, bolnav sau bine trăitor, îl cinsteşti pe el, nebunul anilor grei, nestăpânitul în tot şi în toate.
Într-o generozitate înduioşătoare a mai-marilor, poporul acesta nebun de Păunescu, iubitor de cultură, dornic de poezie, are voie astăzi să îşi cinstească poetul. Este o presiune populară asupra mediei, asupra şefilor statului, pe care media şi şefii statului o manipulează fantastic. Poate că era genul de manifestare care i-ar fi plăcut poetului. În mod cert nu şi familiei sale, care a trăit într-o exemplară discreţie gloria eroului lor în viaţă şi în moarte.
În rest, moartea unui om vorbeşte doar despre cei care rămân.
Despre Poet, numai de bine. Dar iubirile vin târziu, tovarăşi, prea târziu. Uneori e nevoie de tăcere". (F.T.)

DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

ADRIAN PĂUNESCU: Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.