Cel mai important premiu obţinut de pompierii botoşăneni, dedicat unui copil salvat după 24 de ore de intervenţie

Cel mai important premiu obţinut de pompierii botoşăneni, dedicat unui copil salvat după 24 de ore de intervenţie
În perioada 22 – 23 noiembrie, o echipă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a participat la festivitatea de premiere a concursului internaţional CONRAD DIETRICH MAGIRUS AWARD 2013, în Ulm, Germania.

Invitaţia a venit din partea organizatorului competiţiei, Iveco Magirus Brandschutztechnik GmbH. Concursul a constat în evaluarea celor mai dificile misiuni executate de către pompieri în decursul ultimului an, precum şi a rezultatelor acestora. I.S.U. Botoşani s-a înscris în competiţie cu prezentarea unora din misiunile desfăşurate pentru salvarea populaţiei în iarna 2012 – 2013, intitulate generic Infernul alb din judeţul Botoşani.

Pompierii botoşăneni s-au clasat în TOP 3 WINNER al concursului internaţional CONRAD DIETRICH MAGIRUS AWARD 2013 .

Trofeul le-a fost înmânat în cadrul Galei de premiere a concursului, care s-a desfăşurat pe 22 noiembrie, în sala de conferinţe a hotelului Maritim din Ulm, Germania, în prezenţa a aproximativ 480 de persoane.

Pompierii botoşăneni au dedicat premiul lui Luca, băieţelul din Mitoc care a suferit arsuri în urma unui accident casnic pe 14 decembrie 2012 şi care a fost salvat după o operaţiune extrem de dificilă, ce a durat mai bine de 24 de ore.

La festivitate au fost prezenţi pompieri profesionişti, voluntari şi civili din Germania, Italia, Austria şi România. De asemenea, au participat şi numeroase personalităţi din landul Bavaria, personalităţi locale, precum şi secretarul general al CTIF - “International Association of Fire and Rescue services (Asociaţia Internaţională de Incendiu şi Serviciilor de Salvare) - Michel Bour, respectiv preşedintele federal al Asociaţiei Serviciilor de Incendiu din Austria - Albert Kern.



Trofeul TOP 3 WINNER a fost înmânat echipei de pompieri a ISU Botoşani de către Lars Riedel, campion olimpic la aruncarea discului.

Membrii juriului i-au felicitat pe pompierii botoşăneni, adresându-le mulţumiri pentru devotamentul şi sacrificiile pe care le fac zi de zi pentru salvarea semenilor.

Misiunea dumneavoastră impresionantă a fost percepută de către juriu şi de către toţi participanţii la eveniment într-un mod absolut uimitor! Participarea echipei dumneavoastră la decernarea premiilor a făcut evenimentul şi mai mult internaţional şi profesional, se arată în scrisoarea de mulţumire transmisă de oficialii companiei Magirus.

În dimineaţa zilei de 22 noiembrie, echipa ISU Botoşani a vizitat fabrica de echipamente şi autospeciale pentru pompieri, Iveco Magirus din Ulm.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elicopter SMURD solicitat pentru un bărbat ce a suferit un accident de muncă- FOTO

astăzi, 13:14
1755

Este vorba despre un bărbat de 42 de ani, din Dorohoi, ce a suferit un accident de muncă, după ce şi-a scăpat accidental un lichid fierbinte pe corp.Bărbatul a fost diagnosticat cu arsuri de...

Incendiu violent la Dorohoi! Patru locuințe cuprinse de flăcări, o persoană a ajuns la spital - FOTO

astăzi, 12:50
587

Un puternic incendiu a avut loc marţi dimineaţă, în municipiul Dorohoi, un ansamblu de patru case fiind cuprins de flăcări.Incendiul de pe strada Lt. Andrei a izbucnit la acoperiş...

Navete de bere răsturnate pe carosabil pe o stradă din municipiul Botoşani- FOTO

astăzi, 12:20
1330

S-a întâmplat pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani. Un camion al societăţii Ecuator a intrat în balans şi mai multe navete au căzut pe carosabil. Din fer...