Au plecat pe noua carari

Au plecat pe noua carari

 Mama si cei noua copii, plus ginerele  

Margareta Rosu din comuna Vorona este o mama si bunica bogata. Are noua copii si zece nepoti. Are de toate. Nu ii lipseste nimic. Cu toate astea, o apasa rau dorul de mama. Mandria ca toti copiii sai sunt astazi oameni realizati, la casele lor, indiferent unde in lume, ii alina intr-o anume masura singuratatea.

Toti sunt plecati in strainatate. Cand mi-e dor de ei, ma mai uit la poze. Ma suna mereu si-mi mai trece dorul. Toti o duc bine, numai ca nu-s acasa. Dar bine ca-s sanatosi. Oriunde ar fi, comunicam si cand stii ca-s sanatosi, trece timpul, spune voroneanca.

 

Opt in Italia, unul in Germania

La cei 67 ani, Margareta Rosu poate fi numita, fara a gresi, o mama eroina, cum li se spunea pe vremea raposatului femeilor cu multi copii. Insa calitatea nu i se potriveste pentru faptul ca ar fi adus pe lume atatia urmasi, ci stradaniei sale de a le oferi copiilor sai tot ce le trebuie. Chiar daca vreme de 17 ani a purtat responsabilitatea doar pe proprii umeri, sotul trecand la cele vesnice. Nu i-a fost usor sa se imparta in noua, dar a incercat ca toti copiii sa nu se simta dati deoparte.

Am avut si sase la scoala. Ma straduiam ca sa-i impac pe toti. Am fost buna cu ei. Am vrut sa nu le lipseasca aproape nimic, la scoala si peste tot. M-am descurcat asa cum s-a putut, i-am ingrijit. Din munca pamantului. Cand erau mici, primeam un ajutor de la Primarie. Am muncit 39 de ani la CAP, spune Margareta Rosu.

Ca orice mama a ajuns si la momentul in care copiii si-au luat rand pe rand zborul de la casa parinteasca. Departe de grija ei. Lipsa unui loc de munca, a perspectivei de a-si face un viitor i-a determinat, ca de altfel pe multi tineri din Romania, sa isi indrepte sperantele catre strainatate.

Opt dintre ei muncesc pentru italieni si una din fete si-a gasit rostul in Germania. Lenuta, cea mai mare dintre fete, de 42 de ani lucreaza ca menajera in Italia. Verginica de 41 a trudit din greu pentru a-si aduna banii necesari ca sa isi faca actele pe casa, acum aciuandu-se la Ovidiu. A revenit pentru ceva vreme in tara, dar nu se stie pana cand va putea rezista sa traiasca drama compatriotilor sai. Care, zilnic, fac eforturi disperate abia pentru a subzista, nu si a-si mai pune ceva deoparte.

De altfel, mare parte din cei plecati in afara granitelor tarii, dupa ce dau de gustul strainatatii, la intoarcerea pe meleagurile natale traiesc un chin. Mihai, baiatul de 39 ani lucreaza impreuna cu sotia ca soferi de tir si sunt stabiliti in Milano. Vasilica, de 37 ani, trudeste in Roma, in constructii sau la munci agricole. Gheorghe are 35 ani si e plecat cu toata familia, sotie si copii in Italia. Isi castiga traiul din muncile agricole. Neculai sau Niculita, cum il alinta mama, de 32 ani si Ion (31 ani) sint si ei agricultori in Italia. Florentina, la cei 28 de ani se afla in Italia si lucreaza la un oficiu postal. Maria are 30 ani si este singura care s-a departajat din punctul de vedere al locatiei. Lucreaza in Germania la o fabrica de materiale plastice. S-a cunoscut acolo cu un roman si vara aceasta s-au casatorit.

S-au stabilit acolo copiii pentru o perioada si cand s-or gandi ei ca s-au saturat de straini o sa se intoarca in tara. Cam de 10 ani sunt plecati, altii mai putin, altii mai mult. Au luat calea cea mai lunga sa adune mai multi bani sa poata face ce le trebuie, spune Margareta Rosu.

Mihai a terminat casa asta vara, Vasilica a cumparat apartament in centru si alt loc de casa, Gheorghita si-a facut casa in Vorona Noua, la socri in ograda.

 

Mama a avut grija de noi, acum noi avem grija de ea

Voroneanca este multumita in suflet. Are copii buni. Si noroc fiindca nu toti manifesta recunostinta fata de cei care ii aduc pe lume. Chiar daca parintii ii coplesesc cu grija. Margareta Rosu e unul din cazurile fericite la care multi parinti tanjesc. Nu neaparat un sprijin material la batranete, cat unul spiritual. E dureros sa simti cum propriul copil se instraineaza pe zi ce trece de tine. Margareta s-a straduit si copiii ii platesc cu aceeasi moneda.

Acum spun: Mama a avut grija de noi, acum noi avem grija de ea. Imi spun sa am grija de mine si daca simt ca ceva nu e in regula sa ma duc la doctor. Sa nu auda ca sufar de ceva si nu ma duc.

De altfel, in fiecare an, toti copiii o viziteaza. Vin in tot anul. Tot am avut nunti si de-acum or incepe cumatriile, anticipeaza prilejul unor noi revederi, voroneanca. Nu o duce rau si nu se plictiseste. Isi gaseste de lucru pe langa casa, in gradina, la televizor ori prin vecini, daca e sarbatoare. Nu poate sta fara sa munceasca. Macar un pic, chiar daca o dojenesc copiii. La indemnul lor a vandut si vaca. A ramas doar cu un cal, care si el e acum pe duca.

E armasar si e cam rau, mai sare in sus. Am grija lui, de dragul copiilor. E propus sa se vanda, dar Vasilica, baiatul al cui e calul nu poate sa-l dea el singur cu mana lui. Vine acasa trei saptamani pe an, il spala cu sampon, ii pune saua. E greu cu iernaticul, ca nu ai cu cine strange. La animale trebuie sa dai mancare buna. Am ce-i da, dar e greu. Trebuie ranit. Mai vine Niculita din Poiana si da mancare la armasar, povesteste Margareta Rosu.

Niculita e acum acasa, dar si el e pe picior de plecare. Are 4 copii la scoala. Nu are servici, mai repara motorete. Si-a facut casa in Poiana, insa traiul greu ii da ghes sa plece din nou in strainatate. Tot la mine e mai bine Nu doar copiii ii fac vizite, ci si invers. Prima data, Margareta a trecut granitele tarii acum trei ani, in Italia. A stat doua saptamani, vreme in care si-a vizitat toti cei opt copii.

Anul trecut a vizitat-o pe Maria in Germania, iar de sarbatori a stat o luna in Italia la ceilalti copii. Anul acesta, in august, Maria i-a intors vizita. Nu asa oarecum, ci cu un prilej deosebit. S-a casatorit, nuna mare fiindu-i sora mai mica, Florentina. Bucuria mamei a fost imensa. A avut ocazia sa ii vada adunati pe toti laolalta. Chiar daca fata cea mare ar vrea s-o ia la ea, in Italia, Margareta Rosu nu se da dusa din Vorona. I-ar place, dar tot acasa e mai bine.

Fata cea mare si-a luat casa acolo, in Italia. A spus ca imediat ce ma prinde acolo, nu stie daca imi mai da drumul inapoi. Dar eu n-as vrea. Tot la mine e mai bine. Nu vreau sa fiu o povara. Ei lucreaza, eu nu pot sa ii astept sa vina ei de la lucru ca sa stam de vorba. Asa in vizita pot sa ma duc, dar mai mult de o luna nu cred ca pot sta.

Ca orice mama, e multumita ca isi stie copiii realizati si nu vrea sa devina o povara pentru ei: Sunt multumita ca toti sunt realizati. Nu am cuvinte sa ii multumesc lui Dumnezeu. (Aida Roman)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anchetă cerută la o școală din Botoșani, după ce un copil bolnav de cancer nu a fost luat în excursie!

astăzi, 16:58
690

Mama băiatului, care învață la Școala din Sulița, a acuzat cadrele didactice de discriminare după ce copilului i s-ar fi refuzat dreptul de a merge într-o excursie alături de colegi...

Serviciul Județean de Ambulanță, vizitat de zeci de copii- FOTO

astăzi, 16:16
164

Angajații Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani au avut parte, marți, de o vizită mai specială.Aproape 50 de copii de la Grădinița nr. 14, din municipiul Botoșani, au trecut pragul...

Echipajele de intervenție chemate în ajutor de locatarii unui bloc din Botoșani!

astăzi, 14:32
963

Echipajele de intervenție au fost solicitate să intervină, marți după-amiază, pe o stradă din municipiul Botoșani, după ce o persoană a anunțat prin apel la 112 că dintr-un apartament iese...