Un nou bloc va fi construit în municipiul Botoșani. Cine va beneficia de locuințe!

Un nou bloc va fi construit în municipiul Botoșani. Cine va beneficia de locuințe!

După numeroase demersuri făcute de municipalitatea botoșăneană de-a lungul timpului în vederea construirii unui nou bloc de locuințe pe strada Grivița s-a primit în sfârșit un răspuns favorabil de la nivel central.

Imobilul ar urma să fie ridicat în zona unde a funcționat fosta piață din Grivița iar locuințele, 12 la număr, vor avea destinație de locuințe de serviciu. 

"Noi acolo am viabilizat terenul, este vorba de un bloc în strada Grivița, la fosta piață. Ne-am propus să facem acolo un bloc ANL, dar au venit cei de la ANL și au spus doar pe credit ipotecar, noi am făcut solicitări în continuare și ne-au preluat propunerea și sunt de acord să contruim un bloc doar pentru locuințe de serviciu. Vom răspunde adresei ANL și să le dăm tot ceea ce ne-au cerut, este vorba de un bloc cu 12 locuințe", a declarat primarul Cătălina Flutur.

Beneficiarii acestor locuințe vor fi angajați din Primăria Botoșani, din instituțiile subordonate primăriei ori de la cele două spitale ce aparțin de primărie, Spitalul de Penumoftiziologie și Spitalul de Recuperare Sf. Gheorghe. 

Primele discuții despre construcția acestu bloc au apărut în urmă cu mai bine de șapte ani, la acea vreme vorbindu-se despre construcția a aproape 40 de locuințe pentru tineri.

 

 

Spune-ne opinia ta