Un consilier a făcut praf limba română, în ultima ședință de Consiliu Local!

Un consilier a făcut praf limba română, în ultima ședință de Consiliu Local!

Dacă unii consilieri locali s-au remarcat prin numărul mare de interpelări, unele atingând probleme esențiale ale orașului Botoșani, alte scaune ale aleșilor sunt ocupate de politicieni ale căror intervenții sunt rare. Ceea ce nu ar fi îngrijorător, dacă intervențiile rare nu ar fi și lipsite de coerență și de substanță.


Una dintre puținele interpelări ale consilierului Ioan Brânzei atinge o problemă minoră, mai exact cea a numărului de bănci din parcurile principale ale municipiului, însă se remarcă prin incoerența exprimării, lipsa de logică și de proprietate a termenilor în vorbire. Mai mult, intervenția s-a dovedit târzie, întrucât problema ridicată era deja rezolvată, numai că social-democratul nu știa de acest aspect.


"Cetățenii care locuiesc, în special, în zona Parcului Curcubeului și Parcul Mare solicită mai multe bănci să fie aduse în aceste reședințeRugămintea lor este faptul , uneori, probabil, sunt mulți bătrâni, mulți tineri care ocupă băncile și unii care ajung în situația în care obosesc și toate băncile sunt ocupate... Deci ar fi, dacă se poate, să se îndesească aceste bănci" este interpelarea lui Ioan Brânzei, din ședința ordinară de Consiliu Local de joi. Din exprimarea dumnealui, se înțelege că băncile sunt cerute de cetățeni și de Parcul Mare. Iar parcurile nu pot fi reședințe, pentru că nu există nicio locuință în vreunul dintre acestea. Sublinierile, care reflectă lipsa de proprietate și echivocurile, nu îi aparțin. 


Un răspuns ironic la intervenția lui Brânzei l-a dat consilierul Eugen Țurcanu: "Vă comunicăm că am montat 300 de bănci, săptămâna trecută. Dacă dumneavoastră ați rămas puțin în urmă cu plimbările prin parc, luați la cunoștință că sunt montate, iar cetățenii se bucură de ele și le apreciază. Dar apreciem interesul dumneavoastră pentru Parcul Curcubeului", a spus tranșant liberalul.
 

 

Spune-ne opinia ta