Transportatori botoșăneni nemulțumiți de tarifele pentru naveta elevilor

Transportatori botoșăneni nemulțumiți de tarifele pentru naveta elevilor

Transportatorii din județul Botoșani care asigură naveta elevilor sunt nemulțumți de noile prevederi care stabilesc un preț maximal per kilometru.

Reprezentanții mai multor firme de transport local s-au întâlnit miercuri cu prefectul Dan Nechifor căruia i-au înmânat și un memoriu, arătând că tarifele impuse îi vor face să înregistreze pierderi.

"Am avut o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor, cred că au fost în jur de 20, vizavi de noua metodologie e vorba de Ordonanța 836 care a fost publicată în Monitorul Oficial. Au înaintat și un memoriu pe care îl voi trimite Guvernului. Există niște nelămuriri vizavi de prețul maximal per kilometru pentru decontarea transportului elevilor. Ei spun că nivelul prețului maximal per kilometru nu le asigură nici măcar o rată minimă de profit", a declarat prefectul Dan Nechifor.

Actul normativ contestat de transportatori stabilește că tariful maximal per kilometru aferent abonamentului de transport rutier pentru elevi se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, metodologia de calcul a tarifului maximal se aprobă tot prin Hotărâre a Guvernului.

"Contractele de transport în curs, valabil încheiate, în baza cărora sunt practicate anumite tarife pentru serviciile publice de transport a elevilor, nu pot fi modificate până la ajungerea la termen decât prin acordul părților. Reglementarea unui tarif maximal se face în condițiile în care tarifele practicate de operatorii de transport public variază foarte mult pentru aceeași distanță, prețurile maxime fiind de până la 13 ori mai mari decât prețurile minime. De exemplu, în prezent, pentru o distanță de 10 kilometri, valoarea minimă a tarifului de transport este de 29 de lei, cea maximă de 228 de lei, iar valoarea decontată elevului este de 40 de lei. Pentru un traseu de 30 de kilometri, valoarea minimă a tarifului este de 43 de lei, cea maximă de 360 de lei, iar suma decontată elevului este de 80 de lei", potrivit Ministerului Educației. 

 

Spune-ne opinia ta