Sumele repartizate primăriilor pentru arierate și proiecte. Două primării nu au primit niciun leu - DOCUMENT

Sumele repartizate primăriilor pentru arierate și proiecte. Două primării nu au primit niciun leu - DOCUMENT

Pe lângă banii pentru drumuri, consilierii județeni au repartizat, în ședința extraordinară de marți, pe fiecare unitate administrativ-teritorială în parte și sume pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, pentru rambursarea ratelor la anumite împrumuturi, dar și pentru pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necestiă cofinanțatre locală.

Două primării din județul Botoșani nu au primit niciu leu. Este vorba de Ștefănești și Corlăteni care au solicitat fonduri doar pentru plata arieratelor, însă cele două primării nu figurau la Administrația Județeană a Finanțelor Publice cu plăți restante mai mari de 90 de zile.

Bani pentru plata arieratelor au primit doar comunele Drăgușeni, Ripiceni, Trușești, Hănești și Mihălășeni, deși au fost mai multe solicitări, dar nu s-a confirmat la Fisc existența arieratelor.

Cea mai mare sumă a fost alocată municipiului Botoșani, respectiv un milion de lei, pentru capitolul rambursare credite. Pentru același capitol 158.000 de lei a primit și Primăria Stăuceni, iar 600.000 de ei au fost alocați pentru Primăria Vorona.

Cele mai multe sume au fost direcționate către pentru programele de dezvoltare locală și pentru proiecte.




 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta