Sumă imputată în instanţă fostului manager general al Nova Apaserv pentru o deplasare în Australia

Fostul manager al Nova Apaserv nu şi-a încheiat "afacerile" cu actuala conducere a operatorului de apă. Va fi nevoit să ajungă şi în faţa judecătorilor pentru asta.

Sumă imputată în instanţă fostului manager general al Nova Apaserv pentru o deplasare în Australia

Nova Apaserv a deschis o acţiune judecătorească împotriva fostului manager general al Nova Apaserv, Gabriel Cîrlan, prin care încearcă să recupereze costurile presupuse de participarea acestuia la Congresul Mondial al Apei, ce a avut loc anul trecut la Brisbane, Australia.

Lucrurile s-au derulat aşa: la mijlocul lunii octombrie al anului trecut, Asociaţia Română a Apei (ARA) a trimis o notificare conducerii Nova Apaserv, reprezentată atunci de Ady Petruşcă, prin care se reamintea de deplasarea în Australia, la Congresul Mondial al Apei, reţinută pe numele lui Gabriel Cîrlan, fostul manager general care renunţase la funcţia de conducere şi se întorsese pe postul de şef sector Ştefăneşti.

Deplasarea nu fusese aprobată de Consiliul de Administraţie al Nova Apaserv, aşa cum ar fi trebuit, astfel că şefii operatorului de apă au anunţat că deplasarea nu va mai avea loc. Asta în condiţiile în care întreaga contravaloare a acestei deplasări a fost deja achitată. Mai exact, 4.400 de euro, reprezentând cheltuieli aferente vizei, bilet de avion, cazare şi înscrierea oficială, banii provenind din fondurile societății. Fostului manager i-a fost imputată parte din suma cheltuită pentru deplasarea în Australia, dar nu s-a conformat astfel că se ajunge la instanţă. Acţiunea a fost înregistrată joi pe rolul Judecătoriei Botoşani.

"Este vorba de o deplasare pe care domnul Cîrlan urma să o facă la Congresul Mondial al Apei, care nu a avut aprobarea Consiliului de Administraţie, nu a fost informat Consiliul de Administraţie şi la un moment dat noi am fost puşi în faţa faptului împlinit când am fost notificaţi de către ARA să trimitem suma. Noi atunci am aflat. Suma a fost virată, prin dispoziţia directorului general, şi noi am încercat, prin avocaţii care au depus toate diligenţele la ARA, spunând că CA consideră neoportună participarea la acel Congres, încercând să recuperăm măcar ceva până la a da în judecată, dar nu s-a putut recupera nimic şi atunci CA a hotărât să facă acţiune în instanţă. Ce va decide instanţa, vom vedea", spune Albert Petru Tănase, actualul manager general al Nova Apaserv şi fost membru în CA-ul care a decis inoportunitatea deplasării în Australia.

Suma de recuperat a coborât la 3.443 de euro. Fostul manager al Nova Apaserv, Gabriel Cîrlan, nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere vizavi de procesul deschis de instituţia pe care a condus-o mai bine de trei ani.

Despre subiect, Ştiri.Botoşani.Ro a scris şi aici:

Fostul director de la Nova Apaserv și-a aranjat o plecare în Australia, pe banii societății!

Info Plus:

La finalul lui 2013, Nova Apaserv a decis să se retragă din ARA pentru a nu fi obligată să respecte contractul de muncă la nivel de ramură- servicii publice şi utilităţi care prevedea că salariul minim în unităţile de profil să fie mai mare decât salariul minim pe economie.

Despre acest subiect, Ştiri.Botoşani.Ro a scris şi aici:

Şefii Nova Apaserv îşi câştigă în instanţă veniturile din cota variabilă. În acest timp, salariaţii "de jos" nu obţin nici minimum pe economie

 

Spune-ne opinia ta