Străzi din municipiu modernizate cu bani europeni

Străzi din municipiu modernizate cu bani europeni

Revenit după câteva zile de repaus, primarul municipiului Cosmin Andrei este hotărât să pună în aplicare promisiunile lansate în campania electorală.

Infrastructura rutieră a municipiului Botoșani, în special drumurile de la periferii, sunt prioritățile pe 2021 ale edilului Cosmin Andrei.

Sunt zone în municipiul reședință de județ, unde nu s-a intervenit decât poate evaziv. Se circulă ca în Evul Mediu. Sunt străzi în Botoșani, unde concetățenii noștri, care sunt și ei contribuabili, și sunt obligați să iasă din casă cu cizme de cauciuc. Nu este posibil așa ceva. Vom interveni obligatoriu pe aceste străzi și alei”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Sunt unele străzi cu probleme mari din punct de vedere al circulației rutiere cât și pietonale care vor putea fi reabilitate cu fonduri europene în cadrul Grupului de Acțiune Locală, străzile Tomis, Zimbrului și Vâlcelei urmând să intre în proiect.

Odată cu aprobarea bugetului se vor aloca bani și din resurse locale pentru infrastructură, mai ales că sunt și străzi care au suferit stricăciuni în urma investițiilor la rețeaua de apă și gaze naturale.

 

Spune-ne opinia ta