Statutul poliţiştilor locali începe să prindă contur: Pe 19 martie intră în dezbaterea Senatului

"Necesitatea existenţei unui statut al poliţistului local este considerată imperioasă pentru sporirea autorităţii şi respectului în faţa cetăţenilor şi a celorlalte instituţii cu atribuţii poliţieneşti, pentru protejarea drepturilor poliţiştilor locali".

Statutul poliţiştilor locali începe să prindă contur: Pe 19 martie intră în dezbaterea Senatului

Demersurile declanșate la Botoşani în urmă cu trei ani, privind adoptarea Statutului poliţiştilor locali încep să prindă contur. Proiectul de lege iniţiat în acest sens şi susţinut de Uniunea Sindicatelor Poliţiştilor Locali din România (USPLR) a fost înaintat deja Parlamentului şi urmează să fie dezbătut de Senat. Marți, 19 martie, o delegaţie a USPLR a avut o întâlnire la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu viceprim-ministrul Daniel Vasile Suciu, ocazie cu care s-au purtat mai multe discuţii pe marginea proiectului legislativ.

La final, vicepremierul a anunţat că va susţine varianta de statut prezentată, aceasta primind aviz favorabil. La discuţii au participat din partea USPLR preşedintele Eugen Tone (Poliţia Locală Craiova), vicepreşedintele Viorel Mircea Costin (Poliţia Locală Târgu Mureş), vicepreşedintele Florin Bulmagă (Poliţia Locală Botoşani), secretarul general Cristian Georgiu (Poliţia Locală Bistriţa) precum şi Sorin Cristian Stan, preşedintele Federaţiei Sindicale Columna la care este afiliată USPLR.

„Proiectul de lege privind Statutul Polițistului Local este unica inițiativă de acest fel la nivel național pe tema elaborării unui statut special pentru această categorie profesională, recunoscută prin legea specială – Legea nr. 155/2010 a poliției locale- ca fiind o funcție publică specifică în ansamblul funcțiilor publice reglementate/recunoscute la nivel național”, a spus vicepreşedintele USPLR, Florin Bulmagă.

Promovarea acestui proiect legislativ a fost precedată de nenumărate discuții în cadrul Comisiei de Dialog Social constituită la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice încă din luna octombrie 2017.

„Necesitatea existenţei unui statut al poliţistului local este considerată imperioasă pentru sporirea autorităţii şi respectului în faţa cetăţenilor şi a celorlalte instituţii cu atribuţii poliţieneşti, pentru protejarea drepturilor poliţiştilor locali. Un statut al poliţistului local ar aduce o serie de beneficii ca stabilitate, uniformizarea legislaţiei la nivel naţional, posibilitatea cunoaşterii aprofundate a tuturor drepturilor şi obligaţiilor de serviciu ale poliţistului local, dobândirea unei poziţii, unui status aparte altor profesii şi autoritate în faţa instituţiilor şi a populaţiei precum şi instituirea unei forme de asigurare a protecţiei acestora, printre care cele mai importante şi stringente sunt vârsta de pensionare şi stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, două deziderate importante ale tuturor poliţiştilor locali”, a adăugat vicepreşedintele USPLR, Florin Bulmagă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr din Botoșani, aproape să eviscereze, după ce și-a băgat cuțitul în burtă din neatenție

Miercuri, 17 Iulie 2019
191

Un tânăr de 23 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital cu o plagă abdominală adâncă, după ce şi-a băgat din greşeala cuţitul în burtă.Incidentul a avut loc în pr...

Considerat incapabil la Botoșani, fostul manager al "Mavromati" conduce un spital regional din Iași

Miercuri, 17 Iulie 2019
908

Începând de miercuri, una dintre cele mai mari unități medicale din Iaşi şi din Moldova are o nouă conducere. Astfel, la conducerea Spitalului Clinic de Copii ”Sfânta ...

Un magazin Profi din Botoșani, reclamat pentru zgomotele care s-ar auzi din interiorul său

Miercuri, 17 Iulie 2019
1716

Un botoșănean a reclamat un magazin Profi, miercuri, pe motiv că nu mai poate suporta zgomotele care s-ar auzi din interiorul spațiului comercial.  Bogdan Zaharia, din Boto...