Secretarii unităţilor administrativ- teritoriale, invitaţi în şedinţe de lucru cu juriştii Instituţiei Prefectului - FOTO

Secretarii unităţilor administrativ- teritoriale, invitaţi în şedinţe de lucru cu juriştii Instituţiei Prefectului - FOTO

Secretarii unităţilor administrativ- teritoriale şi specialiştii agronomi din primării au participat ieri şi astăzi la întruniri organizate de Serviciul Juridic al Instituţiei Prefectului şi care au avut ca principală temă de discuţie aplicarea legislaţiei referitoare la fondul funciar.
Pe 6 decembrie a expirat termenul prevăzut de Legea 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii Fondului Funciar 18/1991, prin care cetăţenii puteau solicita clarificarea situaţiei juridice a terenurilor aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti şi curtea şi grădina din jurul acestora, precum şi a terenurilor aferente locuinţelor care nu au fost cooperativizate prin constituirea/ reconstituirea dreptului de proprietate. 
Astfel că dosarele depuse de botoşăneni în acest sens pot fi operate de specialiştii agronomi din primării şi ulterior înaintate Comisiilor Locale de Fond Funciar, care trebuie să verifice veridicitatea documentelor. 
Specialiştii Instituţiei Prefectului au oferit toate detaliile privind documentele obligatorii ce trebuie să existe la dosare şi modul de verificare a acestora, punând la dispoziţia tehnicienilor actele normative şi procedurile ce trebuie respectate. 
De asemenea, membrii colectivului tehnic al Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată au solicitat urgentarea punerilor în posesie în cazurile în care există sentinţe/decizii definitive ale instanţelor precum şi în cazurile în care cererile au fost aprobate de CJSDPP Botoşani, în interesul proprietarilor.
La întruniri au participat şi directorii Direcţiei Agricole precum şi reprezentanţii Oficiului pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu propriile teme de interes pentru botoşăneni.
Reprezentanţii Direcţiei Agricole au transmis lămuriri referitoare la atestatele de producător şi la carnetele de comercializare ce trebuie atribuite de către specialiştii agronomi din Primării celor în drept şi au solicitat continuarea lucrărilor pentru amenajamentele pastorale.
Reprezentanţii OCPI au oferit detalii referitoare la Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară şi au solicitat responsabililor din primării să completeze în permanenţă Registrul Agricol Naţional. 

Cancelaria Prefectului





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Lucian Trufin, candidat PSD la Consiliul Județean: „Voi continua programul de modernizare a drumurilor județene realizat de Doina Federovici”

astăzi, 10:56
6

Dezvoltarea infrastructurii rutiere județene a cunoscut un ritm fără precedent în mandatul de președinte al Consiliului Județean deținut de Doina Federovici. O treime din totalul drumurilo...

Cum a ajuns să fie ținut un spital nou-nouț din Botoșani cu lacătul pe ușă patru ani. A costat peste trei milioane de euro!

astăzi, 10:24
115

Spitalul de boli paliative din Botoșani, singura unitate spitalicească ridicată de la zero în ultimele trei decenii în județ, pentru care s-au plătit 3.2 milioane de euro, zace î...

Sirop de tuse pentru copii retras din farmacii! Toxina periculoasă pe care o conține!

astăzi, 09:30
149

Retragerea urmează unui raport al autorităţii de reglementare din Nigeria, de miercuri, care a detectat pentru prima dată toxina într-un lot de sirop pentru copii Benylin.Autoritatea de ...