Salariile de la Protecţia Copilului, plătite cu bani din fondul de rezervă al Guvernului

Salariile de la Protecţia Copilului, plătite cu bani din fondul de rezervă al Guvernului

Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Botoşani îşi vor primi la timp şi integral salariile din luna decembrie.

La sfârşitul lunii trecute, Guvernul a alocat din fondul de rezervă suma de 2,7 milioane lei, o parte din banii necesari acoperirii cheltuielilor de personal de la această instituţie, care se numără printre cei mai mari angajtori publici din judeţul Botoşani.

“Noi am avut o rezervă la Consiliul Judeţean, iar între timp au venit şi de la Minister banii necesari pentru salarii. Aceşti bani au venit la sfârşitul lunii noiembrie, pe lângă fondurile alocate la rectificarea bugetară. Vom acoperi integral salariile de la Protecţia Copilului”, a precizat Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean.

Salariul mediu la nivelul DGSPC Botoşani se ridică la aproximativ 3.000 de lei.

Nu este pentru prima dată când instituţia rămâne descoperită la capitolul cheltuieli de persoanl, pe final de an, de fiecare dată alocându-se fonduri la rectificările bugetare. 

 

Spune-ne opinia ta