Reguli făcute de șoferii cu tupeu în parcarea subterană de la Piața Mare

Reguli făcute de șoferii cu tupeu în parcarea subterană de la Piața Mare

Regulile în baza cărora este permis accesul în parcarea subterană și supraterană de la Piața Mare sunt ignorate cu desăvârșire de către mulți dintre șoferii care își lasă mașinile acolo.

Directorul societății Urban Serv, Simion Drelciuc, care se ocupă de administrarea parcării, susține că la ora actuală nu are nicio pârghie legală în baza căreia să sancționeze șoferii care își lasă mașinile mai mult de două ore, termenul maxim stabilit prin regulament. Acest lucru l-ar putea face Poliția Locală, dar asta ar însemna ca un echipaj să stea în permanență în zonă să verifice mașină cu mașină.

Un consilier local a atras atenția în ultima ședință ordinară de Consiliu Local că parcarea este folosită mai ales de către comercianții care își vând produsele în piață, care lasă autoturismele chiar și câteva zile, iar cetățenii care vin să facă cumpărături nu au unde parca.

Directorul Urban Serv a menționat că se va putea reglementa situația doar după ce parcarea va fi cu plată, acest lucru fiind posibil peste un an. 

"Există în regulamentul de funcționare a parcării subterane prin care este stabilit un timp maxim de staționare, timpul respectiv fiind de două ore de la data la care s-a eliberat bonul de intrare în parcare. Urban Serv nu are nicio posibilitate legală să sancționeze pe cei care nu respectă timpul respectiv, singurii care pot face acest lucru sunt polițiștii locali. Bonul de parcare ar trebui afișat la vedere, unde este scrisă durata. Sistemul de eliberare a bonurilor funcționează, dar nu toți îl folosesc. Dacă se va da direct în administrarea Urban Serv vom putea face și cheltuieli dar să realizăm și venituri și va fi o persoană care se va ocupa doar de supravegherea parcării. Deocamdată are statutul de utilitate publică și nu se pot realiza venituri, facem doar cheltuieli", a precizat Simion Drelciuc.  

Citește și Parcări NESIMTIȚE în parcarea subterană de la Piața Mare: "Asta ține de bunul simț" - FOTO

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Deficitul de judecători la Botoșani s-a mai redus, dar suntem încă în topul național!

astăzi, 09:42

Dacă în luna februarie județul Botoșani se afla pe primul loc în România, cu cel mai mare deficit de judecători, situația s-a mai îmbunătățit: am coborât pe locul...

Deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Limba ucraineană la Botoșani (Foto)

astăzi, 09:22
58

În perioada 22-25 aprilie 2024, la Botoșani se desfășoară a XXX-a ediție a Olimpiadei naționale de limba și literatura ucraineană maternă – etapa națională, un eveniment de pres...

USR Botoșani: Primari cu apucături de mafiot

astăzi, 08:42
165

Apropierea alegerilor de pe 9 iunie și intrarea în campania electorală scoate ce-i mai rău din anumiți primari și acoliți ai acestora. Membrii Alianței Dreapta Unită se confruntă cu sit...