Referendumul pentru schimbarea primarului din Corni bate pasul pe loc

Organizarea referendumului cerut de cetățenii din comuna Corni pentru schimbarea primarului Dorel Dorneanu bate deocamdată pasul pe loc.

Referendumul pentru schimbarea primarului din Corni bate pasul pe loc

În data de 5 ianuarie a fost depusă la Instituția Prefectului o listă cu 1.409 semnături ale locuitorilor din Corni. Întrucât nu există un termen privitor la data la care ar trebui organizate alegerile, listele sunt încă la Autoritatea Permanentă Electorală pentru verificare. 

"Am trimis adresa prin care am solicitat verificarea listelor depuse de cetățenii din Corni, pentru că Autoritatea Electorală Permanentă este responsabilă și aștept răspunsul dumnealor pentru a constitui comisia în vederea organizării referendumului. Nu există un termen prevăzut de Legea 251 referitor la organizarea alegerilor", a precizat prefectul Dan Nechifor.

Revolta oamenilor din Corni a pornit în prima zi din an. Cetățenii sunt nemulțumiți că primarul nu a mai organizat obiceiurile de iarnă, așa cum a promis în campania electorală, având și alte nemulțumiri la adresa acestuia și a funcționarilor din Primărie.

Dorel Dorneanu se află în concediu medical. Acesta nu are de gând să demisioneze. 

 

Spune-ne opinia ta