Redistribuire de personal la Urban Serv. Pregătiri pentru colectarea deșeurilor din județ

Societatea Urban Serv face pregătiri pentru a începe colectarea deșeurilor pe zona IV din județ, care este și zona cea mai extinsă, contractul fiind câștigat în urma licitației organizată în cadrul masterplanului privind deșeurile.

Redistribuire de personal la Urban Serv. Pregătiri pentru colectarea deșeurilor din județ

Potrivit directorului Urban Serv, Simion Drelciuc, a început deja preluarea utilajelor cu care se va opera în localitățile cuprinse în zona IV, urmând ca la nivelul societății să se facă în perioada următoare și o redistribuire a personalului, în condițiile în care activitatea se va extinde.

Drelciuc estimează că noua activitate va începe la 1 august. 

"Va fi o extindere a activității și un alt mod de organizare. Normal că având în vedere că aria de administrare crește foarte mult, zona IV fiind cea mai mare zonă din județul Botoșani, apar și probleme mai multe. Noi am stabilit că prestarea serviciului se va face pe șase trasee, vom avea zilnic șase trasee care vor trebui să fie urmărite, evidențiate și tot ce implică o asemenea activitate. Suntem în faza în care preluăm bunurile care sunt puse la dispoziție, am făcut verificările și punerea în funcțiune la cele șase autovehicule pe care le primim. Personal am deocamdată cam 50% din necesar, urmează ca restul să acoperim prin redistribuire din societate", a precizat directorul Urban Serv.

Zona pe care va opera Urban Serv cuprinde municipiul Botoșani, orașul Bucecea și 24 de comune, per total fiind 109 localități prin care vor trece mașinile operatorului de salubritate pentru a colecta deșeurile.

În perioada următoare, se va face și o inventariere a eurocontainerelor prin intermediul cărora se va face colectarea selectivă. 

"Unele dintre eurocontainere se află repartizate la primării. Am luat legătura cu primăriile, am cerut să ne comunice numărul de platforme construite la nivelul unității administrative, locațiile, containerele pe care le au la dispoziție, pentru că trebuie să le preluăm să le repartizăm pe platforme", a mai spus Drelciuc. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
18

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
77

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...

(P) Relansare monumentală: ReduceriPreturi.ro reînvie după zece ani

astăzi, 13:46
36

ReduceriPreturi.ro, unul dintre pionierii ofertelor online, se întoarce după zece ani de pauză cu o nouă viziune și o abordare modernizată. Relansarea include funcționalități îmbun...