Reabilitarea zonei Adrian Adamiu, în linie dreaptă: pe 25 ianuarie 2021 se deschid ofertele venite de la operatorii economici pentru efectuarea lucrărilor

Reabilitarea zonei Adrian Adamiu, în linie dreaptă: pe 25 ianuarie 2021 se deschid ofertele venite de la operatorii economici pentru efectuarea lucrărilor

Reabilitarea zonei de pe strada Adrian Adamiu este tot mai aproape de realizare. Lucrările pentru acest obiectiv au fost scoase la licitație, urmând ca pe data de 25 ianuarie 2021 să aibă loc deschiderea de oferte pentru operatorii economici.

În acest context, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) s-au înscris deja cinci operatori interesați, iar însoțit de mai mulți reprezentanți ai municipalității, primarul Cosmin Andrei a fost ieri în această zonă, pentru a vedea cum vor fi efectuate transformările menite să aducă zona Adamiu aproape de zona centrală, ca aspect.

Întrucât amenajarea acestei zone presupune lucrări de anvergură, zona Adrian Adamiu a fost împărțită în două proiecte, amândouă derulate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

De menționat este că doar primul proiect, „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate - amenajare zonă de recreere Str. Adrian Adamiu în municipiul Botoșani”, lucrările au fost scoase la licitație.

Pentru cel de-al doilea, „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate - amenajare zonă de recreere Str. Adrian Adamiu 12B în municipiul Botoșani”, o astfel de procedură urează să aibă loc în viitorul apropiat.

În aceste condiții, data estimată pentru semnarea contractului este pentru luna aprilie a acestui an. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat imediat după semnarea contractului de lucrări. Perioada de implementare a fost prelungită în contractul de finanțare până la data de 30 aprilie 2022.

Această prioritate de investiții vizează, printr-o abordare complexă, rezolvarea problemelor de infrastructură, sociale și economice concentrate în zona defavorizată și marginalizată menționată, în scopul de a promova incluziunea socială a populației.

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții a fost încheiat un contract de finanțare pe 24 decembrie 2019, în valoare totală de 2.331.830 lei. Cel de-al doilea proiect are o valoare estimată de 1.048.801 lei.

Principalele activități din cadrul ambelor proiecte vizează amenajarea unui parc public, cu alei pietonale, zone de relaxare, spații de joacă și de sport, respectiv reabilitarea carosabilului și a părții de trotuar aferent celor două tronsoane, respectiv crearea unei bucle de circulație cu ieșire în Calea Națională, pentru decongestionarea traficului.

În total, vor fi amenajate parcuri și zone de relaxare pe o suprafață de 680 metri pătrați, va fi realizată o infrastructură de alei pietonale cu pavele, de 479.75 metri pătrați și vor fi reabilitate și modernizate străzi pe o lungime totală de 265 metri, în suprafață de 927,5 metri pătrați. Trotuarele vor fi reabilitate și modernizate pe o lungime de 395 metri.

Ca dotări, vor fi amenajate 4 cișmele de apă și 15 sisteme de irigații, 30 de bănci stradale Smart, 8 echipamente de parcurs sănătate, 6 mese de șah, 3 echipamente complete de joacă pentru copii și 4 echipamente cu arc elicoidal, 8 toalete ecologice, din care 3 destinate pentru persoane cu dizabilități. La acestea se vor adăuga și 27 de coșuri de gunoi stradale. Ca iluminat public și supraveghere, va fi amenajat un sistem cu 23 de stâlpi de iluminat, echipați cu corpuri LED și vor fi amplasate 11 camere video.

 

Spune-ne opinia ta