Reabilitarea ansamblului bisericii „Sf. Gheorghe”, din nou printre preocupările municipalității

Reabilitarea ansamblului bisericii „Sf. Gheorghe”, din nou printre preocupările municipalității

Ansamblul bisericii „Sf. Gheorghe” din municipiul Botoșani va fi reabilitat cu peste 10 milioane de lei, conform noilor indicatori tehnico-economici prezentați în proiectul aprobat, miercuri, de Consiliul Local.

Investiția se derulează prin Programul Operațional Regional, având o valoare totală de 10.438.973 de lei, din care peste 7 milioane de lei reprezintă fonduri europene neramburasile, iar peste 3 milioane sunt cheltuieli neeligibile, acoperite din bugetul municipiului.

Proiectul are un istoric mai vechi, fiind lansat în 2018, iar ultima sa versiune fiind aprobată în luna februarie a acestui an. Însă implementarea a suferit întreruperi, fie din lipsă de ofertanți, fie din blocaje ale fluxului financiar. Cum tarifele s-au modificat în timp, indicatorii economici au trebuit să fie actualizați, iar proiectul relansat.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zi neagră pentru drumari: o femeie de 45 de ani a murit, un bărbat este în stare gravă. Apel către participanții la trafic!

astăzi, 09:41
132

În timp ce efectua lucrări de întreținere curentă, o echipă de drumari a fost implicată într-un accident rutier.Cu toate că lucrările efectuate erau semnalizate corespunz...

Botoșănean judecat după ce și-a bătut cu cruzime soția!

astăzi, 09:33
30

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui P.D., în vârstă de 67 de ani, din orașul Flămânzi, jude...

Bogdan Andone își prezintă scuzele după victoria Botoșaniului cu Dinamo: ”Vreau să explic de ce mi-am ieșit din fire!”

astăzi, 08:48
230

Bogdan Andone (49 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a avut o ieșire nervoasă la partida câștigată cu Dinamo, 2-1.Tehnicianul s-a certat cu arbitrul partidei, în prima r...