Proiectul pentru finanțarea Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu", pe masa consilierilor locali

Proiectul pentru finanțarea Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu", pe masa consilierilor locali

În ședința Consiliului Local de la sfârșitul acestei luni va fi supus dezbaterii și aprobării proiectul de hotărâre privind finanțarea Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu", ediția a XXVII-a, manifestare care se va desfășura în zilele de 14 și 15 ianuarie 2019, în cadrul Zilelor Eminescu.

Proiectul prevede alocarea sumei de 65.000 de lei, în vederea finanțării Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu", suma urmând să fie inclusă în bugetul local al municipiului Botoșani pe anul 2019. 

Suma va fi folosită pentru achitarea costurilor legate de valoarea premiului, jurizare, realizare însemne premiu, cheltuieli prezentare și realizare spectacol, cină festivă, unele cheltuieli de cazare și masă invitați, achiziționarea unui număr de 400 de exemplare din cartea poetului laureat al Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu" pe anul 2017, Aurel Pantea, publicitate, precum și alte cheltuieli neprevăzute ce pot apărea pe parcursul desfășurării evenimentului. 

"După cum se știe, Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu" este de departe cel mai prestigios și cel mai râvnit la nivelul poeziei contemporane, legitimitatea la nivel național fiind dată de membrii Juriului Național alcătuit din critici și istorici literari. Iar din anul 2010, ziua de 15 ianuarie a fost decretată - Ziua Culturii Naționale", se scrie în raportul de specialitate. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

astăzi, 19:51

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

astăzi, 19:15
27

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...

Detectoare de fum, monoxid de carbon și gaze, instalate de pompierii SVSU Cristești în locuințele bătrânilor bolnavi și singuri din localitate! (foto, video)

astăzi, 18:23
39

Elena are 78 de ani și locuiește singură de mult timp într-o casă de la marginea localității Cristești. Copiii sunt plecați în lumea largă, spune femeia, resemnată.Pentr...