Proiect de lege: Autoritățile publice care nu fac lunar conferințe de presă, amendate cu până la 5.000 lei!

Sancțiunile vor fi aplicate pe plan local de către instituția prefectului, iar la nivel central de către Guvern, prin secretarul general, mai precizează textul inițiativei legislative.

Proiect de lege: Autoritățile publice care nu fac lunar conferințe de presă, amendate cu până la 5.000 lei!

Deputatul PMP Petru Movilă a depus, la Senat, un proiect care propune amenzi între 2.000 și 5.000 de lei aplicate conducătorilor autorităților sau instituțiilor publice care nu organizează lunar conferințe de presă pentru a informa populația cu privire la măsurile luate, transmite Mediafax.

Inițiativa înregistrată la Senat, pe 16 octombrie, propune modificarea Legii 544/2011 privind accesul la informațiile publice.

Proiectul elimină sintagma "de regulă" din articolul 17, alin. (1) al Legii, respectiv din formularea "autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public". Deputatul PMP susține că modificarea este necesară pentru a nu mai permite autorităților publice să se eschiveze de la acțiunile de informare lunară a populației, arata Hotnews.

În cazul nerespectării prevederilor legii, conducerea autorității publice riscă amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.

"Conducătorul autorității sau al instituției publice care nu organizează o dată pe lună conferințe de presă pentru aducerea la cunosțintă a informațiilor de interes public vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 5.000 lei", arată inițiatorul în proiectul de lege.

Sancțiunile vor fi aplicate pe plan local de către instituția prefectului, iar la nivel central de către Guvern, prin secretarul general, mai precizează textul inițiativei legislative.

Totodată, Petru Movilă propune, în proiectul său, posibilitatea depunerii unei reclamații la conducerea autorității publice care nu a respectat legea.

"Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau instituției publice respectiv în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștină a persoanei lezate. În condițiile în care și conducătorul instituției refuză explicit sau tacit să aplice prevederile acestei legi, acesta va fi sancționat cu o amendă între 1.000 și 5.000 lei", potrivit inițiatorului care vrea să modifice articolul 21, alin. (2) al Legii privind accesul la informații publice.

De altfel, inițiatorul vrea și completarea articolului 2 litera a) din Legii, în sensul introducerii obligativității informării lunare și pentru instituțiile care sunt beneficiari ai proiectelor cu fonduri europene, atât cele publice, cât și cele private.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
611

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
459

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2999

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...