Primarul Flutur a semnat dispoziția de suspendare din funcție a doi șefi din instituție!

Primarul Flutur a semnat dispoziția de suspendare din funcție a doi șefi din instituție!

În baza adresei oficiale trimisă la Primăria Botoșani de Direcția Națională Anticorupție, privitor la trimiterea în judecată a mai multor funcționari din cadrul instituției, în dosarul Uvertura Mall, primarul Cătălin Flutur a semnat dispoziția de suspendare din funcție a doi șefi care sunt inculpați în acest dosar.

Pe perioada derulării procesului, Ioan Apostu, secretarul primăriei, și Cezar Puiu, șeful Serviciului Patrimoniu, vor fi suspendați din funcție. Cei doi se află în concediu de odihnă, dispozițiile prin care au fost suspendați urmând a le fi transmise prin Poștă.

"Am semnat decizia de suspendare până la rezolvarea problemei. Ca întotdeauna locul îl va ține doamna Oana Georgescu, șefa Oficiului Juridic", a declarat primarul Cătălin Flutur.

Primarul Cătălin Flutur, administratorul public al municipiului, Adriana Zăiceanu, şi secretarul municipiului, Ioan Apostu, au fost trimişi în judecată de DNA în "Afacerea Mall", infracţiunile puse în sarcina acestora fiind abuz în serviciu având ca rezultat obținerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit în formă continuată, respectiv complicitate la abuz în serviciu.

Alături de cei trei vor ajunge în faţa judecătorilor Cezar Puiu, șef al Serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Botoşani, şi Mihaela Gontineac, jurist, respectiv secretar în cadrul Primăriei Municipiului Botoşani, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu având ca rezultat obținerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit.

 

Spune-ne opinia ta