Primăria Botoșani mai are nevoie de angajați

Primăria Botoșani mai are nevoie de angajați

Primul ministru Florin Câțu, a declarat în cursul acestei săptămâni, că la nivelul aparatului central cât și cel local al administrației există prea mulți angajați care nu își justifică activitatea, mulți fiind sinecuri ale partidelor politice. Acesta a mai precizat că așteaptă soluții din partea celor din administrație, restructurarea unor posturi fiind una dintre soluții.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei s-a arătat deranjat de abordarea primului ministru, considerând că la nivelul administrațiilor publice locale există deficit de personal.

Este o discuție mai largă cu accente filozofice, în care decizia este împărțită între Guvern și autoritățile locale. Există un principiu în Carta Europeană a Administrației Publice în care se spune că principiile subsidiarității este respectat, în care decizia este mai aproape de cetățean. Noi nu avem această decizie lăsată la latitudinea autorităților locale. Apar ingerințe ale Guvernului, care spun că salariile sunt plafonate la salariul maxim al viceprimarului, după care autoritățile locale hotărăsc. Este cumva jumi -juma, nu avem nici putere de decizie, dar nici nu suntem constrânși în vreun fel. Puteau să spună așa: Salariile sunt la latitudinea Consiliului Local, în funcție de bani”, a declarat edilul municipiului.

La nivelul Primăriei Municipiului există deficit de personal, primarul Cosmin Andrei afirmând că ar trebui ca autoritățile locale ar trebui să decidă singure în privința salarizării și a numărului de angajați. Din punctul de vedere al primarului, la nivelul Primăriei ar mai fi necesare o serie de angajări pentru rezolvarea problemelor orașului.

 

Spune-ne opinia ta