Primar din județul Botoșani, în conflict de interese penal!

Un primar din județul Botoșani a fost găsit în conflict de interese penal de Agenția Națională de Integritate (ANI), fiind deja sesizate și organele de cercetare penală.

Primar din județul Botoșani, în conflict de interese penal!

Este vorba de Ștefan Dulgheru, primarul comunei Leorda.

Potrivit ANI, în calitate primar, a semnat în anul 2013 contractul de concesiune încheiat cu Cooperativa Agricolă „Libertate și Prietenie” (în cadrul căreia persoana evaluată a deținut funcția de administrator), precum și inițierea proiectelor de hotărâre care au stat la baza încheierii contractului menționat.

 "Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către DULGHERU ȘTEFAN a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României", se arată într-un comunicat al ANI. 

Cel vizat susține că poate proba cu documente că nu a încălcat legea. 

"Nu am cum să fiu în conflict pentru că în anul 2013 eu nu eram administratorul acelei asociații. Am fost administrator în perioada 2010-martie 2012. În iunie eu am fost ales primar și cu trei luni înainte de a ajunge primar deja nu mai făceam parte din acea asociație. Am acte cu care pot să probez. Discutăm cu documentele în față. În plus, contractul a fost încheiat de către Consiliul Local, nu de primar", a declarat primarul comunei Leorda, Ștefan Dulgheru.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O ocrotitoare și binefăcătoare a câinilor maidanezi, propusă pentru titlul de Cetățean de onoare al municipiului Botoșani

astăzi, 17:42
1081

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din data de 29 noiembrie va fi și un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de onoare lui Heike Lindlohr, fondatoarea...

Marcela Motoc aduce "Fata din Curcubeu" la Botoșani!

astăzi, 17:30
170

De pe scenele pariziene, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Botoșani. Un text de Lia Bugnar și o actriță care a străbătut lumea pentru ca într-un târziu ea, lumea, să &icir...

Intervenţie a salvatorilor botoșăneni la simularea unui accident aviatic -FOTO

astăzi, 16:23
361

Potrivit scenariului, în urma unui accident aviatic s-a produs un incendiu în pădurea Gorovei. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului cu ajutorul unui elicopter cu dispoz...