Preşedintele CJ, despre protestul de la Manoleasa: "Bănuiesc că oamenii nu au ieşit că drumul nu are patru benzi asfaltate"

Preşedintele CJ, despre protestul de la Manoleasa: "Bănuiesc că oamenii nu au ieşit că drumul nu are patru benzi asfaltate"

Preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, consideră îndreptăţit protestul locuitorilor din comuna Manoleasa, care cer asfaltarea drumului naţional 24C, Manoleasa-Rădăuţi Prut.

Şeful judeţului are speranţe că în acest an vor fi alocate fonduri pentru continuarea lucrărilor la acest drum, care acum este pietruit.

“Oamenii, în general, când ies în stradă ies pentru ceva anume şi bănuiesc că nu au ieşit că drumul nu are patru benzi asfaltate. Au ieşit că drumul este prost. Sunt şanse ca lucrările să continue. Până nu demult era drum naţional de pământ, acum este drum naţional pietruit. Suntem totuşi în secolului XXI, noi, Botoşaniul, facem şi noi parte din reţeaua de drumuri naţionale a României şi cred că îşi vor apleca guvernanţii privirea şi spre noi. Semnale în sensul acesta sunt”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

 În jur de 200 de autovehicule au mărşăluit, duminică, între Liveni şi Miorcani, singura revendicare a cetăţenilor fiind asfaltarea acestui drum naţional. 

 

Spune-ne opinia ta