Politicienii se pregătesc de campanie electorală. Botoșănenii înoată în noroaie. "E un dezastru!" FOTO

Zilele trecute, Liviu Dragnea făcea o declarație mai mult decât emoționantă în fața social-democraților: "Noi am avut ca obiectiv important să scoatem satul românesc din noroi". Îl invităm pe primul social-democrat al României să se încumete pe drumurile din județul Botoșani. 

Politicienii se pregătesc de campanie electorală. Botoșănenii înoată în noroaie. "E un dezastru!" FOTO

În fiecare zi sosesc pe adresa redacției imagini cu dezastrul din județ. Drumurile mocirloase îi duc pe oameni în pragul disperării. Nu mai cred în promisiuni, nu mai caută sprijin la autorități. Oamenii politici fac declarații pompoase, pe care le-au mai făcut și în anii din urmă, iar "rezultatele" se văd cu ochiul liber: gropi, noroi, nervi. Acolo unde, cu greu, s-au reabilitat drumuri, ele încep să se deterioreze.

Botoșănenii plecați peste graniță spun că de la un an la altul România - și în special satele din Botoșani - pare să se afunde tot mai mult în mocirlă. Cei rămași acasă se plâng că nici nu mai îndrăznesc să își invite rudele din alte județe, pentru că rușinea pe care o trăiesc de fiecare dată când ajung pe drumurile din Botoșani este usturătoare.

"E un dezastru", ne scrie astăzi un cititor, trimițându-ne mai multe imagini cu drumul Zahoreni – Borolea. În toamna anului 2018, eram informați că a fost semnat ordinul de începere a execuției lucrărilor pentru drumul județean DJ 294C Manoleasa – Zahoreni – Borolea, care va fi modernizat pe o lungime de 7 km. Lucrările sunt executate de către asocierea de firme formată din S.C. Cornell`s Floor S.R.L., Transporturi Auto S.A. și S.C. Big Conf S.R.L., în care lider de asociere este S.C. Cornell`s Floor S.R.L, desemnată câștigătoare a contractului de lucrări în urma unei licitații. Contractul, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa II, are o valoare ce se ridică la 10.807.549 lei, iar termenul de execuție a lucrărilor, prevăzut în contract, este de 8 luni. Ne aflăm, așadar, la jumătatea celor 8 luni. 

Oamenii spun că până acum nu s-a turnat asfalt pe drumul respectiv. "Măcar să tragem un semnal", transmit cetățenii, îngrijorați că vor rămâne îngropați în noroaie pentru încă mulți ani.

Și cetățenii din Mănăstireni (Unțeni) sunt la fel de supărați de ceea ce se întâmplă în localitatea lor. "Sunt gropi de jumătate de metru sau chiar mai mari", spune un cetățean. (foto jos)

Nu sunt singurele localități aflate în această situație. "Cred că toate drumurile din comunele județului sunt în aceiași stare deplorabilă și nu ne vede nimeni, doar atunci când trebuie să ieșim la vot își mai aduc aminte primari de noi și încep promisiunile", spune un botoșănean.

În iarna 2016-2017, sătui să mai circule pe un drum care arată ca acum 30 de ani, zeci de șoferi au mărșăluit cu mașinile între Dângeni și Mihălășeni. Oamenii doreau să atragă în acest mod atenția asupra stării proaste a carosabilului, sperând ca și acest tronson, ca multe altele din județ, să intre cât mai curând în atenția autorităților. Care era situația în 2017, vedeți aici

Astăzi, locuitorii din zonă nu mai au speranțe și, mai ales, nu mai cred nici ei în promisiuni. "Au trecut doi ani de la protest, timp în care nu a fost realizată nici măcar o mică îmbunătățire a drumului DJ 294 Mihălășeni - Dângeni. Ce s-a schimbat în doi ani?", spune un cetățean. (vedeți foto jos cu drumul în iarna 2018-2019)

În acest timp, politicienii noștri fac liste pentru alegerile viitoare, se întrec în declarații despre creștere economică, nivel de trai, salarii și pensii îndestulătoare. Liviu Dragnea însuși rostea entuziasmat chiar zilele trecute: "Oamenii, în special din satele româneşti şi din oraşele mici şi nu numai, încep să vadă cum s-a ridicat nivelul de civilizaţie de acolo şi de acces la civilizaţie, la condiţii civilizate de trai". Și Liviu Dragnea face și o dezvăluire mai mult decât emoționantă în fața social-democraților: "Noi am avut ca obiectiv important să scoatem satul românesc din noroi".

Îl invităm pe primul social-democrat al României să se încumete pe drumurile din județul Botoșani. 

Citeste si Și ei sunt plătitori de taxe: "Suntem disperați, nu interesează pe nimeni de noi", strigă oamenii dintr-o comună botoșăneană! FOTO

Drumul Zahoreni – Borolea​:











Localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, județul Botoșani:








DJ 294 Mihălășeni - Dângeni (sursa: DJ 294 Mihălășeni - Dângeni)






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Donația care traversează Europa: haine și jucării de la românii din Newcastle, pentru o comună din Botoșani

Marţi, 20 August 2019
379

Parohia ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Newcastle (Marea Britanie) a organizat un demers umanitar pentru a ajuta locuitorii aflați în situații financ...

Revoluție culturală: un robot slujeşte într-un templu budist din Japonia!

Marţi, 20 August 2019
142

Un robot, numit Kannon, după zeitatea budistă a milosteniei, slujeşte în templul Kodaiji din Kyoto.Adesea, religiile par a se afla de partea baricadei care valorizează viaţa oamenilor ...

Octav Onicescu, de pe treptele de la Laurian până în cărțile de istorie ale civilizației: "Veţi crea, veţi avea; nu veţi crea, nu veţi avea; nu veţi fi!"

Marţi, 20 August 2019
191

Octav Onicescu este unul dintre cei mai străluciţi matematicieni din toate timpurile, cu o contribuţie importantă în mai toate ramurile matematicii, atât teoretice cât şi aplica...