Planuri pentru amenajarea unor parcări la intrările în municipiul Botoşani

Planuri pentru amenajarea unor parcări la intrările în municipiul Botoşani

Pe noul exerciţiu financiar în care municipalitatea botoşăneană poate primi 32 de milioane de euro de la Uniunea Europeană sunt gândite şi mai multe proiecte ce ţin de infrastructura rutieră.

Primarul Cătălin Flutur a precizat că unul dintre proiectele avute în vedere şi care ar putea fi implementat cu bani europeni vizează amenajarea unor parcări la intrările în municipiul Botoşani, în condiţiile în care oraşul este agolmerat, numărul maşinilor fiind într-o continuă creştere.

“Avem posibilitatea de a amenaja nişte parcări la intrarea în municipiu, la fiecare intrare, sau măcar în una, două locaţii, pentru că acesta este sensul axei respective din POR. Cei care vin cu maşinile din judeţ, cu microbuze, dubiţe, sau chiar cei din oraş, să le oferim o parcare la intrarea în municipiu şi ei de acolo să folosească transportul local. Avem foarte multă treabă”, a precizat primarul Cătălin Flutur. 

 

Spune-ne opinia ta