Parlamentari botoşăneni, faţă în faţă cu sindicaliştii nemulţumiţi de proiectul legii salarizării FOTO

Majoritatea reprezentanţilor judeţului Botoşani în Parlamentul României au răspuns vineri dimineaţă invitaţiei Instituţiei Prefectului de se întâlni cu liderii sindicatelor botoşănene, nemulţumite de prevederile legii salarizării.

Parlamentari botoşăneni, faţă în faţă cu sindicaliştii nemulţumiţi de proiectul legii salarizării FOTO

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

Este o întâlnire pe care sindicaliştii o cer de aproape o lună de zile parlamentarilor şi abia acum au reuşit să-şi armonizeze agenda în aşa fel încât să onoreze invitaţia la discuţii. Senatorul Lucian Trufin şi deputatul Costel Lupaşcu lipsesc de la întâlnirea cu sindicaliştii.

Sunt prezenţi însă directorii instituţiilor subordonate Ministerului Muncii- şeful ITM, Daniela Lozneanu, şeful AJPIS, Sebastian Tocariu, directorul AJOFM, Teodor Dimitriu.










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Strigătul disperat al unui botoșănean care vrea să își salveze copilul. ”Atunci am descoperit inflamația de pe cerebel…”

astăzi, 12:46
58

”Pe 1 ianuarie fiind la Botoșani în vizită la părinții mei, ne-am internat la spital acolo, unde a stat o săptămână făcându-i-se diferite investigații cu rezultatele a...

Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor făcute de alți șoferi. Există o singură condiție!

astăzi, 11:50
81

Un proiect de ordonanță prevede că imaginile surprinse astfel pot fi trimise polițiștilor, iar în baza lor, s-ar putea da amenzi. Asta ar putea contribui la reducerea numarului de accidente...

Patru ani de închisoare după ce a tâlhărit o studentă în centrul Sucevei, bărbatul a fost prins în Botoșani!

astăzi, 11:08
50

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, aflat în arest preventiv din luna ianuarie a acestui an pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, un f...