Administrație

Aleșii locali au respins achiziția Casei Mavrocordat

Luni, 12 Iulie 2021 786

Reuniți în cadrul unei ședințe extraordinare la nivel de Consiliu Municipal, consilierii locali au respins astăzi prin vot aprobarea folosirii dreptului de preemțiune și cumpărarea f...

La Botoșani, ca în Evul Mediu: Nici să faci un drum nu poți. Instalațiile de dirijare a traficului de pe drumul Prăjeni – Plugari, vandalizate

Luni, 12 Iulie 2021 2567

Deși liderii administrației județene au făcut eforturi pentru a porni și face drumul Prăjeni – Plugari, botoșănenii par mai degrabă dornici să saboteze realizarea acestor lucrări. Cel...

Trei contestații depuse pentru finanțarea sportului de la Botoșani

Luni, 12 Iulie 2021 343

Scandalul iscat în urma alocării milionului de lei clubului de handbal Magnum, a condus la depunerea unor contestații din partea clubului FC Botoșani, dar și a clubului de baseball cât...

La Copălău au început lucrările la implementarea unei rețele de gaze naturale

Luni, 12 Iulie 2021 1666

"Patria Usturoiului" își face rețea de gaz. La Copălău, una din cele mai renumite comune din România, imagine creată mai ales datorită culturilor locale de usturoi, au...

Primăria vrea să cumpere Casa Mavrocordat

Luni, 12 Iulie 2021 705

Potrivit  prevederilor legale privind protejarea monumentelor istorice, reprezentanții autorităților județene sau locale pot solicita dreptul de preemțiune asupra unor imobile aflate î...

Fonduri alocate pentru FC Botoșani

Luni, 12 Iulie 2021 671

Reprezentanții municipalității au decis ca în acest an să aloce bani pentru cluburile sportive atât pe legea 350 cât și pe legea 69.Potrivit primarului Cosmin Andrei, conduc...

Zecii de avarii ale Nova Apa Serv SA așteaptă intervenția constructorului

Luni, 12 Iulie 2021 556

Constructorul care execută lucrările de refacere în urma intervențiilor la avarii efectuate de către Nova Apa Serv SA la rețelele de apă și canal s-a apucat, în sfârșit de lu...

Luni va avea loc o nouă licitație publică deschisă pentru rezervarea locurilor de parcare

Duminică, 11 Iulie 2021 1353

Consiliul Local al Municipiului Botoșani organizează luni, 12 iulie 2021, o nouă licitație publică deschisă, cu strigare, pentru rezervarea locurilor neplătite pentru anul 2021 și nou-amenajat...

Eugen Țurcanu îl contrazice pe primarul Cosmin Andrei

Vineri, 9 Iulie 2021 823

Directorul Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement, consilierul local Eugen Țurcanu susține că sumele care s-au alocat direcției pe anul 2021, o sumă în jur de 130.000 de lei pent...

Compartiment inteligent la Nova Apa Serv SA: Vor putea identifica toate furturile de apă din județ

Vineri, 9 Iulie 2021 3632

În vederea eficientizării și a creșterii productivității, reprezentanții companiei de apă și-au propus ca în perioada următoare să implementeze o serie de măsuri, care să mai r...

Primarul Cosmin Andrei l-a luat din nou în colimator pe Eugen Țurcanu

Vineri, 9 Iulie 2021 748

Deși mocnite, disensiunile dintre primarul municipiului Cosmin Andrei și alesul local Eugen Țurcanu, care este și director al Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement, se pare că au că...

Primăria Botoșani și-a propus să modernizeze rețeaua de internet urbană

Vineri, 9 Iulie 2021 407

Montată cu ani în urmă, dar încă funcțională, rețeaua de internet a municipiului Botoșani, care este gratuită pentru toți cei care accesează rețeaua din spațiul public, se pare...