Orgolii faultate într-o chestiune de maxim interes, dar tratată cu "mecanisme de coping". Strategia de luptă antidrog, aprobată de consilierii judeţeni

Ce ar fi trebuit să fie o pură formalitate într-o chestiune de maxim interes, s-a transformat într-un război al vorbelor aruncate peste masa ovală din Sala "Nicolae Iorga" a Palatului Administrativ.

Orgolii faultate într-o chestiune de maxim interes, dar tratată cu "mecanisme de coping". Strategia de luptă antidrog, aprobată de consilierii judeţeni

   Foto: Ştiri.Botoşani.Ro

Acolo unde s-au adunat consilierii judeţeni pentru a da un vot, la fel ca şi în anii anteriori, pe un "Plan local de acţiune 2017- 2020 pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog 2014- 2020".

Consilierul liberal Radu Anton a ridicat însă problema lipsei de responsabilitate a instituţiilor chemate să adopte acest plan în condiţiile în care nu fac nimic. "Problema consumului de droguri cred că trebuie să fie o problemă extrem de serioasă într-o societate la nivelul anului 2017 şi în primul rând fiecare dintre noi să avem responsabilitatea mandatului pe care îl avem, dat de alegători, privind starea de sănătate a judeţului, inclusiv din acest punct de vedere privind consumul de droguri. Am analizat şi studiat în detaliu acest plan în cadrul Comisiei Juridice şi punctul de vedere al tuturor membrilor acestei comisii a fost că acest Plan reprezintă o copie literă cu literă și virgulă cu virgulă a planului adoptat prin Hotărârea CJ în 2014, atât obiectivele cât şi acţiunile sunt generale, deşi el este prezentat sub formă de tabel şi capul de tabel prevede termene de evaluare, aceştia nu sunt prezentaţi cu concreteţe, respectiv acele acţiuni nu vizează un public- ţintă, o zonă-ţintă. Mai mult, în dezbaterea acestui document nu am avut la dispoziţie şi nu am reuşit să avem o analiză clară a fenomenului consumului de droguri în judeţul Botoşani, judeţ aflat la graniţa Europei, cu multe implicaţii. Vă propun ca acest plan să fie aplicat şi asumat de toate instituţiile implicate în prevenirea şi evitarea consumului de droguri. De asemenea, am întrebat atunci cine face evaluarea. Mi s-a spus: eu, adică o singură persoană. Suntem NESERIOŞI! Dacă avem responsabilitatea mandatului primit, vă propun ca el să fie completat, semnat de toate instituţiile implicate în combaterea acestui fenomen şi asumat de acestea", a declarat Radu Anton.

În replică, Gheorghe Nazare, consilier judeţean şi preşedinte al ATOP, a ţinut să-l contrazică pe Radu Anton. "Ceea ce a întocmit domnul Axinciuc (Vlad Axinciuc, coordonator Centrului Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidroh- CPECA) la acest material reprezintă un plan- cadru. Acest plan este transmis la toate instituţiile cu care se colaborează, dânşii îşi extrag sarcinile concrete şi acolo vom regăsi activităţile care se vor regăsi la nivelul fiecărei instituţii", a explicat consilierul PSD.

Colegul său de partid, Florentin Pietraru, a remarcat însă limbajul puţin explicat în acest plan. "Mă aşteptam ca acest plan să fie mai concret pentru judeţul Botoşani, dar merg pe principiul românesc: "cum n-am înţeles nimic, aşa să nu se întâmple nimic" (râsete în sală, n.r.) Voiam să-l întreb pe domnul Axinciuc, este aici un proiect adresat elevilor de gimnaziu. El sună cam aşa: Implementarea unui proiect local de educaţie nonformală în vederea dezvoltării personalităţii de tip asertiv şi a mecanismelor de coping necesare în adoptarea deciziilor. Aş vrea ca domnul Axinciuc să ne explice", a spus Florentin Pietraru.

Lămuririle au venit cu un ton iritat din partea lui Vlad Axinciuc, coordonatorul CPECA amintindu-i lui Radu Anton că în 2014 a aprobat acest plan în momentul în care făcea parte din Colegiul Prefectural. Mai mult, a dat citire unui argument în care au fost înşirate activităţile CPECA, însă finalul a fost remarcabil.

"În eventualitatea unui vot final negativ din partea dumneavoastră ar însemna, apreciere personală, să nu acordaţi importanţa cuvenită eforturilor care se impun în acest domeniu şi care se fac, să faceţi notă discordantă interesului comunităţii pe care o reprezentaţi în cadrul acestei comunităţi. Pentru Centrul Antidrog, acest lucru ar duce la nerespectarea unor termene stabilite prin dispoziţii şi ordine primite de la nivel central, al Ministerului Afacerilor Interne. Şi ca să-i dau un răspuns şi domnului consilier (Pietrariu, n.r.), în acel proiect este vorba de a face pe tineri să stea departe de consumul drogurilor, să reziste la presiunea factorilor externi şi interni în ceea ce priveşte fenomenul consumului de droguri. Când vorbim de asertivitate, când vorbim de a face faţă presiunii grupurilor, domnule consilier judeţean”, a declarat Vlad Axinciuc.

Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, a taxat intervenţia acestuia. "O recomandare, dacă-mi permiteţi. Nu mai fiţi atât de imperativ în recomandările pentru consilierii judeţeni, că nu e cazul".

Pe tema drogurilor au mai avut intervenţii şi Stelian Pleşca şi Ion Diaconu, arătând că fenomenul a depăşit de mult un "moft", numărul consumatorilor fiind în creştere de la an la an, iar soluţiile prezentate sunt deja depăşite. "Ar trebui să vedeţi unde ţin tinerii drogurile atunci când merg la festivalul Untold. Sub limbă! Iar printre tinerii aceia se află şi botoşăneni", a spus Ion Diaconu.

Convinşi de utilitatea sau inutilitatea planului, aleşii judeţului au votat în consecinţă, proiectul trecând cu majoritate de voturi.

 

Spune-ne opinia ta