Nova Apa Serv aproape de ieșirea din colaps

Nova Apa Serv aproape de ieșirea din colaps

Managerul companiei de apă, juristul Albert Tănase, a declarat că negocierile cu societatea Aquaterm, în privința achitării datoriilor, sunt pe ultima sută de metri.

În cursul zilei de marți, 26 ianuarie, începând cu orele 12.00, reprezentanții Consiliului Județean, ai regiei de apă și nu în ultimul rând emisarii societății Aquaterm, se vor așeza la masa tratativelor, se pare că pentru o negociere finală.

Într-adevăr cred că suntem pe ultima sută de metri în privința acestei negocieri, atât de importantă pentru societatea noastră cât și pentru botoșăneni. Implicarea Consiliului Județean a fost esențială. Ce nu am reușit noi ca societate, au reușit cei din CJ, în frunte cu doamna președintă Doina Federovici. Am ajuns la un acord de principiu, pe care sperăm ca mâine sa-l tranșăm și în scris pentru bunul mers al societății cât și pentru abonații noștri”, a declarat directorul general al Nova Apa Serv SA, Albert Tănase.

La negocierile de mâine, Consiliul Județean l-a mandatat pe vicepreședintele Dorin Birta să se ocupe în mod expres de rezolvarea problemelor de la compania de apă.

 

Spune-ne opinia ta