Tradițiile românilor: Sfântul Vasile cel Mare. Tradiții și superstiții în prima zi a anului

Tradițiile românilor: Sfântul Vasile cel Mare. Tradiții și superstiții în prima zi a anului

Anul Nou începe, la 1 ianuarie, cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”.

Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.

Legenda populară spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat-o chiar pe cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

Cine a fost Sfântul Vasile

Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate.

Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie.

A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică.

Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.

A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Cine are astăzi onomastica

Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul „basileios”, care la rândul lui înseamnă „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.

Peste 530.000 de români îşi sărbătoresc onomastica vineri, de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare.

Conform datelor de la Direcţia de evidenţa persoanei, este vorba despre 452.144 de bărbaţi şi 80.619 femei. Cel mai des întâlnit prenume în rândul bărbaţilor este Vasile - purtat de 431.390 de persoane. Se mai regăsesc următoarele prenume derivate: Sica/Sică - 382 de persoane, Sile - 439, Silica/Silică - 227, Vasi - 120, Vasilica/Vasilică - 20.407. La femei, cel mai des întâlnit este prenumele Vasilica - 77.469. Mai sunt regăsite derivatele numelui: Sica - 862 de persoane, Silica - 519, Vasi - 24, Vasila - 370, Vasilca - 1.375.

Sorcova, cea mai cunoscută tradiție de Sfântul Vasile

La trecerea dintre ani şi pe 1 ianuarie copiii obişnuiesc să meargă cu sorcova din casă în casă, pentru a le ura oamenilor bogăţie şi sănătate.

Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat și un colopoţel.

Copiii îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.

Alte obiceiuri de Sfântul Vasile

Totodată, în prima zi a noului an, se păstrează în unele zone obiceiul colindatului cu o căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie denumită „Colindul cu Vasilica” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, colindătorii se despart, dezgătind căpăţâna şi luându-şi fiecare ce a pus, iar din ea fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis pentru anul respectiv.

Un alt obicei este cel al Dezlegării Anului. Grupuri mici sau cete de feciori dezleagă anul şi rodul colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei. De asemenea, feciorii dezleagă cununiile cu un descântec: „Slobozim câşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.

Ce e bine să faci în prima zi a anului

Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul şi să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug.

Tot de Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.

De Sfântul Vasile se zice că este bine să bei mult vin, existând credinţa că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.

Predicția vremii de Sfântul Vasile

Şi în ceea ce priveşte vremea, tradiţia populară are numeroase interpretări. Astfel, potrivit tradiţiilor, cum este ziua de Anul Nou aşa va fi tot anul: bun sau rău.

De asemenea, credinţa populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii.

Dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului.

Dacă noaptea de Anul Nou este „lină şi senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.

Semnificații magice atribuite zilei de 1 ianuarie

Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de prima zi din noul an, în care se sărbătoreşte Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

În ziua de Sfântului Vasile cel Mare e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

Tot la ţară, fetele nemăritate obişnuiesc să construiască punţi din două crenguţe de măr dulce, de care leagă busuioc, o pară de argint cu fir de aţă roşu, un inel, o batistă şi un şir de mărgele, pentru vedea cum va fi alesul. Astfel, dacă puntea este plină de brumă, fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mai puțini nervi și timp scutit pentru șoferi: Rută ocolitoare la Dumbrăveni! (video)

astăzi, 15:29
17

Șoferii care circulă de la Botoșani la Suceava sau de la Suceava la Botoșani și trec prin Dumbrăveni ar putea să fie scutiți de nervi, dar și să economisească timp.Asta după ce Ioan Pa...

Un corp al Spitalului „Mavromati” intră în reabilitare. Unde va fi mutată activitatea?

astăzi, 14:41
174

De săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a corpului de clădire care găzduiește bucătăria, dar și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșan...

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
306

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...