Judeţul Botoşani, pe primul loc pe ţară la o cultură specială

Judeţul Botoşani se află pe primul loc pe ţară la o cultură ce necesită autorizare specială, respectiv cânepa. Potrivit conducerii Direcţiei Agricole, în anul 2017 a fost cultivată o suprafaţă totală de 840 de hectare. 

Judeţul Botoşani, pe primul loc pe ţară la o cultură specială

Premisele sunt optimiste şi pentru anul viitor, în condiţiile în care estimările vizează o suprafaţă cultivată cu cânepă de peste 1000 de hectare. În acelaşi timp, la Dorohoi se intenţionează construcţia unei fabrici pentru procesarea cânepii şi obţinerea uleiului. 

"Suntem pe primul loc în România ca suprafaţă de cânepă cultivată şi anul viitor această suprafaţă va creşte. Nu este dificil de autorizat, chiar în cursul acestei săptămâni am avut discuţii cu producătorii. Va fi şi o fabrică de procesare ce va produce ulei", a declarat Cristian Delibaş, director al Direcţiei Agricole. 

Cânepa se cultivă pentru conţinutul său în fibre naturale în procent relativ ridicat şi pentru seminţele bogate în ulei sicativ. Fibrele de cânepă sunt mai lungi decât cele de in, foarte durabile şi destul de rezistente. Ele se utilizează la confecţionarea unei game largi de produse textile, rezistente la putrezire chiar şi aflate în apă. Fibrele scurte (câlţii) se folosesc la confecţionarea saltelelor precum şi ca material izolator. 

După anul 1989 cânepa se cultivă doar cu o autorizaţie specială eliberată de DADR şi supervizată de departamentul de narcotice al Poliţei.

Caracteristic cânepii este faptul că, indiferent de varietate sau de zona în care aceasta este cultivată, ea biosintetizează un compus chimic cu efect halucinogen - tetrahidrocanabinol (THC) - a cărui concentraţie este influenţată de factori pedoclimatici, valoarea acestuia crescând necontrolat în verile deosebit de călduroase.

Datorită prezenţei acestui compus în compoziţia chimică a plantei, produsele vegetale obţinute din Cannabis sativa (indiferent de specia cânepei din care acestea s-au obţinut), au fost introduse sub controlul legislaţiei internaţionale (Convenţiile Naţiunilor Unite din 1961 şi 1971) şi naţionale (Legea nr. 143/2000).

Prin Convenţia Unică asupra stupefiantelor, semnată la New York în 1961, la care România a aderat, comunitatea internaţională şi-a manifestat hotărârea fermă de a lupta împotriva oricăror operaţiuni ilicite legate de planta de cannabis (indiferent de concentraţia de THC). 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

astăzi, 21:57
319

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

astăzi, 20:24
47

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

astăzi, 19:40
65

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...