Încă o primărie din județ vizată de un control al Prefecturii!

Nemulțumirile cetățenilor dintr-o comună din județul Botoșani se vor lăsa cu un control din partea Instituției Prefectului.

Încă o primărie din județ vizată de un control al Prefecturii!

Trei localnici din comuna Prăjeni s-au întâlnit, joi, cu prefectul Dan Șclincu căruia i-au adus la cunoștință problemele cu care se confruntă în relația cu cei care conduc primăria.

Ioan Mihalciuc, din satul Câmpeni, a spus că a licitat pentru şase trupuri de păşune, a câştigat trei, însă va concesiona doar unul. Ceea ce-l supără este însă faptul că primăria i-l va da în concesiune pe cel mai mare, pentru care va plăti aproape 700 de lei, şi nu pe cel pe care şi-l doreşte.

Mai mult, potrivit acestuia, rudele primarului au câştigat la licitaţie cea mai mare parte din păşune, în jur de 60 de hectare din cele 110 scoase la licitaţie.

Prefectul Dan Șclincu le-a spus cetățenilor să facă o sesizare în scris și va emite un ordin prin care va trimite Corpul de control să facă o serie de verificări la Primăria din Prăjeni.

"Așteptăm o sesizare scrisă din partea locuitorilor comunei Prăjeni care au fost la Instituția Prefectului. Voi trimite o echipă de control să verifice legalitatea actelor administrative emise de unitatea administrativ-teritorială. Nemulțumirea este că nu li s-a acordat concesiunea pe suprafețele pentru care au licitat",  a declarat prefectul Dan Șlincu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Covoare asfaltice pe mai multe drumuri judeţene. Unde se va interveni!

Luni, 5 Februarie 2018
1427

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a transmis către Consiliul Judeţean o situaţie cu lucrările de întreţinere şi reparaţii ce vor fi făcute anul acesta pe tronsoanele de dr...

Modificări în grupul PNL din Consiliul Judeţean

Luni, 5 Februarie 2018
716

Doi consilieri judeţeni aleşi pe listele PNL, în urma scrutinului din 2016, renunţă la mandatele din Consiliului Judeţean, locul acestora urmând a fi luat de supleanţi.Unul dintr...

Consilier local, nemulţumit de funcţionarea iluminatului public din Botoşani: "Suntem defazaţi"

Duminică, 4 Februarie 2018
486

Iluminatul public în municipiul Botoşani este o problemă readusă frecvent în discuţie în cadrul sedinţelor de Consiliu Local.  Aşa s-a întâmplat şi la ultima ...