Impozit majorat cu 200%, la Botoșani! Cine trebuie să îl plătească!

Consilierii locali din municipiul Botoșani au aprobat, marți, nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2017. Birurile vor rămâne la același nivel ca în anul care tocmai se închieie, o singură majorare fiind operată, la impozitul pentru clădirile și terenurile neîngrijite.

 

Impozit majorat cu 200%, la Botoșani! Cine trebuie să îl plătească!

Propunerea de majorare a impozitului pentru clădirile neîngrijite a venit din partea consilierului liberal Eugen Țurcanu. Acesta speră ca prin luarea unei astfel de măsuri proprietarii imobilelor abandonate să nu mai fie atât de delăsători și să le lase în continuare să fie adevărate focare de infecție, sau chiar un pericol. 

"În proiectul de hotărâre propus impozitul pentru clădirile neîngrijite se majorează cu 100%. În Codul Fiscal este precizat că acest lucru este posibil și la terenuri. Discuția avută cu directorii de la Direcția de Taxe și Impozite Locale anterior ședinței mi-au spus că nu se poate și la terenuri deoarece nu avem criterii de încadrare definite. Asta înseamnă că mai pierdem un an încercând să mai reformăm puțin orașul. Vin cu propunerea de a majora acel procent, Codul Fiscal ne permite să mergem cu până la 500%. Avem cazul cel mai elocvent, o clădire părăsită din zona Bulevardului, vizavi de Complex, aflată într-o avansată stare de degradare, lăsată în mod intenționat de actualul proprietar, cine o fi el. Nu mai vorbim de tot felul de terenuri lăsate de izbeliște care sunt adevărate focare de infecție și pot pune în pericol viața unor persoane care se duc pe acolo. Propun majorarea acestui impozit cu 400%, nu cu 100%. E un mod de a transmite cetățenilor să dea un aspect civilizat orașului", a spus Eugen Țurcanu.

Viceprimarul Cosmin Andrei a propus un procent mai mic de majorare, dar fiind că și în anul 2016 s-a aprobat o creștere a impozitului pentru clădirile neîngrijite.

"Acest impozit a fost modificat acum un an de zile pentru clădiri, cu un procent de 200%. Într-adevăr nu s-a modificat cuantumul impozitului pentru terenuri, dar nu știu dacă procentul este unul potrivit, ținând cont că este o reglementare nouă poate ar trebui să fie un prag mai ușor de suportat, dar dacă nu avem norme de aplicare, ca la clădiri, înseamnă că modificăm degeaba impozitul pe terenuri", a spus Andrei.

Primarul a cerut explicații de la reprezentanții Direcției de Impozite și Taxe Locale vizavi de posibilitatea majorării impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite, în cele din urmă fiind introdusă o anexă la proiectul de hotărâre prin care s-au specificat condițiile pentru ca un teren să fie încadrat în categoria "neîngrijit". 

"Trebuie să dăm un mesaj unor proprietari de terenuri și clădiri care sunt vândute și cu sute de mii de euro. Nu avem vreo problemă cu persoanele care au proprietăți dar ideea este că oricum au plus valoare și să strângi gunoiul pe un teren lăsat în paragină nu mi se pare o investiție teribilă", a mai spus Eugen Țurcanu. 

"Să obligăm și proprietarii de terenuri care nu le îngrijesc, și este bine ceea ce ați surprins în amendament, pentru cei care nu își îngrijesc terenurile cu o majorare de 100%, iar pentru cei cu clădirile neîngrijite, care prin hotărârea de anul trecut au avut o majorare de 100%, să mergem acum la 200%. Verificarea trebuie să meargă la Poliția Locală. Dacă vom lua în calcul niște sume pe care nu le vom putea încasa ne va afecta la partea de buget. Valorile nu sunt mari, se ridică la câteva mii de lei", a afirmat și primarul Cătălin Flutur.

Consilierii locali au votat majorarea impozitului pentru clădirile neîngrijite cu 200%, iar pentru terenurile neîngrijite cu 100%.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Fără bonusuri financiare pentru cei din conducerea unei societăți subordonată Consiliului Local

astăzi, 12:55
103

Membrii Consiliului de Administrație de la societatea Urban Serv nu se vor bucura anul acesta de bonusul financiar pe care l-au încasat în anii anteriori, pe lângă indemnizație.&n...

Posturi de şefi desfiinţate la Urban Serv!

astăzi, 12:24
274

Potrivit directorului Urban Serv, Simion Drelciuc, în noua organigramă nu se mai regăsesc 25 de posturi, dintre care şase sunt de conducere. Majoritatea persoanelor care ocupau aceste posturi...

Patinoar pe trotuare! Reproşuri la adresa societăţii Urban Serv – FOTO

astăzi, 11:25
203

Oamenii au sesizat situaţia pe adresa redacţiei Stiri.Botosani.ro şi spun că mai multe persoane au căzut după ce au alunecat pe gheaţa de pe trotuare şi susţin că nu este normal să fie o as...